IULIE 2014, undeva in Buftea
Urmeaza sa intru in platou alaturi de regizorul Tudor Giurgiu. Dar ceva nu e in regula. In scena asta, doctorul care trebuie sa joace se uita la doua radiografii gresite. Mai exact una dintre ele nu este de barbat, este de femeie…Imi transpira palma dar trebuie sa-i spun…Stiu ca e un om exigent si dur pe platoul de filmare dar il respect pentru ca ne respecta si pe noi, chiar daca eu si alti colegi suntem doar niste figuranti…
-Domnu Giurgiu, nu vreau sa intervin dar e ceva gresit in scena asta. Priviti la acel panou. O radiografie este de femeie si mai jos scrie un nume de barbat. Priviti, se vad conturul sanilor!
Si am avut dreptate. O radiografie chiar era de femeie…Ce a urmat a fost insa…Si nu a fost o joaca ca si in copilarie.
-Cum te cheama?
-Bogdan Daradan. Auzi, joaca tu scena asta. Trebuie sa te prefaci ca vorbesti la telefon. Apoi bagi acele chestii in modelul IDP 30S Smart. Spune orice pentru ca va fi trasa alta voce. Tu trebuie sa tii fisele astea si sa le incurci.Noroc ca imprimanta va face ce trebuie singura. Scena a fost taiata la montajul final dar am ramas cu amintirea…Am avut o perioada si numarul maestrului de telefon dar n-am intraznit sa-l sun niciodata…Si pasii ma poarta inapoi in timp cand nu era aceasta tehnologie inovatoare…
Vara lui 1997. Sunt in fata portii, pe banca facuta de unchiul meu pentru mine si surorile mele alaturi de verisoare si toti vecinii de pe lunca, cartierul unde am copilarit in copilaria mea. Ne jucam – Fete, filme, flori, baieti, melodii sau cantareti, un joc gandit ca un pretext ca sa pot saruta fete precum vecinele care stateau la trei case mai sus de casa bunicilor. Era un joc simplu, joc care a evoluat…
Dar astazi Nu mai sunt copil. Sunt ceea ce sunt. Nu mai scriem scrisori, acum folosim soft-uri si componente hardware pentru print-uri quality si sofisticate. Sunt prin 2005, ma pregatesc sa termin anul II de facultate, sunt student la Universitatea Constantin Brancoveanu din Pitesti, si acum sunt in camin alaturi de surioara mea si ma pregatesc sa ma intalnesc cu EA..Ne-am strans toti in camin si ne pregatim de bont si Adevar si Provocare…De fapt, jocurile sunt un pretext ludic pentru participanti:)…Suntem trei baieti si cam sapte fete…De vis:) Provocarea mea – sa obtin sarutul EI…Va fi o provocare usoara, am incredere in mine…Si iar fac un salt inapoi in timp…
Vara lui 1996. Dupa ce ne-am jucat, eu, surorile mele si verisoarele mele elasticul, aventuri in gradina bunicii cu escaladari de cotete de pasari, de luat mere verzi, cirese si visine din toti pomii fructiferi din zona, multi dintre ei localizati prin vecini, am terminat si cu fete, filme, flori, baieti, melodii sau cantareti, am jucat si „hai sa ne ascundem” si sotron, si…ne-am strans toti plin de energie sa inventam un joc si l-am numit macii rosii. De ce macii rosii? Bunica avea in fata casei o gradina mai mica unde planta cateva straturi de ceapa, usturoi si morcovi si printre ele a plantat maci rosii. Si asa culorile au inceput sa prinda viata in viata mea…