Rezumat:
Dupa ce mi-am pierdut documentele in urma cu cateva luni, in urma unei actiuni de protest de la Consulatul Republicii Moldova de la Bucuresti, am inceput sa ma uit mai des in oglinda.
Ma uit in oglinda si vad ceea ce reflecta proiectia mea mentala despre mine. Dar oare ce spune Oglinda cand priveste prin mine la mine ? Cine sunt !? Sunt EU!. Un scriitor spunea odata – A fi – nu ma sunt, A SE fi, ma sunt si simt ca sunt ceea ce sunt. Dar sa vorbim de lucruri concrete.
Din cauza acelui incident am fost nevoit sa apelez la o solutie de compromis. Bine, au fost doua variante. Prima era sa plec cu noaptea in cap spre Campulung Muscel ca sa ajung acolo la politie la prima ora si sa declar documentele pierdute.
Si totusi eu am ales a doua varianta !?!
De ce nu am ales prima varianta? Pentru ca asta ar fi insemnat sa ajung acasa, sa-mi stric somnul, sa-mi pun ceasul sa sune, ori, eu nu sunt un om matinal. Ori fac noapte alba si dorm ori NU.
Si atunci m-a lovit epifania si mi-am zis EVRIKA. „Nu mai bine caut eu preturi pentru anunt in ziar daca tot am net pe smartphone?” Zis si facut. Am ajuns intr-o zona cu semnal mai bun si am inceput sa caut febril.
Intre timp a trecut prin zona un var de-al meu din partea bunicului, oltean 100% din zona Scornicesti. Din ce imi aduc aminte din copilarie, stiu ca ii cam placea vanatoarea, avea un baiat si la ora aia avea si chef de vorba. Mi-a povestit de prima lui Dacie 1300 din 1976, tabla nene nu jucarie, cu motor de motor, masina la care n-a schimbat in viata lui o piesa. Citez din erou. Un om cumsecade, sufletist, care a avut si el o catea de rasa ogar si care-l ajuta la vanatoare. Si cateaua lui a fost ucisa si cum l-a batut pe criminal. Avea un stil colorat de a povesti de parca era Nea Marin 🙂
Dar sa revenim la alte noastre. Cum stateam eu asa in masina lui si tot butonam la telefon am intrat la rubrica pret anunt in Adevarul si mi-a placut ce vad acolo asa ca am depus un anunt.
Ideea e ca am ajuns unde trebuia sa ajung, eu concentrat la telefon si varul meu la vorba. Ca sa nu o mai lungesc, la doua zile dupa ce am publicat anuntul m-a sunat un jandarm care patrula prin zona si care mi-a spus ca are documentele mele si sa vin sa le ridic. Am ramas tablou, afis, borcan !?! Nu mi-a venit sa cred dar totul era pe bune!
Pe scurt, am trait o aventura memorabila pentru ca nu e atat de simplu sa-ti pierzi identitatea.si sper ca in viitorul apropiat sa fiu muuult mai atent 🙂
