În ultimele două luni ale anului 2024, Centrul de Echitație Hippolita din satul Oituz, județul Constanța, s-a deschis și mai mult către comunitate, organizând activități special dedicate copiilor vulnerabili. Această inițiativă a devenit posibilă în cadrul unui proiect finanțat prin programul StartONG, susținut de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tommorow.
Invitația pentru vizitarea hergheliei a fost adresată în primul rând centrelor rezidențiale care găzduiesc și ocrotesc copii instituționalizați. Astfel, grupuri de copii din sistemul de protecție de stat, inclusiv copii cu nevoi speciale, au avut parte de experiențe inedite alături de cai, aflând mai multe informații despre aceste animale și învățând inclusiv tehnici elementare de echitație.
Primirea beneficiarilor din centre rezidențiale și alte forme de protecție specială a fost posibilă prin prisma colaborării deja inițiate de ACS Hippolita cu partenerii care derulează amplul program comunitar Copii cu Viitor – DGASPC Constanța și Asociația Club de Bine. Cunoscut deja de mai mulți ani în județul Constanța, acest mecanism de colaborare public – privat aduce împreună oameni și organizații ale căror inițiative au ca scop comun crearea de experiențe valoroase pentru copii vulnerabili, energii puse în sprijinul binelui comunitar.
Citește în continuare „Experiențe alături de cai oferite copiilor vulnerabili din comunitate, la Centrul de Echitație Hippolita” →