Divertisment, Tineri

NEGRONI, o poveste scrisa de o mana rosie cu gust de Campari

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Campari, brandul-chintesență al spiritului milanez, a demarat pentru prima dată în România programul Negroni Week, un proiect global caritabil care aduce barmanii și consumatorii împreună în numele unei cauze locale și globale. Timp de o săptămână, în perioada 4 – 10 iunie, fiecare Negroni savurat în locațiile partenere contribuie la donația care va susține proiectele din România și din străinătate.

Inspirat de ceea ce a fost numit „cocktailul perfect” al Italiei, proiectul Negroni Week a fost lansat în 2013, oferind susținere în rezolvarea unora dintre cele mai stringente probleme ale societății. Anual, programul a câștigat implicarea tot mai multor locații și comunități de barmani din toată lumea, ajungând de la 120 de locații participante la 7.700 de înscrieri în 2017, în peste 60 de țări din întreaga lume.


În România, proiectul se află la prima ediție, susținut de 24 de baruri, puburi și restaurante din București, Constanța, Brașov, Iași, Focșani, Galați, Brăila, Bârlad, Satu Mare și Alba Iulia.

Negroni Week a crescut exponențial în acești șase ani de la lansare. Suntem mândri că unul dintre cocktailurile emblematice nu doar pentru portofoliul nostru, ci și pentru valorile care definesc brandul Campari reușește să aducă împreună comunitățile în numele unui proiect caritabil. Ne bucurăm cu atât mai mult cu cât cauzele care le mobilizează nu sunt doar din comunitățile apropiate, ci oameni din toate colțurile lumii susțin rezolvarea unor probleme globale într-unul dintre cele mai simple moduri – savurând un Negroni. Avem convingerea că acest proiect își va găsi și aici susținerea și vom reuși să îl creștem cu fiecare ediție”, a declarat Andreea Neagu – Brand Manager Regional Gruppo Campari.

Pe plan local, donația va merge către Cazul 101, un proiect care vine în întâmpinarea artiștilor emergenți din mai multe arii, punând la dispoziție un spațiu de expunere care poate fi transformat și reinterpretat pentru a susține orice galerie. La nivel global, fondurile strânse vor fi redirecționate către asociații care încurajează tinerii artiști, dar și către fundații culturale care deschid biblioteci în zonele în care copiii au acces limitat la cărți și manuale, respectiv asociații care se ocupă cu eliberarea animalelor sălbatice înapoi în habitatul natural.

Despre Campari

Campari este un simbol al stilului contemporan și autentic. Rețeta unică și inconfundabilă Campari își are originile în Novara, fiind neschimbată încă din anul 1860. Astăzi, gustul unic Campari dă savoare celor mai cunoscute cocktail-uri din lume, fiind obținut dintr-un amestec complex și subtil de ierburi, plante aromatice și fructe cu alcool și apă, ultimele două fiind singurele ingrediente cunoscute din rețeta sa. Caracterizat de un gust amărui distinct și revigorant și de o culoare roșie vibrantă, Campari intrigă prin natura sa enigmatică și captivantă. Toate aceste caracteristici, calitatea sa superioară, l-au făcut cunoscut în întreaga lume drept un simbol al stilului și excelenței italiene.

Despre Gruppo Campari

Davide Campari-Milano SpA, împreună cu filialele sale (“Gruppo Campari”) este un jucător important în sectorul băuturilor la nivel mondial, cu vânzări în peste 190 de țări din întreaga lume, ocupând poziții de lider în Europa și America. Grupul a fost fondat în 1860 și astăzi este al șaselea cel mai mare jucător la nivel mondial în industria de băuturi spirtoase premium. Portofoliul grupului, cuprinde peste 50 de branduri de băuturi alcoolice, activitatea de bază, vinuri și băuturi răcoritoare, branduri de renume internațional precum: Aperol, Appleton, Campari, Cinzano, Skyy Vodka și Wild Turkey. Cu sediul în Sesto San Giovanni, Italia, Campari deține 15 fabrici și 4 crame de vin în întreaga lume și are propria rețea de distribuție în 16 țări. Grupul are peste 4.000 de angajați. Acțiunile societății-mamă, Davide Campari-Milano SpA (Reuters CPRI.MI – Bloomberg CPR IM), sunt listate la bursa de valori italiană din 2001.

Despre PPD România

Prezentă pe piața din România din 2007 și parte a companiei Photos Photiades Distributors, PPD România este printre cei mai mari distribuitori de produse de alcool premium si super-premium de pe piaţa locală şi partener al renumitului producător de băuturi spirtoase, Diageo, lider mondial pe segmentul de băuturi premium.
Alături de Diageo, Grupul Campari şi de alţi parteneri strategici la nivel local, compania deţine cel mai mare portofoliu de branduri premium și super-premium, renumite în întreaga lume, precum Johnnie Walker, J&B, Smirnoff, Baileys, şampania Lanson, Campari, Aperol, Wild Turkey, Cinzano, SKYY Vodka, precum și propriul brand de vodkă, Tazovsky Vodka.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *