Uncategorized

Sa luam lectii de la Corpul Uman si sa evadam din Acvariul nostru!

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
Our Score

Se spune ca pestii de apartament au sinapsele neuronale atat de reduse inca nu stiu ca merg dintr-un capat in altul al acvariului, ei cred ca sunt in Ocean, nu tin minte drumul pe care-l fac, traiesc mereu CLIPA descoperirii desi au aceeasi apa pe care o mai schimba stapanul din cand in cand…

Paradoxal, oamenii sunt mai evoluati decat pestii dar, la capitolul VIATA, mai au de invatat de la ei… Chiar daca isi mai schimba tricourile cu altele noi de la promotion, chiar daca isi mai personalizeaza hainele cu mesaje motivationale, ei raman captivi intr-o cusca auto impusa. Ok, poate comparatia va pare desueta. Dar ce spuneti atunci despre corpul uman, corpul meu, corpul tau, corpul vostru. Corpul uman atunci cand este agresat la nivel epitelial are un comportament fascinant…

Ne taiem intr-un ciob de sticla la deget. Prima oara vom simti durere, e normal, apoi corpul incearca sa compenseze durerea si secreta hormoni pentru a ameliora durerea. Apoi sangele pulseaza in asa fel incat in acea zona sa apara fenomenul de coagulare, organismul se protejeaza ca sa nu mai piarda sange. Daca rana e destul de avansata, avem nevoie de garou, compresii, apa oxigenata, un tricou pe care sa-l transformam in compresii.

Ideea e ca, daca rana a fost masiva, in timp, se formeaza o crusta care o sa cada, poate si un semn, dar RANA se VINDECA.

De ce se vindeca? Pentru ca organismul nostru, CORPUL UMAN niciodata nu priveste in URMA, el merge inainte avand ca scop vindecarea ranii. Imaginati-va cum ar fi ca organismul uman sa pastreze vii ranile din trecut ? Niciodata, dar niciodata ranile noastre nu s-ar mai inchide, sangele nu s-ar mai coagula, n-am avea urme de rani pentru ca ele ar fi intotdeauna vii si proaspete. Daca s-ar intampla asta, inseamna MOARTE SIGURA.

Ce vreau sa punctez? Este ca unii oameni nu invata nici macar de la corpul lor. Nu condamn pe nimeni, nu judec pe nimeni, nu scriu cu mesaj dar iti pui intrebari cand vezi in jurul tau oameni, persoane, cupluri, barbati, femei care, incredibil sau nu, si-au pastrat bunatatea, bunul simt, respectul, eleganta, manierele. Nu spun ca sunt perfecti sau ca nu fac greseli dar sunt acel tip de persoane, barbati sau femei care stii, intr-o anumita masura, ca nu vor raul nimanui dar, in acelasi registru, stiu sa se apere. Si totusi :-?? Sunt acei oameni pe care ii simti precum o cafea buna, ai nevoie de ei dimineata inainte sa te trezesti, in timpul zilei pentru ca stii ca-ti mentin tonusul ridicat, si seara pentru ca iti dau energie si liniste, dupa caz.

Ideea e ca sincopele apar cand se intalnesc intre ei sau intre altii si, incredibil sau nu, au TEAMA. Teama pentru ca au fost raniti, teama pentru ca s-au transformat, teama pentru ca au suferit, teama ca au pierdut pe cineva drag si acum nu au cum sa repare emotiile pe care nu le-au aratat atunci si se inchid in ei si nu le mai arata nimanui, parca le e FRICA sa fie fericiti…

Inteleg sentimentul de frica si de teama, dar nu inteleg atat de usor sentimentul de blocat in TIMP. Corpul nostru, asa cum am aratat, nu-si permite luxul sa fie blocat in TIMP pentru ca s-ar condamna pe sine la extinctie si am fi murit inainte de a ne forma ca specie daca celulele din noi ar fi ramas captive in trecut.

Noi cand ne blocam in timp condamnam in noi emotiile, sperantele, sentimentele la nesansa de a mai prinde contur de TEAMA sa nu SUFERIM din nou. O facem din lasitate sau pur si simplu pentru ca nu mai suportam ideea unei noi suferinte :-??

Dar cine suntem noi sa stim cum ne vom simti atunci daca nu incercam sa vedem acum? De ce ne e atat de bine in acvariul nostru de unde scornim idei si planuri sa scapam de situatii incerte cand viata tocmai despre asta vorbeste – TRAIESTE

Viata nu inseamna ACVARIU. Intr-adevar, sunt 50-50% sa suferi din nou sau sa nu suferi, sa fii ranit sau sa ranesti si tu la randul tau, dar pentru acei 50% esti gata sa te condamni la ACVARIU ?

Nu e usor, dar eu am invatat un lucru. Am inteles ca indiferent ce fel de fiinte imi scoate viata in cale, prizoniere in pestera, in acvariu sau zburatoare, NU merita niciuna de a primi 50% de neincredere din partea mea doar pentru ca am avut 2,3,5, 7 rani cu crusta sau nu, mai mari sau mai adanci, mai dureroase sau mai putin dureroase.

Fiecare om merita prezumtia de nevinovatie asa cum fiecare suflet merita privit ca un spirit liber. Nu vreau sa va invat cum sa traiti dar vine Revelionul si nu o spun la modul de cliseu ci o spun ca sa intelegeti ca lumea oricum merge inainte fie ca voi intelegeti sau nu, dar ar fi groaznic de dramatic sa ajungeti intr-o zi in punctul in care sa vedeti ca TIMPUL nu mai are rabdare sa incepeti sa retraiti din nou viata care oricum nu va apartine si pe care ati primit-o cadou.

Sa invatam de la corpul nostru care NU este nici ACVARIU si care NU lasa ranile TRECUTULUI sa fie clipele eterne ale prezentului.

Si era sa uit. Atunci cand mergem la cafea, servim o cafea, cerem cafea o gustam fierbinte, sorbim usor, sau cu pofta. Stim ca ne putem arde si chiar daca poate uneori sau deseori ne-am ars cu o cafea, cand avem sansa sa o gustam pe urmatoarea din alt loc, alta cafenea, poate chiar si alt oras, o gustam fierbinte. Facem asta pentru ca stim ca o cafea RECE intotdeauna o sa ni se apara amara si fara sens. Paradoxal, cand vine vorba de noi, reactionam diferit :-??

Concluzie ? E timpul sa gandim de doua ori si sa actionam pentru ca TIMPUL nu mai are rabdare sa ne invete sa avem rabdare fara sa traim

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *