Fără categorie

Teatrul Evreiesc te invita sa-ti iei portia saptamala de cultura, emotie si buna dispozitie

Spread the love

MISS DAISY ȘI ȘOFERUL EI – Duminică, 11 ianuarie, ora 20.00, Teatrul Bulandra, sala Liviu Ciulei (Izvor)

Distribuția: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Mircea Dragoman

Regia: Claudiu Goga

Sinopsis: După ce-a mai distrus o altă maşină nou nouţă, Miss Daisy, văduva unui fabricant  evreu bogat, e forţată de fiul ei, Boolie, să renunţe la şofat. Boolie îi angajează un şofer negru, pe flegmaticul şi înţeleptul Hoke. La început, relaţiile dintre cei doi sunt tensionate, Miss Daisy având întreaga aroganţă a poziţiei ei sociale, o serie de prejudecăţi, precum şi o limbă ascuţită. Dar, cu timpul, confruntându-se şi cu problemele segregării şi antisemitismului, situaţia se schimbă, iar cei doi se apropie unul de altul… Ce faci dacă o simplă plimbare cu maşina la supermarket-ul Piggly Wiggly devine o oglindă a drumului tău prin viaţă? Şi ce te faci dacă, într-o zi, prin într-un ambuteiaj provocat de un act terorist, descoperi că cea mai dificilă şi surprinzătoare persoană din viaţa ta eşti chiar tu? ”Cam despre asta-i vorba”, cum ar zice Hoke Colburn, şoferul domnişoarei Daisy. Dincolo de o poveste poetică şi comică despre prietenie şi toleranţă, spectacolul este, pe de-o parte, un eseu (pe alocuri crud) despre ceea ce Tolstoi numea ”marea surpriză a vieţii”, bătrâneţea, iar pe de altă parte, o meditaţie  asupra călătoriei noastre prin viaţă, o călătorie dificilă şi imprevizibilă până la capăt pentru că, nu-i aşa, viaţa e cea care nu are limite, nu moartea”.

TEIBALE ȘI DEMONUL EI – Marți, 13 ianuarie, ora 19.00, Teatrul Bulandra, sala Liviu Ciulei (Izvor)

Distribuția:  Alexandra Fasolă, Mircea Dragoman, Geni Brenda, Veaceslav Grosu, Cornel Ciupercescu, Viorel Manole, Nicolae Botezatu

Regia: Szabó K. István

Sinopsis: Pornind de la mentalităţile magice, Isaac Bashevis Singer ne propune o viziune modernă despre cel mai temut dintre demoni: demonul interior al fiinţei umane, cel care relevă abisurile inconştientului, o forţă tainică, irepresibilă, care naşte dragoste şi ură, fascinaţie şi repulsie, împingând trăirile către încălcarea tabuurilor şi o răzvrătire ce poate duce la nebunie şi moarte. O poveste dramatică în care spiritualitatea şi sexualitatea intră în coliziune, o poveste despre cruzimea convenţiilor şi puterea milei, care în cele din urmă triumfă.

JANKA – Vineri, 16 ianuarie, ora 19.00, Teatrul de Artă

Distribuția: Maia Morgenstern

Regia: Toma Enache

Sinopsis: Un spectacol  impresionant și o temă impresionantă: ororile regimului nazist și drama trăită de milioanele de evrei care s-au confruntat cu ororile lagărelor de concentrare. ”Această piesă este o mărturisire, un document de viaţă tulburător, un act de respect față de drama acelor oameni, un act de reconstituire foarte important, un strigăt venit din altă lume către cei care au rămas și către memoria noastră care se șterge.” (Maia Morgenstern)

MIC ȘI-AL DRACU’ – Duminică, 18 ianuarie, ora 19.00, Teatrul de Artă

Distribuția: Maia Morgenstern, Valentin Roșca

Regia: Maia Morgenstern

Sinopsis: O comedie apetisantă cu bancuri, poezii și anecdote, poante, calambururi și rime vesele  scrise de Ion Pribeagu. Această formidabilă mașină de creat umor, care a fost Ion Pribeagu, ne-a înveselit viața, fiind mereu proaspăt, aducând în lumea noastră cotidiană, standardizată, plină de plictis, banalitate, ipocrizie și aburi de benzină, bucuriile zâmbetului. Un dublu recital al celor doi protagonişti – actriță și balerin – construit în jurul versurilor jucăușe și obraznice, care atacă moravurile de acum 70 ani. Adică aceleași de acum, şi la fel de criticabile!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *