La finalul SuperBlog 2023, concurenți, sponsori și parteneri, membri mai noi și mai vechi ai comunității, s-au conectat online sâmbătă, 16 decembrie a.c., pentru a se cunoaște și în afara competiției, iar adrenalina termenelor-limită și a notelor a fost înlocuită de emoțiile (re)vederii. SuperBlog rămâne, încă din 2008, comunitatea în care bloggerii și brandurile se susțin prin content marketing.
La 15 ani de la lansarea SuperBlog, a 27-a ediție a competiției i-a invitat pe bloggerii concurenți să se „îmbarce” într-o expediție de storytelling care le testează deopotrivă creativitatea și disciplina, îi scoate din zona de confort și îi obișnuiește cu rigorile scrisului după brief, cu cerințe exacte și termene fixe. Astfel, între 1 octombrie și 1 decembrie 2023, superbloggerii au scris, sub busola creativității, propriul „jurnal de blog explorator”, testându-și și depășindu-și limitele indiferent că participau pentru prima dată sau aveau deja ani de experiență în SuperBlog.
Jocurile de noroc sunt în mare parte despre distracție. Însă am fi ipocriți dacă nu am menționa și partea care ține de speranța și posibilitatea de a obține un câștig, mai mic sau mai mare, la unul sau mai multe dintre jocuri. Și cum în clipa de față este la modă și mai avantajos să joci la sloturi online, ne-am gândit să venim pentru tine cu 5 lucruri pe care le câștigi jucând sloturi online. Citește în continuare „5 lucruri pe care le câștigi jucând sloturi online”→
Moutai, cea mai populară și apreciată băutură distilată din China, cu o istorie de peste 2 milenii, își anunță extinderea în România. Producătorul prezent pe piața noastră din 2021, de la deschiderea primului magazin propriu, pe Bulevardul Octavian Goga, din București, intră acum în meniurile restaurantelor și hotelurilor din țară, prin intermediul diviziei de distribuție HoReCa.
Astfel, localurile din România își pot răsfăța clienții cu produsele celui mai valoros brand de tărie din lume, conform raportării organismului independent Brand Finance, care a premiat Moutai îi fiecare an, începând cu 2016.
Premiera magică a filmului Wonka, alături de vocile care au dublat, Nicoleta Nucă, Radu Ștefan Bănică și Sofia Maria Bănică, a avut loc pe 13 decembrie la Cineplexx Băneasa. Wonka, cel mai nou film de aventură, comedie și familie, în regia lui Paul King, distribuit de Vertical Entertainment, a avut premiera în România la Cineplexx Băneasa pe 13 decembrie.
Lungmetrajul îl aduce pe marile ecrane pe Timothee Chalamet în rolul lui Wonka, în rolul simpaticului Oompa Loompa, pe Hugh Grant, alături de mult-îndrăgitul actor Rowan Atkinson, așa cum nu a mai fost văzut până acum. Printre cei care au dat voce în limba română personajelor fantastice din Wonka, se numără Nicoleta Nucă, Radu Ștefan Bănică și Sofia Maria Bănică, fiica Andreei Bănică, alături de mulți alți actori români.
La evenimentul de gală au participat și vedete de televiziune, din lumea modei și a sportului care s-au bucurat deopotrivă de povestea extraordinară alături de cei mici, printre care Andreea Bălan, Anca Serea, Amalia Enache, Olimpia Melinte, Alin Gălățescu, Alex Delea, Elena Mogîldea și Bubu Cernea, Kamara și Nana Falemi alături de echipa FC Nana Juniors.
Căldura unei seri liniștite și relaxante petrecute în fața unui semineu, gustul dulce al prăjiturilor proaspăt scoase din cuptor și aroma vinului fiert care umple casa. Acestea sunt doar câteva dintre momentele speciale de iarnă care aduc magia Crăciunului în viața ta.
Anul acesta, magazinele XXXLutz completează paleta momentelor magice de Crăciun cu o colecție festivă de produse, care te ajută să creezi contextul ideal pentru sărbători de poveste alături de cei dragi. De la seminee elegante care aduc căldura și atmosfera autentică a Crăciunului în casă, la platouri etajate perfecte pentru prăjiturile pregătite, la XXXLutz găsești tot ce ai nevoie pentru a face din Crăciun un moment cu adevărat special.
WAVE semnează campania de lansare a celui mai nou serviciu de ridesharing disponibil în București, Blue, parte a grupului Autonom. Sub conceptul devenit slogan, „Călătorii, nu curse”, brandul beneficiază de o platformă de comunicare integrată ce cuprinde un mix dinamic de tactici și canale: OOH și indoor, radio, PR și evenimente, video, digital și social media.
Blue a intrat pe piață poziționându-se ca un challenger într-o industrie competitivă: singura companie de ridesharing 100% românească, orientată spre utilizatorii locali, cărora le oferă servicii sustenabile, accesibile și de calitate. Rolul WAVE a fost să capteze și să păstreze atenția publicului, să genereze awareness și share of voice, exprimând, în același timp, într-un mod captivant, ADN-ul brandului.
În lume puține preparate se pot bucura de o atât de mare popularitate precum e PIZZA, iar când spui acest cuvânt instant te gândești la Italia, la Roma sau Firenze, la Napoli sau Milano, la Bologna sau Veneția.Și pentru că gusturile de legendă au o istorie aparte, GIOIA Herăstrău este un astfel de loc, o călătorie eclectică pentru gurmanzi în fascinanta Italie.
Și pentru că luna decembrie este o perioadă a bucuriilor și surprizelor, recent, în complexul WIN Herăstrău a avut loc un brunch cu aromă de Italia oferit de GIOIA. La eveniment au participat creatori de conținut din zona de food și lifestyle care au degustat cele mai inedite combinații de preparate.
În fascinantul univers al fotografiei fine art, Raluca Alina Florescu, cunoscută cu afecțiune drept Ralf, se ridică ca un maestru din spatele obiectivului. Fotograf de portrete fine art cu pregătire la Institutul de Fotografie din Marea Britanie și membru al The Portrait System din SUA, te cheamă într-o lume în care fiecare nuanță a identității tale este imortalizată prin arta aparatului foto.
Artizana din spatele obiectivului, Ralf, este vizionara fondatoare a PhotoArt by Ralf, cu studio foto de portrete în București. Specializată în portrete contemporane, fotografie de glamour, maternitate, mommy&me, branding personal și de afaceri, creația lui Ralf este o fuziune de expertiză internațională, poziționare strategică și un stil distinctiv de fotografie fine art. Ea capturează esența femeilor moderne — puternice, independente în timp ce îmbrățișeză o multitudine de roluri: fiice, surori, soții, mame și bunici. Fotografiile sale exclusive, sofisticate și puternice își propun să redea un narativ vizual dramatic și elegant.
Serviciul de streaming Disney+ este casa filmelor și a serialelor de la Disney, Pixar, Marvel,Star Wars, National Geographic și Star, și găzduiește în exclusivitate producțiile originale Disney+. În luna decembrie pe Disney+ poți viziona alături de cei apropiați mult așteptata serie originală Percy Jackson și Olimpienii (Percy Jackson and The Olympians), cât și cel mai recent film Indiana Jones Și Cadranul Destinului (Indiana Jones and the Dial of Destiny).
Și, bineînțeles, există o mulțime de distracții festive pe Disney+, cu toate colecțiile Singur Acasă (Home Alone) și Greu de ucis (Die Hard) disponibile, plus multe producții pentru a te introduce în atmosfera de Crăciun! Noul film de comedie Repetiție Generală (Theater Camp) sosește la timp pentru a înveseli serile lungi și întunecate. Și nu uita că vedetele sale, Ayo Edebiri și Molly Gordon, pot fi văzute și în serialul Ursul (The Bear) de la FX care este disponibil acum pe Disney+!
Toate acestea + multe altele la prețul de 36.99 Lei pe lună
Lansare album SCRUM by Yanis Pavel, noua revelație muzicală
La doar 16 ani, tânărul și promițătorul Yanis Pavel a reușit să cucerească inimile ascultătorilor săi, atrăgând deja atenția cu peste 3 milioane de vizualizări la lansarea albumului său de debut, intitulat cu pasiune SCRUM. Într-un eveniment marcant, Ovidiu Lipan Țăndărică și managerul său, Radu Groza, au fost prezenți, subliniind importanța și impactul muzicii lui Yanis în peisajul muzical actual.
Yanis Pavel nu este doar un cântăreț talentat; el este un adevărat povestitor sensibil. Albumul său, SCRUM, dezvăluie o ficțiune captivantă, o poveste profundă care resonază cu experiențele și emoțiile tinerilor din generația sa.
Piesa cu același nume, la care Yanis a contribuit atât la versuri, cât și la partea instrumentală, emană o emoție autentică și promite să atingă corzile sensibile ale iubitorilor de muzică.
Cu o carieră muzicală care a început la vârsta de doar 3 ani, în cadrul Academiei de Talente Ella Gondos, Yanis Pavel a devenit rapid cunoscut ca un adevărat prodigiu. Cu toate acestea, talentele sale depășesc limitele muzicii, fiind și elev la Liceul Alexandru Ioan Cuza din Iași. Aici, el nu doar că compune muzică la pian, ci scrie și poezii și a fost, de asemenea, reporter la Antena3. Angajamentul său în cauze sociale, precum campania „Impact-Stop Bullying”, subliniază latura sa sensibilă și preocupată pentru problemele contemporane.
Colaborările sale cu nume mari, precum Ștefan Bănică Jr., Ovidiu Lipan Țăndărică și Marcel Pavel, confirmă recunoașterea rapidă a talentului său în industria muzicală.
Pentru Yanis Pavel, „Scrum” nu reprezintă doar o melodie obișnuită; este o evoluție în stilul său muzical. Tânărul artist a dorit să iasă din zona sa de confort și să exploreze noi dimensiuni ale creației sale. Versurile au fost inițial create în armonie cu atmosfera instrumentalului, transmițând un mesaj profund și autentic.
Noul său album poate fi explorat aici, oferindu-vă ocazia de a vă imerse în universul muzical al lui Yanis Pavel, un adolescent remarcabil ale cărui daruri artistice nu fac decât să prevestească începutul unei călătorii impresionante în lumea muzicală.
Lansarea albumului „Scrum” a fost posibilă cu sprijinul valoros al partenerilor Editura Litera și Magiun de Prune Topoloveni, și a fost găzduit de o locație caldă și primitoare, GARGANTUA KSLF, str Monetăriei nr 14, aducând împreună pasiunea pentru artă și cultura muzicală într-un eveniment memorabil.