Fără categorie

InfoARENA invita fetele atrase de IT in ARENA. Afla cum poti participa si TU!

Spread the love

Infoarena.ro în parteneriat cu Facebook, organizează în premieră un eveniment dedicat apropierii fetelor de informatică şi programare. Girls Programming Camp este o tabără de pregătire de o săptămână, care va avea loc în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie la Bucureşti, și le va oferi ocazia fetelor să își descopere pasiunea pentru IT.

Evenimentul vine ca un răspuns la problema generală a numărului scăzut de femei în industria IT și se adresează în special studentelor din primii ani de facultate şi elevelor de liceu. Scopul este dezvoltarea unei baze solide pe care participantele să își construiască apoi cariera și care să le asigure internship-uri, slujbe de succes sau rezultate deosebite la concursurile de programare.

Girls Programming Camp este o tabără de șase zile, încărcată cu prezentări, cursuri, discuţii deschise, exerciţii, dar şi multă distracţie. Cursurile vor fi susținute de olimpici medaliați la Olimpiadele internaționale de informatică, cu numeroase stagii de practică în companiile de prestigiu la activ.

Participarea în cadrul evenimentului este gratuită, Facebook dorind astfel să ofere șansa tinerelor să se dezvolte în direcția IT-ului si programării.

”Girls Programming Camp este cel mai bun eveniment din România la care tinerele fete pasionate de programare pot învăța algoritmi și pot deveni parte din comunitatea programatorilor. Urmărim să le stârnim interesul pentru competițiile de performanță, care presupun o implicare activă neîntreruptă și un proces de învățare continuu. În plus, obținerea unor cunoștinte solide de algoritmi le garantează că vor trece cu ușurință interviurile de angajare la cele mai prestigioase companii de IT. Evenimentul se întâmplă în premieră în România și se bucură de tot sprijinul programului Women in Engineering de la Facebook.” declară Cristina Petrovici, Project Manager Girls Programming Camp.

Infoarena.ro este comunitatea olimpicilor la informatică din România, cu o istorie de șapte ani si peste 15.000 de membri. Mii de elevi și studenți se antrenează zilnic pe infoarena pentru competiții de informatică. Comunitatea organizează concursuri de informatică, scrie materiale educaționale și face schimb de experiență. Echipa din spatele site-ului este formată din 25 de membri cu o experiență impresionantă în domeniu. Împreună adună peste 49 de medalii la competițiile internaționale de informatică, peste 40 de stagii la Facebook, Google, Microsoft, Amazon, Adobe și 5 publicații științifice.

0 gânduri despre „InfoARENA invita fetele atrase de IT in ARENA. Afla cum poti participa si TU!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *