Fără categorie

INTERVIU: “Vreau să câştig, dar dacă nu pot câştiga, vreau să fiu brav în încercarea mea!”

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

special olimpycsFundaţia Special Olympics din România vorbeste despre Integrarea şi sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi

În cadrul proiectului Euroscola, ediţia a VIII-a, membrii echipei “Young Spirits for Humanity” de la Colegiul Tehnic Motru au realizat un interviu cu doamna Emilia Ispas, director program UNIFY al Fundaţiei Special Olympics din România, având ca temă integrarea şi sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi.

➡ Care sunt, la ora actuală, principalele grupuri ţintă asupra cărora vă desfăşuraţi activităţile? Totodată, care sunt principalele activităţi pe care le realizaţi?  (Prof. Mihaela Crăciunescu)

Grup Ţintă

Fundaţia Special Olympics din România are ca principal grup ţintă persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Pe lângă acestea FSOR lucrează cu membri ai familiilor acestora, cu studenţi voluntari la facultăţile de medicină şi educaţie fizică şi sport, cu elevi din şcolile de masă şi profesorii lor care au nevoie să afle despre importanţa unui comportament tolerant şi despre importanţa voluntariatului.

Principalele activităţi

FSOR implementează programe care sunt programe ale Special Olympics Internaţional la nivel naţional. Programele pe care le implementăm în România vizează următoarele arii:

Programul Sportiv – antrenamente şi competiţii sportive organizate pe toată durata anului

Reţeaua de Sprijin Familial – consiliere şi suport pentru membri familiilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale

Educaţie – Programul Participă! – Este implementat în şcoli de masă şi licee şi doreşte educarea elevilor şi profesorilor cu privire la problemele cu care se confrunta persoanele cu dizabilităţi

Sănătate – Sportivi Sănătoşi – evaluări ale stării de sănătate a sportivilor la şase discipline: Zâmbete Sănătoase, Ochi Sănătoşi, Picioare Sănătoase, Promovarea Sănătăţii, FunFitness, Urechi Sănătoase

Delegatia Romaniei

Puteţi afla mai multe despre programele şi proiectele implementate de noi la: www.specialolympics.ro – sectiunea Programe

➡ Care sunt obstacolele pe care le întâmpinaţi în realizarea acestora? (Alexandra Kokay)

Obstacolele sunt multiple:

Lipsa unui sponsor permanent

Lipsa de informare a societăţii cu privire la problemele persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră

Prejudecăţile care încă există în sistemul de educaţie cu privire la învăţământul incluziv şi drepturile la educaţie ale copiilor cu handicap intelectual

Lipsa accesului gratuit la baze sportive

➡ Care sunt resursele de care dispuneţi pentru combaterea discriminării persoanelor cu dizabilităţi? (Mălina Ciucă)

Programul educativ Participă! – FSOR implementează în România încă din anul 2004 programe educative care informează elevii şi profesorii din şcolile de masă cu privire la abilităţile persoanelor cu dizabilităţi. Cu ajutorul manualului Participă! care este distribuit gratuit în şcoli profesorilor şi învăţătorilor, elevii află despre lumea învingătorilor Special Olympics, despre principii precum non-discriminarea, toleranţa, respectul şi incluziunea.

Campanii de conştientizare – FSOR încearcă să informeze cât mai multe persoane şi să aducă în atenţia unor oameni din mediul sportiv şi media probleme pe care le au persoanele cu dizabilităţi intelectuale. În momentul de faţă derulam Campania Donează un Fan – sportivi de performanţă donează fani pentru Special Olympics România şi îi îndeamnă pe suporterii lor să îi susţină şi pe sportivii cu dizabilităţi intelectuale.

➡ Cine sunt campionii care fac parte din Lotul de gimnastică Special Olympics? Vă rog să-mi vorbiţi despre poveştile acestor campioni? (Robert Hoară)

special olimpycs

Lotul de Gimnastică la României pentru Jocurile Mondiale Special Olympics, Los Angeles 2015 este format din:

➡ Denisa Iliescu

E micuță, vorbăreață și plină de viață. Intuiți? Intră astăzi pe covorul de prezentare al sportivilor Special Olympics o gimnastă. Denisa Iliescu are douăzeci de ani jumate. Și are o soră mai mică. De cinci ani merge la competiții Special Olympics. A terminat cursurile Școlii Profesionale Speciale nr.3, specializarea alimentație și turism. Este conștiincioasă și o iubitoare de fotografie – înfocată. E o bună dansatoare. Sportul ei preferat este gimnastică artistică, acolo unde a și obținut foarte multe medalii de aur, argint și bronz la probele de sol, bârnă și sărituri. A participat la concursurile de atletism și chiar la competiții pentru sporturi de iarnă. A fost până acum la mai multe seminarii adresate tinerilor cu dizabilități intelectuale în Belgia, Marea Britanie, Coreea de Sud și în Germania. Denisa călătorește anul acesta pentru a treia oară în Statele Unite ale Americii. În 2013, adică atunci când împlinise 18 ani, a fost nominalizată la categoria „Oameni cu desăvârșire” în cadrul Galei Persoanelor cu Dizabilități.

➡ Georgiana Deancu 

Georgiana Deancu împlinește în luna august 26 de ani. E bucureșteancă și copil singur la părinți. A mers prima dată la doi ani. Mama e tare mândră de fiecare pas făcut de fată și de fiecare mișcare grațioasă pe care o schițează în sala de antrenament. Georgiana a făcut opt clase de Școală Specială și a absolvit și trei ani și jumătate la Școala de Arte și Meserii, Specializarea Turism și Alimentației. Merge la competiții de atletism, baschet, înot și gimnastică. Face antrenamente de gimnastică de cinci ani. Din competiții a strâns peste șaptezeci de medalii. E sociabilă și zâmbitoare. Îi face plăcere să scrie și să coloreze. Copiază pagini întregi din cărți. E foarte sociabilă și zâmbitoare. Anul acesta este special pentru Georgiana – este la prima participare la o competiție internațională și pentru prima oară când va pleca fără mamă. Va fi și primul ei zbor cu avionul!

➡ Matei Petrică

Petrică Matei s-a născut în Roman și are 27 de ani. Este un tânăr cu infinită dragoste de vietăți. Iubește tot ce mișcă de la furnică la elefant. Petrică al nostru e un vorbăreț și atunci când din repezeală cuvintele nu îi ies cum trebuie insistă până e de toți înțeles. Este mare amator de muzică. Îi plac Fuego și Michael Jackson. Muzica și dansul lui Michael Jackson îi umplu inima de bucurie.

Face lucruri cu migală – lucrează la un atelier protejat la lumânări. Acasă, lângă mama este ajutor de încredere la tăiatul salatei de beouf. Mama îi este aproape și îl sprijină în tot ce face.

Gimnastică este sportul preferat. Face gimnastică de mic. Joacă însă și tenis, aleargă, înoată. Nu se dă înlături de la nici o activitate sportivă. Visul lui acum, după ce a adunat mai multe medalii în competițiile Special Olympics este să obțină Cupa Mare.

➡ Florin Dinu

Florin Dinu are 28 de ani și este gimnast cu experiență. Practică intensiv gimnastică de patru ani. În ultimii patru ani a mers de asemenea susținut și în sala de karate. Este absolvent de zece clase la Școala Specială. E prezent în sala de antrenament de trei ori pe săptămână în această perioadă. Înoată, joacă baschet, fotbal și merge și la competiții de atletism. Este un tânăr pasionat de desen și pictură. De fel, spune mama lui, îi place să facă lucruri care necesită migală. Participă de șase ani la competițiile Special Olympics.

Antrenor – Prof. Univ. Dr. Gabriel Popescu, de la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti

➡ Comparativ cu statele membre ale Uniunii Europene, cum se poziţionează România în raport cu integrarea şi sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi? (Ion Truşcă)

România mai are de îmbunătăţit legislaţia cu privire la persoanele cu dizabilităţi. Comparativ cu alte state din vestul Europei putem spune că:

Sistemul educaţional este în România unul segregat: avem învăţământul de masă şi învăţământul special. Mulţi copii din învăţământul special ar putea merge în învăţământul de masă  dar din cauza lipsei de informare şi a lacunelor din sistem foarte puţini părinţi au curajul să îşi integreze copilul cu dizabilităţi intelectuale în şcolile de masă.

Dreptul la muncă: angajatorii sunt stimulaţi prin lege în România să angajeze persoane cu dizabilităţi dar datorită legislaţiei permisive aceştia preferă să plătească amenzi, decât să angajeze persoane cu dizabilităţi.

Dreptul la servicii de sănătate: persoanele cu dizabilităţi sunt asigurate prin sistemul naţional de asigurări de sănătate, se confruntă însă cu lipsa de înţelegere a personalului medical care nu înţelege pe deplin situaţia acestora, de accea cei mai mulţi preferă să nu meargă la medic şi ajung la spitale în momente în care boala/bolile sunt avansate. La noi în ţară nu exista o cultură a prevenţiei – foarte importantă şi bine cultivata în alte ţări din UE.

La noi în ţară nu există statistici concludente cu privire la situaţia persoanelor cu dizabilităţi. Cifrele care există la Ministerul Muncii sunt mult subdimensionate în raport cu numărul real de persoane cu dizabilităţi care există la noi în ţară.

➡ Care sunt principalele lacune şi ce ar trebui îmbunătăţi pentru a oferi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi? (Oana Pârlea)

FSOR crede că principala problemă în acest domeniu este lipsă de informare a societăţii şi lipsa unei educaţii coerente, a tinerilor, în ceea ce priveşte drepturile omului – acesta se poate face în şcoli din clase mici prin programe educaţionale.

– Care au fost principalii factori care au avut o importanţă majoră în privinţa schimbării mentalităţilor şi combaterea stereotipurilor privind persoanele cu dizabilităţi? (prof. Niculina Chiţulescu)

FSOR consideră că cel mai puternic mod în care se pot înfrânge stereotipurile este puterea exemplului: nimeni nu poate rămâne indiferent la un discurs al unui sportiv Special Olympics cu dizabilităţi intelectuale. Nimeni nu poate rămâne indiferent când vede sportivii noştri în competiţie şi apoi pe podium la premiere. Lupta pe care fiecare persoană cu dizabilităţi intelectuale o duce cu propriile limite este inspiraţională şi motivantă pentru fiecare spectator.

Susţineţi campania Donează un Fan – care se derulează pe Facebook în aceste zile. Fiecare sportiv are nevoie de suporteri !

Material realizat de catre Adrian-Vladimir Costea si echipa Young Spirits for Humanity

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *