Se-ntâmplă uneori, inopinant,
s-apară flori pe a vieții mele alee,
Străduța mea îngustă din Calea Lactee.
Si sa ma dau ca un bezmetic cu un Skateboard electric.
Karma și – Universul n-au astăzi nicio vină
că eu aleg sublimul
în loc să-mi vând ideile
într o lume hâdă și meschină.
Mireasma visurilor mele,
ce-o simt în fiecare seară,
e cea care îmi dă putere
și-mi face sufletul să tresară.
Încerc să-mi pun rațiunea și emoțiile pe aceeași parte de Timp,
dar, ca să ajung la remiză
am nevoie de acel joc și unde-mi găsesc perechea?
O lacrimă ce-mi cade pe obraz e tot ce acum mai pot să simt,
Pe malul mării mă întind
și trag la valuri cu urechea.
Azi sunt doar eu,
ceea ce vreau și simt că mai pulsează viața,
chiar dacă încă n-arăt lumii,
speranța-i vie și-mi aștept emoția…
Nota: Si pentru ca ideile, vorbele, cuvintele n-au venit deloc usor, aceste randuri pot fi ilustrate cu o melodie mai mult decat edificatoare.
