Rezumat:
Imagineaza-ti un drum intunecat,undeva departe ce oras sau sat,abia poti vedea de unde incepe si unde se termina,abia poti vedea pe ce calci,esti in talpile goale si pamantul rece iti da dureri in picioare.Dar privesti cerul instelat si parca nu te simti asa singur.
Fiind singura,in niste haine care nu iti tin de cald,iti e frica sa inaintezi,se aud sunete din departare,dar nu vezi nimic decat intuneric,sunete ascutite si parca voci,acele voci de care incepe sa-ti fie frica.”Nu…sunt doar in capul meu ….nimic din ce se intampla aici nu e real’’ iti spui.Nu stii unde esti,ai fost abandonat in mijlocul pustietatii, de ce ?ai facut ceva atat de rau ?Cele mai mari fobii de acum isi fac simtite prezenta,mai intens ca niciodata,le auzi , le simti si umbre iti joaca feste in ochi.
Vocile se aud mai puternic iar in mintea ta incolteste gandul inspaimantator “O sa ma ucida daca nu merg inainte”,te simti inconjurat ,iar fiori rece iti cuprind sirea spinarii “Merg sau voi muri…..merg sau ma vor sufoca”.Cu talpile aproape amortite de frig mergi incercand sa ti acel drum,cu mainile intinse cauti disperat ceva de care sa te agati ,mai mult ca oricand ai nevoie de ajutor.Dar esti singur,inconjurat de voci feminine sinitre ce rad si se intensifica.
O disperare si o nevoie de-a alerga ca sa scapi mai repede din locul te fac sa innebunesti,alergi cu lacrimile curgandu-ti pe chipul inghetat de frig.In fuga ta simti un iz metalic…ca de sange?Da,e sange,si incepi sa calci pe el.Mintea ti-o ia razna si iti apar fotografii,momente ce le credeai de mult uitate,sa resimti toate traumele ca si cand s-au intamplat adineauri.”De ce …’’ apoi sa soptesti si iar fugi in deriva….ai picioarele murdarite de sange dar tremuri si nu te poti opri.”Nu mai pot continua in felul acesta,trebuie sa se termine cosmarurile’’si o iei razna,tamplele iti explodeaza ce durere ,pierzi echilibru.
Ceva iti mananca toata energia,gura uscata nu poate tipa,doar mimezi cu buzele ce vrei sa spui,niste sunete stinse,vrei sa tipi dar nu poti.Devii nepunticios.Cazi secerat la pamant si cu mainile lovite te agati de pamant,te tragi inainte tremurand din toate incheieturile,iti pocnesc oasele de parca ar fi zdrobite,cand inchizi ochii auzi o voce rasunatoare :”NU ai nicio scapare din iadul ce l-ai creeat.”Rasufland iti lasi capul pe pamant si incerci sa stai linistit pana cand furtuna va trece.Imagineaza-te cazut …lovit si cu dureri insuportabile ,privesti in deriva incercand sa cauti acea lumina de la capatul tunelului,mintea te-a luat-o razna fiind un vartej de imagini,voci si impacte psihice.Lacrimile sunt singurele ce iti umezesc gura,iar simti acel iz metalic….”Imi sangeaza ochii”…..te zbati sa te ridici in agonia amortelii ce a pus stapanire pe un trup atat de usor de distrus.
“Ajutati-ma….nu ma auziti ….ma sufoc…”dar vocile te ignora,iar acel raset enervant.Simti ca iti dai ultima rasuflare,esti constient ca nu vei muri in aceasta inchisoare,de ai muri ar fi o eliberare de groapa cu smoala in care incerci sa ramai la suprafata.Vocea persoanei dragi sufletului….acum o auzi indepartandu-se,te simti vinovat.Farama de bucurie ,tot ce-ti mai ramasese candva din amintirile placute au disparut la fel de repede cum au aparut la inceput.Cosmarurile tale au prins forma…o forma inocenta si gingasa…inofensive….fluturi albi.
Din zare apar si se cuibaresc pe trupul fragil si lovit,umilit si bruscat,ars si sangerand,tot interiorul iti ia foc o data cu atingerea lor si simti ca explodezi,ai cazut in panza de paianjen.Te intorci pe spate lasand privirea sa alerge in gol,acei fluturi albi cu cruci negre pe spatele lor au venit cu o ceata densa dupa ei ,nu mai vezi stelele,esti intr-o cusca fara gratii,paralizat.
Asezati pe mana ta plina de rani,simti usturimea intepaturii,colti mici si desi infigandu-se in tine,provocand dureri asurzitoare sufletului ce oricum se pregateste sa te paraseasca.Esti devorat de mici vietati malefice de viu,fara nicio putere de lupta,urli din rasputeri dupa ajutor dar nu e nimeni sa te aud si sa te ajute,doar rasete si o greutate ce apasa pe piept.”Esti in iadul ce tu i-ai dat viata….iti aduci aminte ce ai facut ?….Vei muri aici pe eternitate….pentru faptele tale ….pentru vorbele acide si veninul scuipat…am sa te nimicesc asa cum mi-ai tu mie…”auzi in capul tau.Bucati din carnea putrezeau si emanau un miros greu de respirat,sangele in fierbea si nu mai simteam nicio durere,acea stare euforica ….coma.”Nimeni nu-si va aduce de tine daca vei 
muri…”auzimea langa urechea dar cu capul pe spate si cu ochii inchisi asteptam sa inchei orice capitol.
Intr-o liniste mormantala toti fluturii s-au ridicat deasupra mea zburand in cerc,cadeau picaturi de sange de pe aripile lor mici si reci,sufletul plecase din corpul macelarit devening o carcasa goala.Imi pusesem mana pe piept si o taietura larga …..nu mai simteam nimic. Atunci a fost momentul in care am realizat ca esenta vietii mi-a fost luata,condamnata sa traiesc intr-o coma continua….dar pana cand ?de ce nimeni nu-mi aude strigatul ? de ce nimeni nu simte nimic….suntem toti carcase goale ?
BY DORA KOSLOV
