Cântec de Leagăn de la Bucharest Playhouse este un spectacol atât de curat ca text încât crezi că e un Shakespeare montat briliant pe un schelet atât de modern încât crezi că totul poartă și semnătura lui #Stanislavski. Să vezi pe scenă 7 măicuțe îmbrăcate ca-n filmul horror The Nun pe coridoarele unei clădiri comuniste #CasaPreseiLibere și să le auzi vorbind ca-n ecranizarea #InNumeleTrandafirului a lui Jean-Jacques Annaud după romanul omonim semnat de Umberto Eco, să trăiești un vibe eclectic, un amestec de secol XVII alături de un ordin Catolic de călugărițe amestecate cu elemente de modernitate de secol XX, să te joci cu publicul între real și ireal, între romantic și sarcasm, între dramă și umor, e un spectacol atât de atipic încât și ca să ajungi să-l vezi ai nevoie de ghid.
➡ Sinopsis
La sfarsitul secolului al XIX-lea, in fata unei manastiri de maici Dominicane sihastre este abandonata o fetita nou nascuta.
Aparitia fetei le reaminteste acelor tinere femei care au renuntat la lucrurile materiale ale acestei lumi, pentru o viata dedicata divinitatii, ca inlauntrul lor freamata instinctele materne, interzise in interiorul manastirii. Folosind o structura dramatica simpla, in doua acte, Gregorio Martinez Sierra reuseste cu putine cuvinte sa dezvaluie foarte multe despre natura umana.
Irepresibilitatea naturii umane – a personalitatii, a emotiilor, a iubirii – este tema centrală a piesei. Tinerele fete din manastire au renuntat la lucrurile lumesti, dar în limitele zidurilor și regulilor monahale, tineretea si vitalitatea lor izbucnesc în multe feluri – în chicoteli de fete, în scrierea de poezii, în certurile cu celelalte calugarite. Cel mai important, instinctele lor materne se trezesc imediat după sosirea copilului. Piesa nu ascunde aspectele nefiresti si chiar patetice ale vietii monahale, dar trateaza manastirea si pe locuitoarele ei cu atâta tandrete si compasiune incat Biserica insasi ar fi probabil de acord.
O să las aici câteva replici care mi-au atras atenția, voi reveni cu recenzia completă pe blog și vă spun atât- Așa ceva n-ați văzut niciodată în România și nu o să vedeți pentru că acest text dramatic pus în scenă de Costin Cambir nu s-a jucat NICIODATĂ în România de când a apărut teatrul.
„Am 60 de ani, aș mai avea nevoie de încă 70 de ani și tot n-aș reuși să înțeleg femeile”
„Moda, moda, vrei să vezi moda? Mergi în Iad după reviste”
„Arăt la 78 de ani ca la 60 de ani pentru că sunt acoperit de sfințenie ca o muscă în chihlimbar”
„Când eram mică îmi doream să fiu bărbat pentru că dacă ești bărbat poți să ajungi orice. Căpitan de Vas, Papă, Președinte, dar acum când iubesc și sunt iubită nici nu contează, nimic nu contează pentru că prin el mă desăvârșesc și el mă completează, eu îl completez”
„Dacă sufletul e ca un castel cu 7 curți și fiecare curte cu 7 coridoare, și fiecăre coridor cu 7 camere, și fiecare cameră cu 7 cufere, în cel mai ascuns cufăr e păstrată cea mai curată dragoste pe care ți-o port. Într-o lume agățată de haos și gălăgie fără sens tu ești o oază de pace și sfințenie”
