Azi, pe 23 am un 32, doar numere si…atat!

Azi e 23 decembrie. Potrivit parintilor, azi, la ora 5 a.m., am implinit 32 de ani. Mai exact, in urma cu 32 de ani, intr-o noapte rece de decembrie, cu temperaturi de – 7 grade am aparut eu pe lume. Natural!

In urma cu cateva luni imi imaginam aceste randuri altfel. As fi scris un bilant, as fi vorbit despre realizarile mele din fiecare luna, dar azi sunt doar fericit ca…TRAIESC. Mi-am adus aminte de filmul inspirat din viata lui Stephen Hawking si mi-am adus aminte de aceste cuvinte : “There should be no boundaries to human endeavor. However bad life may seem, where there is life, there is hope.” 

 Pentru mine mai sunt sperante pentru ca inca sunt VIU, traiesc, ma bucur de viata, simt. Am avut un an extraordinar, cred ca cel mai bun an din viata mea – Am vazut cinci orase din europa – ROMA, BUDAPESTA, BRATISLAVA, PRAGA si VIENA, am fost la conferinte, am fost blogger beton, m-am plimbat prin tara, am trait acest an din plin.

Am trait experienta UNTOLD, am trait o calatorie epica cu un autocar de legenda, am descoperit orase, oameni, am cantat intr-un an de zile sute de piese la karaoke in OLDIES, PUB 43, PUB EIGHT, pub-uri din Cehia sau Italia, petrecerea Holcim de Craciun alaturi de Vlad DULEA si trupa Atelier, am vazut sute de filme, am trait din film, am trait filme…

Dar insirui aceste idei haotic pentru ca ziua de 30 octombrie m-a zguduit din temelii si multe saptamani am fost knockout. Nici acum nu-mi vine sa cred ca oameni care treceau poate pe langa mine zambind nu mai sunt. Si acum imi e greu sa cred ca un munte de om care mi-a zambit tot drumul spre UNTOLD nu mai e si ca el alti 62 au plecat. #colectiv

Port amprenta #colectiv in mine, port tatuajul #findme in adancul meu si nu ma pot bucura si nu imi pot insirui logic ideile pentru ca eu, eu mai am o sansa. Daca scriu non-sens-uri in aceste randuri, daca scriu prost sau mult, daca scriu cu sau fara diacritice, eu mai am o sansa, mai exista o speranta pentru ca sunt VIU.

Nu scriu aceste randuri sa bifez elogii desi sunt cel putin zeci de oameni carora vreau sa le multumesc… O sa scriu, cred, zilele acestea, un articol in care sa le multumesc, pentru ca dincolo de orase, evenimente, activari, branduri se ascund oameni, oameni fara de care     n-as fi vazut orase, n-as fi ascultat muzica, n-as fi facut karaoke, orice gand, orice fotografie, orice rand, orice idee, orice vizionare de film sau piesa de teatru ascunde in spate un om si azi am ajuns la concluzia ca eu n-as fi nimic fara VOI, fara fiecare din voi.

De la oamenii care au grija ca blogul asta sa ramana acolo unde e, pana la cei care au grjia ca domeniul meu sa fie unde este, de la bloggerii, oamenii din agentii, prieteni din industrie, sunteti atat de multi si toti atat de minunati. Repet, o sa revin si voi scrie randuri despre voi, azi maine, in curand, pentru ca le meritati, nu o fac pentru ca trebuie ci pentru ca simt asta. Dar acum la aceasta ora cand inca nici Soarele n-a iesit si e inca intuneric am simtit sa scriu pur si simplu despre karma.

Nu caut vinovati, nu caut explicatii, nu ma lamentez, dar imi lipsesc acei oameni si regret ca n-am avut sansa sa petrec mai mult timp alaturi de ei. Claudiu chiar ma doare ca am avut sansa sa te cunosc mai bine si am privit totul sub lupa „e timp si maine”…

Din pacate maine NU a mai fost si imi dau seama azi, la 32 de ani, ca nici eu nu stiu cat o sa mai tina MAINE. Poate altii de ziua lor sunt mai veseli, mai relaxati, au chef de party, bautura, femei, sex, habar n-am. Pentru mine ziua mea e in fiecare zi in care am fost alaturi de voi si, daca stau si privesc atent in urma cred ca anul asta am avut ZECI de zile de nastere si in fiecare zi am implinit 32, 23, 15 ani dupa caz…

➡ In loc de concluzii

Ma opresc aici. Va multumesc anticipat de urari, multe, putine, pe mail, pe facebook, prin sms, prin viu grai, prin telefon, conteaza mai putin. Va multumesc ca existati PUR si SIMPLU si sper sa apuc sa ma vad cu toti MAINE dar un MAINE care sa se intample AZI.

Ma inclin in fata voastra si va sarut pe toti – parinti, surori, rude, prieteni, bloggeri, distribuitori de film, de teatru, clienti, oameni din agentii de PR, va stiti toti…Va multumesc!

In final un mesaj pentru o cauza sociala. M-a rugat un prieten si i-am promis ca-l ajut asa ca postez link-ul aici. Iar daca nu vreti sa va implicati financiar va cer cateva minute doar ca sa cititi povestea. Cazul este mediatizat pe portalul finantat de BCR – BursaBinelui. – THEODORA MERGE MAI DEPARTE!