Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, primit cu aplauze la Cannes de către public și presă
Trei kilometri până la capătul lumii a avut vineri premiera internațională în Competiția Oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.
Filmul regizat de Emanuel Pârvu a fost proiectat în cea mai mare sală din Palais des Festivals – Grand Auditorium Louis Lumière, unde peste 2300 de spectatori au aplaudat la finalul proiecției, minute în șir, în prezența echipei și a Directorului Artistic al Festivalului, domnul Thierry Frémaux.
Sâmbătă programul echipei a fost completat de photocall-ul oficial care a fost urmat de conferința de presă în cadrul căreia Emanuel Pârvu a declarat: „Din poziția de autor, cred că putem critica lucrurile care nu merg foarte bine în societatea în care trăim. În film, vorbim despre o familie care poate reprezenta o întreagă societate. Am încercat să am o privire macro printr-o analiză micro asupra unei societăți în care trebuie să vorbim și despre lege – reprezentată de polițist și despre religie – reprezentată de preot.”
„Emanuel a lucrat mult timp la scenariul care a avut mai multe versiuni de lucru. La început povestea era puțin mai agresivă decât în prezent, unele părți ale ei cel puțin, și am mai temperat-o. Apoi el este foarte atent și lucrează mult la detalii, iar eu sunt mai interesat de întreaga imagine, de ansamblu.” a spus Miruna Berescu vorbind despre procesul de scriere al scenariului.
„Personajul meu este îndrăgostit orbește de soția lui, își adoră fiul, însă uneori din dragoste și având cea mai bună intenție, poți face niște greșeli teribile.” – Bogdan Dumitrache.
„Nu m-am mai întâlnit până acum pe un platou de filmare cu Emanuel. Deși am jucat în câteva filme împreună, nu am avut niciodată o secvență împreună. Am dat casting și am stabilit că voi juca polițistul din film …bun, rău, rămâne de văzut.” – Valeriu Andriuță.
„Nu m-am așteptat ca Emanuel să fie atât de calm și de relaxat. Ne-a făcut pe toți cei de pe platoul de filmare să ne simțim foarte confortabil. A fost o experiență uimitoare. Emanuel m-a susținut și la repetiții, nu m-a ajutat să o joc pe Ilinca, m-a ajutat să fiu ea.” – Ingrid Micu-Berescu.
„A fost un parcurs greu pentru mine pentru că sunt din orașul din scenariu și am simțit acea opresiune, nu la nivelul din film, dar am avut partea mea de provocări. Este un oraș frumos, nu mă înțelegeți greșit, dar fost un pic dur uneori. Emmanuel nu mi-a cerut să joc nimic, a vrut doar să înțeleg ce se întâmplă în film, ce se întâmplă în timpul secvențelor și cum se simte Adi. Și da, a fost un proces uimitor.” a spus Ciprian Chiujdea.
„Ca producător, filmarea la Sfântu Gheorghe- un loc pe care îl știu foarte bine, unde cunosc oamenii și comunitatea, nu a fost cel mai provocator lucru. Partea legată de finanțare a fost dificilă, timpul a fost scurt pentru că am vrut să filmăm la finalul verii trecute, însă faptul că suntem o echipă sudată de la celelalte filme făcute împreună a ajutat mult.” – Miruna Berescu.
„Știu că un film nu poate schimba lumea, dar știu că poate ridica întrebări. […] Nu a fost intenția noastră să facem un film «politically correct». N-a fost vorba de spre asta. Am vrut să vedem povestea asta prin ochii agresorului, a societății în care trăim. Desigur am un statut privilegiat, sunt un bărbat alb dintr-o țară europeană, dar nu am putut să nu mă gândesc la momentele în care oricare dintre noi poate deveni minoritate într-o anumită situație și că, dacă asta s-ar întâmpla, mi-ar plăcea ca măcar să fiu ascultat dacă nu înțeles. Parte din menirea filmului nostru este să stârnească discuții.” – Emanuel Părvu.
Trei kilometri până la capătul lumii ne face cunoștină cu Adi, un adolescent dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinților săi, învață la Tulcea. Venit acasă în vacanța de vară, acesta se simte bine alături de familia sa și de prietena lui cea mai bună, Ilinca. Atunci când familia este confruntată violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici ințelege, nici accepta, dragostea necondiționată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinții săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluție.
Filmul produs de Miruna Berescu, prin casa de producție FAMart, îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache (Pororoca, Sieranevada, Poziția Copilului), Laura Vasiliu (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile), Ciprian Chiujdea (aflat la debut în lungmetraj), Ingrid Micu-Berescu (Aniversarea, Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor), Valeriu Andriuță (Miracol, După Dealuri).
Este cel de al treilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu, după debutul Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor care a primit 2 premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018, pentru cel ma bun regizor și cel mai bun actor principal (Șerban Pavlu) și lungmetrajul Marocco, selectat la Festivalul de la San Sebastian 2021.
Trei kilometri până la capătul lumii este regizat de Emanuel Pârvu după un scenariu semnat de Emanuel Pârvu și Miruna Berescu, imaginea filmului este semnată de Silviu Stavilă (Marocco, Marfa și Banii, Niki Ardelean – colonel în rezervă), montajul de Mircea Olteanu (R.M.N., Bacalaureat, Ilegitim), iar scenografia și costumele de Bogdan Ionescu (Metronom, Dincolo de calea ferată).
Din distribuție mai fac parte actorii: Adrian Titieni (Familiar, Bacalaureat, Tata mută munții), Richard Bovnoczki (Balaur, Aurora), Alina Berzunțeanu (Metronom, Q.E.D.), Vlad Brumaru (Marocco, Hackerville) și Radu Gabriel (5 minute, Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor).
Filmul este produs de Asociația FAMart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și este finanțat de Publicis Groupe Media Bucharest, MMS Communications Romania, OTP Bank Romania, Conceptual Lab by Theo Nissim. Post-producția a fost asigurată de Chainsaw Europe Studio.
Mai multe informații despre film dar și despre experiența echipei la Cannes pot fi găsite pe Facebook: https://www.facebook.com/treikilometri și Instagram: https://www.instagram.com/treikilometri
Premiat în 2022 de juriul Caméra d’Or la Cannes și ales pentru a reprezenta Japonia în cursa pentru Oscar, Planul 75 (Plan 75, r. Hayakawa Chie, 2022) prezintă o realitate distopică în care guvernul încurajează persoanele de peste 75 de ani să apeleze la servicii gratuite de eutanasie. În timp ce multe țări se confruntă cu scăderea natalității și îmbătrânirea populației, filmul pune niște întrebări necesare, care te vor face să reevaluezi modul în care te raportezi la cei din jurul tău.
Regizorul Junta Yamaguchi este un veteran al poveștilor prinse-n bucle temporale. Râul (River, r. Junta Yamaguchi, 2023) este o comedie fantasy indie care preia formula din Groundhog Day și o distilează la maxim, ca aerul rarefiat din stațiunea de munte unde are loc acțiunea. Acolo, angajații unui hotel își dau seama că sar în timp din două în două minute și se chinuie să facă față situației astfel încât oaspeții să fie mulțumiți.
Concurentul (The Contestant, r. Clair Titley, 2023) este un documentar-fenomen despre unul dintre cele mai sadice reality show-uri: în el, un concurent a petrecut nu mai puțin de 335 de zile într-o cameră, gol, decupând cupoane din reviste, fără să știe că este filmat 24 de ore din 24. Revăzută cronologic, povestea lui Nasubi este cutremurătoare și se simte teribil de actuală, reliefând notorietatea câștigată cu prețul propriei intimități și efectele pe care astfel de programe le au asupra psihicului concurenților.
Finalmente, un program dedicat cinemaului japonez nu putea fi complet fără un film de animație. Bazat pe o serie manga, Primul Slam Dunk (First Slam Dunk, r. Takehiko Inoue, 2022), povestea antrenantă a unui meci decisiv dintre două echipe de baschet de liceu, scris și regizat chiar de realizatorul seriei originale, a fost un adevărat hit de box-office, devenind al cincilea cel mai de succes anime din istorie.
Unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai așa-numitului nou val japonez, o mișcare a unei noi generații de cineaști care au explorat teme considerate tabu, Shōhei Imamura este și singurul regizor japonez laureat cu două premii Palme d’Or la Cannes. Pe unul dintre ele l-a primit pentru Balada lui Narayama (The Ballad of Narayama, 1983), a cărui acțiune e plasată într-un sat din secolul XIX, unde tradiția le impune celor care ajung la 70 de ani să se retragă pe un munte unde așteaptă să moară de foame.
Probabil că nu ar putea exista un top al celor mai bune filme din istorie care să nu includă Poveste din Tokyo (Tokyo Story, 1953), capodopera lui Yasujirō Ozu care vorbește, în parte, despre sistemul familial japonez, dar în același timp, este extrem de universală. Povestea cuplului în vârstă care își vizitează copiii la Tokyo rezonează, etern, cu orice vârstă.
CINE NU E GATA, noul lungmetraj în regia lui Florian Anghel, bazat pe romanul omonim scris de Iulia Nani, reprezintă un fenomen unic în cinematografia din România, atât prin devenirea sa „din culise”, cât și prin standardele pe care încearcă să le stabilească din punct de vedere creativ. Producția acestui film este independentă și finanțată printr-un grup format din peste 30 de profesioniști cu zeci de filme în portofoliu – Demiourgos Pictures, prin tehnologie blockchain. La bugetul de 500.000 de dolari al filmului a contribuit și publicul, prin diverse forme de crowdfunding, persoane care vor participa și la profituri, fiind totodată producători oficiali. Așadar, CINE NU E GATA este un reper de inovație în realizarea unui proiect creativ în România, propunându-și să rescrie regulile jocului.
„Pe lângă beneficiile educaționale, acest program oferă o platformă solidă pentru crearea unor noi relatii, permițând participanților să se conecteze și să facă schimb de idei cu colegii, îmbunătățind experiența lor de învățare în general”, a declarat Eric Bartha – director de investiții SeedBlink.
Într-un alt colț al lumii, în India, protagonista din Fata îndărătnică (The Adamant Girl, r. PS Vinothraj, premiat anterior la TIFF pentru debutul cu Pebbles) se luptă, la rândul ei, cu o situație absurdă din cauza societății profund patriarhale care nu concepe că o tânără ar putea decide persoana de care se îndrăgostește. Tot din India vine și Fetele tot fete (Girls Will Be Girls, r. Shuchi Talati), o poveste coming of age a unei adolescente dintr-un pension din Himalaya, a cărei mamă nu pare să fi cunoscut nici ea maturizarea.
Câștigător al competiției Big Screen a Festivalului de la Rotterdam, Bătrânul burlac (The Old Bachelor, r. Oktay Baraheni) e o dramă camerală de familie de proporții shakespeariene, unde cauza problemelor este aceeași lume patriarhală (de data asta, e vorba despre Iran) care nu știe cum sau nu vrea să funcționeze altfel.
Maturizarea forțată apare în Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter, Olanda), un debut tăios despre o familie aparent fără speranță și fiul cel mic nevoit să crească brusc pentru a se salva. Tema adolescenței și a familiei este explorată și în Celălalt fiu (The Other Son, r. Juan Sebastián Quebrada, Columbia), în care un tânăr încearcă să facă pace cu moartea fratelui său și să găsească un mod prin care să-și continue viața.
Inspirat de poveștile migranților care au plecat din Andaluzia în Catalonia, Cadru permanent (The Permanent Picture, r. Laura Ferrés, Spania) e un fascinant melanj de comedie, realism și melodramă în care o directoare de casting cutreieră periferia Barcelonei în căutarea unor fețe “normale” pentru campania de imagine a unui partid politic.
Omul de argilă (The Dreamer, r. Anaïs Tellenne, Franța) este un basm despre puterea nebănuită a artei. Raphael, un bărbat cu alură de golem, fără un ochi, locuiește cu mama lui și are grijă de un conac părăsit. Apariția moștenitoarei domeniului, o artistă excentrică, îi va deregla existența. Tot o meditație despre artă, dar și un studiu coroziv despre o criză radicală de identitate, este și Daniel Auerbach (Israel), în care David Volach își joacă propriul rol, cel al unui regizor împotmolit în pre-producția noului său film după succesul debutului.
Încrucișând destinele și traiectoriile câtorva personaje aparent disparate, Day Tripper (Yi Ri You, r. Yanqi Chen, China) este un savuros mix de Kaurismaki și Roy Andersson, și, totodată, o cronică neașteptat de acidă și comică a Chinei de astăzi. În aceeași cheie satirică, dar cu un extra shot de vitriol, Hipnoza (The Hypnosis, r. Ernst de Geer, Suedia) este despre un cuplu aparent perfect al cărui echilibru marital e dat peste cap după ce eroina trece printr-o ședință de hipnoză pentru a se lăsa de fumat, dar în schimb începe să se lepede de inhibiții.
Regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga, singurul film românesc din Competiția Oficială este un cocktail detonant de genuri, amestecând comedia neagră cu melodrama și jucându-se frecvent cu absurdul. Unde merg elefanții este povestea unei prietenii improbabile dintre doi eroi nonconformiști – Leni, o fetiță de 9 ani tupeistă și tonică, și Marcel, un tânăr homeless, agitat și miștocar – aflați amândoi în momente dificile ale vieții.
La ediția din acest an a concursului, reputatul violoncelist David Geringas va deschide seria recitalurilor din cadrul Concursului alături de pianistul Mikhail Mordvinov, propunând publicului un program cu titlul „Luminile nordului – Northern lights”, celebra pianistăși marele violonist Shlomo Mintz vor susține recitaluri solo pe scena Ateneului Român, în timp ce renumitul violonist Dmitry Sitkovetsky va cânta alături de Valentin Răduțiu (violoncel) și Lukas Geniusas (pian).Un alt eveniment de prim rang al concursului din acest an va fi recitalul susținut de unul dintre cei mai importanți violoniști români, Liviu Prunaru și câștigătorul ediției a 17-a a Concursului Enescu și violonistul Valentin Șerban, artiști români de renume internațional.
Programul „Litoralul pentru Toți” se dovedește a fi benefic nu doar pentru turiștii cu venituri reduse sau alte restricții financiare, ci și pentru persoanele cu anumite afecțiuni medicale sau care se află la o anumită vârstă. Deoarece marea și aerosolii marine au proprietăți terapeutice recunoscute, sejururile în stațiunile de pe litoralul românesc în cadrul acestui program pot aduce beneficii semnificative pentru sănătatea acestor categorii de persoane. Aerul marin, bogat în aerosoli și ionizat negativ, poate ajuta la ameliorarea simptomelor unor afecțiuni respiratorii, precum astmul sau bronșita. De asemenea, plimbările pe plajă și expunerea la soare în mod moderat pot contribui la îmbunătățirea stării generale de sănătate și la reducerea nivelului de stres, oferind astfel o experiență revitalizantă și terapeutică pentru aceste persoane.