Fără categorie

Roxana Savulescu şi prietena ei specială – Informatica

Roxana Săvulescu este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional “I.L.Caragiale” din Ploieşti. Se defineşte ca fiind o fire energică, ambiţioasă, gata sa accepte orice provocare. In ceea ce priveste “prietena” ei, informatica, totul a inceput in clasa a V-a si de atunci descopera in fiecare zi noi provocari si tot mai multe de satisfactii. În palmares are 5 participari la olimpiade nationale de informatica, iar lista nu se opreste aici…

REPORTER: De ce crezi ca ai fost selectata pentru Girls Programming Camp?

Roxana: Am fost selectata la Girls Programming Camp pe baza concursului de pe Infoarena in urma caruia am fost surprinsa, si in acelasi timp mandra, sa aflu ca pot concura alaturi de cele mai bune programatoare si ca pot obtine cel putin un rezultat asemanator cu al lor. In orice caz, cel mai mult m-a bucurat faptul ca am reusit prin propriile forte sa ajung in aceasta tabara de pregatire si sa-mi intaresc increderea in mine.

REPORTER: Cand si cum ai descoperit site/ul InfoArena?

Roxana: Site-ul Infoarena l-am descoperit in timp ce ma pregateam pentru olimpiada de informatica, la recomandarea doamnei mele profesoare, Dana Lica. Pot spune ca site-ul mi-a fost de mare ajutor, atat prin faptul ca am putut rezolva probleme, ca am putut vedea subiectele de la concursurile din anii precedenti, ca am putut participa la concursurile organizate, dar si datorita articolelor pe care le citesc cu interes. Sunt nevoita sa recunosc ca nu am valorificat la maxim resursele oferite de Infoarena, dar sper ca pe viitor sa reusesc sa “indrept aceasta greseala”.

Informatii complete pe onlinestudent.ro

Fără categorie

Iulia TAMAS – Din Facebook pe InfoArena la Girls Programming Camp

Iulia Tamas, este eleva in clasa a 12-a la Colegiul National “Mihai Viteazul” din Ploiesti. A descoperit programarea in clasa a 5-a, la orele de informatica de la scoala si de atunci nu a mai ratat nicio olimpiada nationala. Pe langa medaliile de argint si bronz obtinute la nationale, Iulia a facut parte de doua ori din Lotul National de Informatica, iar anul trecut a fost singura fata din lot. De-a lungul timpului a obtinut multe premii si la concursuri si olimpiade de matematica si fizica. In putinul timp liber ramas, face poze, citeste, sau canta la chitara. Si lucrurile nu se opresc aici…

REPORTER: De ce InfoArena si Girls Programming Camp?

Iulia: M-a atras elementul de noutate pentru ca GPC a fost prima tabara de acest gen organizata in Romania. Apoi m-a atras si ideea in sine pentru ca si eu sunt constienta ca exista un numar mic de fete in IT si cred ca ar trebui sa se faca ceva pentru a atrage mai multe.

REPORTER: Si pentru ca traim in secolul web 2.0., cum vezi tu o campanie in online despre orasul Ploiesti in zona de social media?

Iulia: As merge pe 4 elemente: cel vizual( as face albume de poze de prin oras si de la diverse evenimente din Ploiesti), cel de actualitate     ( as posta pe wall ce se mai intampla prin Ploiesti), cel agresiv ( as face cate un “facebook event” pentru fiecare eveniment notabil care se intampla in Ploiesti si as da foarte multe invitatii) si cel social ( as incuraja comunitatea facebook sa se implice in promovarea Ploiestiului pe wall-urile lor, folosind diverse premii sau invitatii drept stimul :D)

Interviul complet onlinestudent.ro

Fără categorie

Cristina Petrovici a lucrat cot la cot cu Mark Zuckerberg pentru FACEBOOK

Stiţi piesa Genie in the Bottle!? Cristina Petrovici nu are nimic in comun cu Cristina Aguilera, dar este un geniu in zona de IT intr-o ,,sticluta,, de om. Cristina a avut şansa să lucreze alături de Mark Zuckerberg la sediul facebook din Palo Alto, este vicepreşedinte responsabil cu ”proiectele surpriză” în 2011-2012, vicepreşedinte responsabil cu Algoritmiada în 2010-2011 si omul dintre oamenii cheie din spatele proiectului InfoArena.

REPORTER: Am aflat de la InfoArena un lucru senzational despre tine si anume ca ai lucrat pentru o perioada de timp cot la cot cu Zuckerberg, guru facebook-ului. Detaliaza aceasta experienta?

 Cristina: Vara aceasta am făcut un internship la Facebook, în Palo Alto (California). Într-adevăr, pe Mark – sau Zuck, cum i se spune în companie – ai ocazia să îl vezi zilnic (biroul lui e tot open space), să îl asculţi sau să îi pui întrebări la Q&A-ul săptămânal pe care îl are cu angajaţii. El crede cu tărie în misiunea Facebook (“making the world more open and connected”) şi e un adevărat exemplu şi un factor motivant pentru întreaga companie.

 Facebook a fost o experienţă extraordinară. Pe lângă faptul că ai ocazia să lucrezi la o scară unică în lume, impresionantă, eşti practic în echipă cu unii dintre cei mai buni programatori din lume. Toată lumea te încurajează şi te ajută, iar ca intern ai cam la fel de multe beneficii şi avantaje ca şi un full-timer. Pe lângă un salariu atractiv, mese gratuite şi bani de cazare, primeşti un laptop şi un iPhone de ultimă generaţie, poţi să lucrezi de acasă, ai acces la toate informaţiile interne. Eşti privit ca un egal şi încurajat să dai ce e mai bun şi să progresezi tot timpul.

Motto-ul Facebook e “Move fast and break things” – şi reflectă întocmai cultura companiei. Lucrurile se mişcă foarte repede: ai ocazia să-ţi vezi curând codul în producţie şi să vezi cum 800 de milioane de oameni îl folosesc. E un sentiment extraordinar şi simplul fapt de a merge pe stradă, în autobuz sau într-un restaurant şi să-i auzi pe cei din jur vorbind despre Facebook – pentru că e parte din vieţile tuturor. Şi tu zâmbeşti, ştiind că eşti chiar acolo şi că tu eşti cel care mişcă lucrurile. :)

REPORTER: Cum a fost atmosfera la sediul facebook si povesteste-ne cea mai amuzanta amintire de acolo?

Cristina:  O să spun din nou extraordinară – şi fără să exagerez. Am avut ocazia să cunosc foarte mulţi ingineri talentaţi, de la care am învăţat, dar şi foarte mulţi alţi interni din întreaga lume. E o experienţă care te îmbogăţeşte atât din punct de vedere profesional, cât şi cultural.

 La Facebook ţi se asignează un mentor şi un recruiter care să te ghideze pe tot parcursul internship-ului. Cultura este totodată geeky, deschisă şi motivantă: ai dreptul să îţi alegi proiectul la care să lucrezi; programul nu este fix; eşti întotdeauna încurajat să contribui cu idei şi chiar ai şansa să le pui în practică la un hackaton (sesiune de codat care durează toată noaptea şi unde poţi lucra la orice proiect doreşti – aşa s-a născut, spre exemplu, Facebook Videos).

Pentru interni se organizează tot felul de evenimente: surfing, rafting, karting, scavenger hunts şi aşa mai departe. Unul dintre cele mai notabile este însă grătarul la Mark Zuckerberg acasă: ai ocazia să discuţi cu el sau chiar să-i povesteşti despre propriul tău proiect.

 Dacă mă uit în urmă, mi-e greu să aleg o anumită amintire ca fiind cea mai amuzantă.Cred că m-aş opri totuşi asupra jocurilor de foosball, pentru care inventaserăm un fel de campionat (Epic Foosball Contest). Partea amuzantă era că marcam punctele doar în cazul câştigurilor, şi deci nu conta atât de mult cât de bine joci, ci mai degrabă cât de des. Bineînţeles, te trezeai că ceilalţi iar ţi-au luat-o înainte cât ai stat să repari un bug, când ai fost la masă sau într-o şedinţă.

Galerie foto si informatii complete pe www.onlinestudent.ro

Fără categorie

InfoARENA invita fetele atrase de IT in ARENA. Afla cum poti participa si TU!

Infoarena.ro în parteneriat cu Facebook, organizează în premieră un eveniment dedicat apropierii fetelor de informatică şi programare. Girls Programming Camp este o tabără de pregătire de o săptămână, care va avea loc în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie la Bucureşti, și le va oferi ocazia fetelor să își descopere pasiunea pentru IT.

Evenimentul vine ca un răspuns la problema generală a numărului scăzut de femei în industria IT și se adresează în special studentelor din primii ani de facultate şi elevelor de liceu. Scopul este dezvoltarea unei baze solide pe care participantele să își construiască apoi cariera și care să le asigure internship-uri, slujbe de succes sau rezultate deosebite la concursurile de programare.

Girls Programming Camp este o tabără de șase zile, încărcată cu prezentări, cursuri, discuţii deschise, exerciţii, dar şi multă distracţie. Cursurile vor fi susținute de olimpici medaliați la Olimpiadele internaționale de informatică, cu numeroase stagii de practică în companiile de prestigiu la activ.

Participarea în cadrul evenimentului este gratuită, Facebook dorind astfel să ofere șansa tinerelor să se dezvolte în direcția IT-ului si programării.

”Girls Programming Camp este cel mai bun eveniment din România la care tinerele fete pasionate de programare pot învăța algoritmi și pot deveni parte din comunitatea programatorilor. Urmărim să le stârnim interesul pentru competițiile de performanță, care presupun o implicare activă neîntreruptă și un proces de învățare continuu. În plus, obținerea unor cunoștinte solide de algoritmi le garantează că vor trece cu ușurință interviurile de angajare la cele mai prestigioase companii de IT. Evenimentul se întâmplă în premieră în România și se bucură de tot sprijinul programului Women in Engineering de la Facebook.” declară Cristina Petrovici, Project Manager Girls Programming Camp.

Infoarena.ro este comunitatea olimpicilor la informatică din România, cu o istorie de șapte ani si peste 15.000 de membri. Mii de elevi și studenți se antrenează zilnic pe infoarena pentru competiții de informatică. Comunitatea organizează concursuri de informatică, scrie materiale educaționale și face schimb de experiență. Echipa din spatele site-ului este formată din 25 de membri cu o experiență impresionantă în domeniu. Împreună adună peste 49 de medalii la competițiile internaționale de informatică, peste 40 de stagii la Facebook, Google, Microsoft, Amazon, Adobe și 5 publicații științifice.