Rezumat:
Incercam sa imi spun in gand ca tot ceea ce vedeam nu era adevarat,ca era numai o iluzie cauzata de pre multe temeri ale mele ce se adunasera in timp.Voci interioare se contraziceau intre ele,dandu-mi senzatia de haos apasator. Tipau,racneau,fiecare pe limba ei,incercand sa isi dezvaluie propria idee. Ma presau,ma ameteau cu totul,imi distorsionau vederea a ceea ce era in juru. Acel amalgam de sunete si tipete devenise de nesuportat.Erau atat de patrunzatoare incat parca imi amplificau mai tare durerea din corp… :i-am acoperit urechile si am urlat si eu impreuna cu ele,cu acele voci ce imi rasunau in creier. Ne contraziceam reciproc in acea intrepatrundere de tipete si de replici. Urletele mele spulberau linistea mormantala din acel loc al celor mai nebanuite orori. Imi doream sa pot scapa,sa fiu din nou libera. Mai mult ca oricand…
Tremurand din tot corpul incercam sa imi adun ultimele puteri pentru ascapa din acel loc blestemat si uitat de lume. Nu mai eram intreaga,nu,dar inca mai aveam suflare de viata. Nu multa,dar mai aveam. Dar cu efort si cu dorinta din mine,dorinta ce devenea tot mai puternica,puteam sa scap. Si din nou ma durea cumplit… O durere ascutita,muta,pana in strafundul fiintei mele. In mod bizar,ceva se impletea in launtrul meu: durerea,teama si dorinta puternica de evadare din locul in care eram prizoniera fara voia mea,din locul care ma transformase intr-un om mai mult mort decat viu.
Sangele incepuse sa fiarba,sa ma inunde in totalitate,pulsul se accelera tot mai mult,bataile inimii nu ma mai ascultau deloc.
O boare calda ma invaluia usor,cu totul. Ochii inca imi erau putin incetosati. Dar totusi ma puteam misca,nu mai eram amortita. Insa mintea mea ce altadata era ascutita,acum nu mai voia sa ma asculte,era inca tulbure. Si totusi,trebuia sa scap din acel loc.Fiecare secunda,minut,saptamana,m-ar fi transformat tot mai mult intr-un monstru plin de taieturi si deformat de durere. Presimteam ca in scurt timp voi ajunge sa nu mai vad nici in ceata pentru ca imi vor scoate ochii.Asa se intampla cu cei inchisi acolo. In timp deveneau orbi. Orbi si uitati de lume,abandonati in mainile unor odiosi imbracati in halate albe mereu murdare de sange si cu chipurile ascunse sub masti. Asta ma ingrozea treibil: faptul ca daca nu reuseam in scurt timp sa scap din acel loc,ajungeam oarba,prizoniera fara sa mai am vreo sansa de scapare.
“Trebuie sa scap! Trebuie sa ies de aici,sa ma eliberez!”,imi ziceam in gand,in timp ce,pipaind pe intuneric,cautam usa.Pipaiam ceva ce semana cu un lemn gros,ii cautam incuietorile,clantele… Era incuiata… “Nicio sansa de scapare!”,mi-am spus in gand,suspinand incet a deznadejde. Si totusi,din locul ala oribil trebuia sa scap,sa pot sa fiu libera chiar daca pe dinauntru fusesem mutilata pentru tot restul vietii. Gandul ca puteam sa raman oarba si prizoniera acolo,ma incoltea din nou. Era de nesuportat.Parca simteam deja instrumentele reci cum imi smulgeau ochii. O oroare de nedescris pusese stapanire pe mine din nou. In mintea mea,deja eram oarba ,lasat in voia sortii,in acea camera intunecoasa,tarandu-ma pe lespedea rece de piatra.
Am inceput sa plang. Nu ma auzea si nu ma asculta nimeni. Eram singura,incoltita de dureri puternice si de ganduri tot mai negre. Pe moment,deznadejdea pusese stapanire pe mine,refuzand sa imi dea pace.Urlam din nou durerea ce salasluia in mine,sfasiind linistea acelui loc.
Cu corpul mutilat si cu ochii smulsi,asta imi era soarta daca nu reuseam sa scap. Mai groaznic de atat nici nu exista pentru un om.Pipaiam din nou acea usa aspra,cu incuietori grele,din fier,o loveam cu pumnii,o zgariam. Simteam cum aschii din lemnul ei imi strapungeau degetele.Dar loveam si zgariam in continuare. Degetele imi sangerau deja. Picaturile calde se prelingeau incet inspre palme. Un miros ciudat imi invada narile.Mirosul clipelor mele de viata ce se scurgeau. Plangeam infundat si zgariam usa,zgariam fierul incuietorilor. La un moment dat,ca prin vis,incuietorile parca se miscau cand le zgariam,cand le atingeam. Erau tot mai slabe.Fierul rigid si de neclintit parca disparuse.Trageam de ele incercand sa le desprind una cate una; zavoare grele,din fier,ce nu le putea clintii nimeni,acum scartaiau a slabiciune. Speranta ca voi putea scapa lua din nou locul fricii si deznadejdii ce ma cuprinsese pana nu demult. Cu o forta si vointa venite parca de undeva din necunoscut,descuiasem acea usa masiva cu balamale ce scartaiau greoi sub trecerea timpului.
Cu inima batand puternic si totusi cu teama in suflet, am apasat clanta greoaie si am deschis usa incet,temandu-ma sa nu fiu descoperita si inchisa din nou. Da,inchisa din nou,dar nu in acelasi loc,ci,in locul de pedeapsa. Acel loc era undeva in subteran,era o camera rece si fara ferestre. Despre ea auzisem povesti infricosatoare in zilele cand inca mai eram lucida si puteam sa ies din camera mea. Ce groaznic trebuia sa fie,pentru oricare dintre noi sa ajunga undeva in maruntaiele Pamantului,pe mainile celor ce foloseau tortura drept tratament?Nimic nu era mai infricosator decat asta. O imagine de cosmar mi se infatisase in minte dandu-mi fiori si facandu-ma sa tremur din nou de spaima. “Acum sau niciodata!”,imi soptea o voce. Dar mintea mea inca nu era in totalitate limpede.Si totusi,acel gand,acea voce,erau mai piternice decat mintea care nu voia nicicum sa ma asculte. Imi sopteau necontenit “ACUM! ACUM!ACUM! IESI,ELIBEREAZA-TE,SALVEAZA-TE!” Teama de a nu ajunge in subteran se impletea cu dorinta apriga de evadare din acel loc,fiecare fiind puternica in felul ei. Nu stiam ce sa fac.Eram intre cele doua. Aveam de ales dintre a ma elibera sau cea de a ramane pentru mult timp in acel loc uitat de lume,acel loc pe care numai din intamplare vazandu-l te infiorai. Nu mai trebuia sa patrunzi in el sau sa auzi urlete razbatand. “NU,ACOLO NU MAI VOIAM!” imi repetam la un moment dat in sinea-mi.Instinctul eliberarii isi facea tot mai mult loc in mine. Voiam sa scap,cu toate ca inca imi era teama. Cu pasi mici si tremurati am iesit incet din camera…
O bezna deasa mi se afisa in fata ochilor inca incetosati.Aerul era irespirabil.O duhoare de sange invechit si haine murdare m-a izbit in plin.Prin bezna deasa si de nepatruns,auzeam zgomote,scartaituri,gemete nedeslusite.
