Fără categorie

Timp pierdut in defavoarea mea

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Nicio raza de soare nu mai are suficienta ardere. Luna priveste tacuta si suspina la contamplarea mea. Hoinarind fara nicio destinatie,cu ochii goi , privind spre nicaieri. Nici tristetea nu mai are loc,nu se mai poate ghici In gesturi. Sufletul a parasit prea grabit, fara se uite in urma corpul. Singurul lacas ce il ferea de furtuni si ploi acide, de frig si minciuna. Umbland nervos si agitat printre chipuri straine,printre chipuri fara nicio Expresivitate, printre roboti si criminali zambind. De ce mai merg daca destinatia mea e capatul pamantului?

12837676_10153448026412338_1317455062_o

Cum sa traiesc, cum arata viata, cum sa dau definitie Necunoscutului? Aripile protectoare ale ingerului meu se prefac in scrum si cenusa, Cazand atat de calme pe pamant. Prea multe cadavre,prea multa apa….

In ochii unora vezi focul nemilos al Iadului,ce se dezlantuie fara oprire, dar noi uitam ca poate si ingerii comit crime,luand asupra lor vina, alungand in pustiu gandurile si resentimentele,apoi mergand. Te privesc si ma instrainez de tot ce stiam despre tine,de tot ce ma facea candva sa mai cred in eternitate.

Si caut cuvinte care incep cu TINE, cu T din TIMP, cu I din iubire desfranata, cu N din Nicaieri si cu E din Erai si tu ca mine, odata cu vocea ta calma,razand copilaresc ma intrebai de imposibil ,de ziduri si usi inchise. De vrei un inger protector in viata ta,construieste un rai,ori se va preface in demonul pe care obligat il vei accepta.

Mainile tale sunt prea reci sa mai simta picul de umanitate intr-o fiinta ce nu vorbeste prea mult,dar simte. Stiu ce ascundeai nepasator si nu ma pot abtine sa nu ma intreb – Cum ascundeai dovezile cruzimii tale fata de ultima farama de dragoste.

Tu nu stiai ca temerile spuse prind forma?

La marginea prapastiei te afli nemiscat,cu ranjetul nebun sculptat pe buzele tale perfect conturate si cu bratele deschise primesti nemurirea ce o visezi. Podul ce facea legatura intre foc si visare pare ca se naruie sub o singura privire,sub presiunea imbratisarilor inghetate.

Apesi cutitul pe pieptul meu. Il arunci in mine, printre coaste, printre celule, printre straturi de epiderme, printre lanturi moleculare de ADN, ARN, totul rataceste in genunea Infernului intrinsec si se pierde subit intre alte dimensiuni. Vorbesti despre dorinte nascute moarte,dar nu poti estompa ura ,nu ii poti taia radacinile adanc crescute intr-un om. Uneori te simt de parca de abia te-ai nascut, precum un copac ce a fost plantat intre idei imuabile amestecate cu sol primar.

Si atunci imi vine sa iau un pumn de lut, sa-l transform in templu, sa-l nivelesc cu privirea ratacita, sa-l asez intre ramurile unui mar pacatos, acolo unde demult sarpele isi facea culcus, si sa te caut in uitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *