Octavia Maria Gheboianu: Un suflet de poet intr-un vibe sensibil de actor

Am vazut recent la Bucharest Playhouse spectacolul Cantec de Leagan si este una dintre cele mai boeme, complexe, emotionante si eclectice experiente de teatru din viata mea, si spun asta in contextul in care in ultimii 20 de ani am vazut sute de spectacole de teatru si film. Costin Cambir a facut ceva…genial.

Cântec de Leagăn de la Bucharest Playhouse este un spectacol atât de curat ca text încât crezi că e un Shakespeare montat briliant pe un schelet atât de modern încât crezi că totul poartă și semnătura lui #Stanislavski.  Să vezi pe scenă 7 măicuțe îmbrăcate ca-n filmul horror The Nun pe coridoarele unei clădiri comuniste #CasaPreseiLibere și să le auzi vorbind ca-n ecranizarea #InNumeleTrandafirului a lui Jean-Jacques Annaud după romanul omonim semnat de Umberto Eco, să trăiești un vibe eclectic, un amestec de secol XVII alături de un ordin Catolic de călugărițe amestecate cu elemente de modernitate de secol XX, să te joci cu publicul între real și ireal, între romantic și sarcasm, între dramă și umor, e un spectacol atât de atipic încât și ca să ajungi să-l vezi ai nevoie de ghid.  Recenzia completa in acest link.

Spectacolul se mai joaca pe 26 noiembrie.

➡ Cine este Octavia?

Mă numesc Octavia- Maria Gheboianu, am 22 de ani și sunt actriță. În clasa a VII-a în timpul unei olimpiade la română am stabilit că vreau să mă fac actriță, dar nu aveam nici cea mai mică idee ce înseamnă asta și care este drumul până acolo.

Știam sigur că vreau să mă exprim, să arăt lumii ce simt și gândesc, să sensibilizez, iar poezia și teatrul mi-au surâs, considerându-le ajutoarele mele în această călătorie. Scriu poezie de când am intrat la școală. Mică fiind, dar și în adolescență poeziile mele abordau teme destul de filozofice pentru vârsta mea: problemele mediului, natura, trecerea timpului, nedreptatea și sărăcia din lume.

Uitându-mă în urmă realizez cât de mult eram influențată de muzica pe care o ascultam și în special de tot ce crea Michael Jackson. În copilărie am cochetat foarte puțin cu teatrul, fiind o fire băiețoasă. Scena mea de atunci era pădurea, ulița de la țară, grădina bunicului, străzile cartierului unde petreceam zilele de vară cu prietenii.

Primul meu rol a fost într-un spectacol de copii. Spre dezamăgirea celorlalte fetițe pe mine m-au ales Cenușăreasa, dar Octavia de la 6 ani ar fi preferat să fie mai degrabă vizitiul prințesei sau șoricelul transformat în cal pentru că prima mea dragoste a fost și rămâne echitația pe care o practitc de mai bine de 15 ani. Pentru mine calul este întruparea poeziei ș a muzicii. Ce altă ființă însumează atâta ritm, noblețe, putere și eleganță cum o face calul? Caii mi-au fost aripile pe care nu le-am avut niciodată.

De altfel, dacă nu reușeam să mă fac actriță, probabil acum eram studentă la medicină veterinară sau alegeam o carieră sportivă din dragoste pentru aceste animale. În timpul liceului am început pregătirea pentru admiterea la actorie, iar în clasa a X-a am descoperit frumusețea naiului pe care am început să îl studiez. Pentru mine naiul este vocea dorului, ecoul sufletului românesc.

Naiul nu cântă. Naiul oftează și suspină, iar prin el am descoperit folclorul nostru, tradițiile, costumul popular și spiritualitatea țăranului roman autentic – tipologie muribundă, dar atât de dragă mie. Am terminat artele spectacolului, secțiunea actorie la clasa Lilianei Pană și în ciuda dificultăților ridicate de pandemie și școala on-line am reușit să punem în scenă piesa pentru licență. Am jucat toată vara ,, Sarabanda’’. O adaptare după comedia polițistă ,, Opt femei’’ a francezului Robert Thomas. Am adorat umorul negru și ironia personajelor piesei, iar eu am avut în grijă rolul lui Louise – menajera și amanta stăpânului casei. În prezent sunt actriță colaboratoare la teatrul Tony Bulandra din Târgoviște și actriță la Bucharest Playhouse.

➡ Cum ai aflat de Bucharest Playhouse? Studiezi de mult timp aici?

Am aflat de Bucharest Playhouse prin intermediul unei colege de facultate în 2020. Am dorit să aprofundez studiile dată fiind situația cu facultatea pe Zoom. Simțeam nevoia de a învăța mai mult și cât se poate de variat. Pentru mine școala Bucharest Playhouse a fost si este o experiență extraordinară și completă. Am învățat ce înseamnă profesionalismul, punctualitatea, dar mai ales cum să fac față traseului pe care un actor îl parcurge de la prima citire de text până în seara spectacolului.

➡ Cum ai ajuns sa primesti rolul de maica blajina, iubitoare de copii? Te-ai regasit usor in personaj?

Spre rușinea mea, mult timp nu am realizat că mi s-a atribuit unul dintre rolurile principale. Eram atât de absorbită să descifrez misterul personajului cu totul nou pentru mine încât uitam să mă uit în jurul meu.

Sora Ioana a Crucii a fost și este o adevărată provocare din punct de vedere actoricesc. Venită într-un moment ciudat al vieții mele, piesa ,, Cântec de Leagăn’’ și călugărița Ioana și-au propus să nu-mi dea pace până ce nu am intrat în întunericimea sufletului meu cu o lumânare aprinsă.

Povestea de viață a personajului meu mi-a zdruncinat firea și m-a făcut să sap adânc în mine. Pe parcursul pregătirilor de spectacol simțeam că fiecare repetiție are aproape un rol terapeutic. ,,Ioana a crucii’’ și Octavia nu aveau mai nimic în comun la început.

Rolul mi se părea tern și greoi. Un contre-emploi care îmi dădea bătăi de cap și care venea după un an dedicat menajerei cu fustă mini, tocuri de 13 cm și machiaj strident din ,, Sarabanda’’. Louise era o femeie senzuală, lipsită de rușine și cu chef de ceartă, în timp ce Ioana a Crucii se afla la polul opus ascunsă după spusele sale: ,, prin colțurile întunecate ale mânăstirii’’ Supunerea și tăcerea călugăriței mă revolta, iar rigiditatea corporală mi se părea că îmi îngrădește expresivitatea. Într-un final am descoperit cele mai importante lucruri pe care le aveam în comun cu personajul: dorul și empatia. De la acestea am putut începe adevărata construcuție a rolului.

➡ Care a fost cea mare provocare cu privire la acest rol? Sa imbraci haine de calugarita, sa te documentezi despre viata monahala de la inceput de secol XX?

Documentarea cu privire la rol a fost destul de complexă. Am plecat de la dorința de a înțelege viziunea unei călugărițe asupra lumii și am ajuns să ma pierd pe YouTube în videoclipuri despre catolicism, Spania și evenimentele sale geo-politice la început de secol XX, gripa spaniolă, efectele războuiului asupra populației.

Actorul trebuie să facă muncă de cercetare pentru a pune ,, carne pe osul personajului’’. Fără o bună documentare în spate, rolul nu are baza de la care să pleci și îți îngreunezi singur munca sărind peste pași. Este ca și cum te-ai apuca de făcut un puzzle deși știi că îți lipsesc multe piese. Citind am înțeles de ce multe tinere femei alegeau viața monahală în acea perioada.

Haosul și nesiguranța vremurilor, foametea, frica de moarte și sărăcie le făceau să aleagă drumul călugăriei. Cred că sărăcia a determinat-o și pe Ioana a Crucii să facă acest pas. Ea a învățat să iubească mânăstirea mai târziu, gradual. Cea mai mare provocare  pentru mine rămâne obediența și acceptarea de care dă dovadă personajul meu. Prin prisma ,, profesiei’’  Ioana își încredințează cu mult mai multă ușurință destinul în mâinile divinității, până într-un anumit punct al piesei acceptă cu mai puțină zbatere sufletească încercările la care este supusă.

Ea nu se împotrivește cu atâta înverșunare cum fac eu în fața neplăcerilor. Eu ca om, mai am mult de lucrat la acest capitol al acceptării totale, deși sunt convinsă că este extraordinar de eliberator să poți spune cu inima deschisă așa cum a făcut-o și Iisus pe crucea Golgotei : ,, În mâinile Tale îmi încredințez sufletul!’’

➡ Am vazut pe wall ca iti plac poeziile. Ai scris poezii pana acum? Ai publicat?

Iubesc poezia de când eram copil. Îmi amintesc și astăzi cum plângeam seara înainte de culcare când mama îmi citea Vasile Alecsandri. Frumusețea pastelurilor sale îmi impresiona sufletul. Dacă închideam ochii simțeam iarna lui Alecsandri, pădurea lui Eminescu. Clasicii m-au influențat mult. Prin opera maestrului Tudor Gheorghe universul poețiilor mei s-a lărgit.

I-am descoperit cu bucurie pe Grigore Vieru, Romulus Vulpescu, Mircea Micu, Radu Gyr și multe alte genii ale poeziei românești. Am scris multă poezie și intenționez să public în viitor. Lucrarea de care sunt cea mai mândră este ,, Epopeea lui Vlad Vodă’’. O poezie de 200 de stofe în care am vrut să prezint cu acuratețe istorică un episod important al vieții lui Vlad Țepeș. Lucrarea se vrea a fi educativă pentru copii și un îndreptar pentru ,,mai marii’’ țării în care îmi place să lovesc cu stiloul de fieare dată când am ocazia.

➡ Ai autori de teatru preferati, spectacole unde ti-ar placea sa joci si ce personaj?

Unul dintre dramaturgii mei preferați români este Mihail Sebastian. Mă fascinează gingășia și aparenta simplitate a personajelor lui care ascund munți de emoții și trăiri. În școala generală i-am citit Jurnalul după ce am văzut într-un interviu încântarea cu care Marin Moraru povestea  despre el.

Cine se gândea că ani mai târziu aveam să joc rolul elevei Zamfirescu din piesa ,, Steaua fără nume’’? În facultate am prins gustul operelor lui Shakespeare, dar la Bucharest Playhouse am învățat să îl iubesc! Shakespeare nu este complicat și plictisitor. Dacă îl înțelegi este uimitor de actual și amuzant! Mister Shakespeare este cool! Nu e patetic, nu e învechit, nu e plictisitor. În fiecare femeie trăiește o Desdemona, în fiecare bărbat un Iago, iar inima și sufletul omului se frământă astăzi exact așa cum o făceau la 1500. Eu sunt bucuroasă pentru toate rolurile primite. Ca actriță aflată la început de drum responsabilitatea mea este să joc cât pot de mult și cât pot de variat. Nu țin morțiș să am roluri principale, de întinderi colosale sau să fiu în centrul atenției. Cu aceeași plăcere cu care o pot juca pe Julieta joc și Spânul din Harap-Alb. Dacă aș avea posibilitatea să aleg eu un rol, aș fi tentată să aleg un personaj negativ.

Personajele negative sunt extrem de ofertante pentru psihicul actorului, iar psihologia din spatele lor este fascinantă. Cred că printr-un personaj negativ are cel mai bine loc catarsisul. Mi se pare incredibil să te folosești de un personaj negativ în care poți să descarci trăiri refulate. Să vindeci și să creezi în același timp… Trebuie să recunosc că mă atrage mult și comedia.

Am o mare afinitate pentru ea. Nu știu dacă asta se datorează ultimilor ani destul de dificili pentru mine marcați de momente foarte grele și dureroase sau dacă vine pur și simplu din dorința de a compensa pentru firea mea cu o predispoziție melancolică. Mereu mi-a plăcut să îi fac pe ceilalți să râdă și să se simtă bine. Nu degeaba super puterea românilor este hazul de necaz, nu? Eu zic să profităm la maxim de acest talent!

➡  Daca ar fi sa alegi un oras sau un loc unde ti-ar placea sa joci acest spectacol care ar fi acela si de ce

Nu cred că am un loc preferat în care să joc spectacolul. Deși recunosc că m-a dat gata acustica sălii de spectacole din Plopeni și ospitalitatea publicului de acolo când am jucat piesa de licență. Nu sunt pretențioasă. Dorința mea este ca piesa să ajungă la oameni și să sensibilizeze.

,, Cântec de Leagăn’’ este un spectacol destul de greu. Aproape două ore de profunzime vin ca o provocare atât pentru actori cât și pentru public. Mi-ar plăcea să organizăm un turneu în orășelele mai mici ale țării, acolo unde oamenii nu au acces atât de ușor la teatru, dar vin cu sfială și bun simț la o piesă pentru că își doresc cu adevărat. Teatrul este pentru toți și îmi doresc să îi simtă toți frumusețea. În teatrul actual există prea mult orgoliu și prețiozitate care nu își are locul. Arta este pentru om si nu invers.

➡ Un mesaj pentru cititori. De ce le recomanzi tu sa vina la acest spectacol?

Le recomand oamenilor să vină la ,,Cântec de Leagăn’’ pentru că este un spectacol atipic. Este o provocare și pune în lumină teme dificile și mai puțin abordate în zilele noastre. Ca spectator cred că este înalțător să privești o piesă de teatru care îți descoperă răni și lacrimi vechi, iar mai apoi te îndeamnă să ți le tămăduiești. Teatrul este viață! Spectatorul întâlnește personaje care se dovedesc a fi frânturi din sufletul său, iar cu asta cred ca am explicat toata esența acestei piese!