Fără categorie

Peste 15% din adolescentii romani declara ca le este RUSINE sa ceara prezervative!

Spread the love

Recent atrageam atentia pe acest blog asupra problemei de educatie sexuala la nivelul mentalului unui adolescent. Intr-un articol vorbeam despre prostie si teribilism ca principale cauze in imprastierea virusului HIV in randul adolescentilor iar azi vin si intaresc cu cifre anumite idei.

În luna aprilie 2010, Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii – ARPS a desfăsurat, în cadrul proiectului Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România o cercetare de tip cantitativ privind „cunostintele, atitudinile si practicile tinerilor cu vârste cuprinse între 15 si 24 de ani legate de infectia cu HIV, alte infectii cu transmitere sexuală si consecintele practicării sexului neprotejat”.

Populaţia ţintă a fost reprezentată de tinerii cu vârsta de 15-24 de ani din România din mediul urban si rural, iar studiul s-a facut pe un eşantion de 1325 de subiecti, reprezentativ pentru populaţia tintă. Eroare maximă tolerată:  +/- 2.8 % la un nivel de probabilitate de 95%.

Ce s-a constatat a uimit chiar si cele mai negre asteptari, intr-o tara care se vrea europeana si toleranta…

*Din zece tineri cu vârsta de 15-24 de ani din România, sase si-au început viata sexuală (62% din totalul esantionului). Media vârstei la care tinerii si-au început viata sexuală este de 16,7 ani (17,5 fete, 16,1 băieti). Ponderea celor care si-au început viata sexuală în cadrul unei relatii formalizate – logodnă sau căsătorie – este de doar 5,7%.

*Studiul a arătat că dintre tinerii (15-24 ani) care si-au început viata sexuală fiecare al saselea nu a folosit niciodată prezervativul – 16,3% din total. Dintre acestia majoritatea – aproximativ 68% – au avut cel putin un contact sexual în ultimele 3 luni. Fetele care nu au utilizat niciodată prezervativ sunt mai numeroase comparativ cu băietii, iar tinerii din mediul rural care nu au utilizat niciodată prezervativul sunt mai numerosi decât cei din mediul urban.

*Dintre tinerii care si-au început viata sexuală, patru din zece (41%) nu au folosit prezervativul la ultimul contact sexual pe care l-au avut. Fetele care au avut ultima dată o relatie neprotejată sunt mai numeroase comparativ cu băietii, iar tinerii de vârstă 20-24 ani în situatia mentionată sunt mai numerosi decât cei cu vârstă de 15-19 ani.

* Trei sferturi (76%) dintre tinerii care si-au început viata sexuală au declarat că  ultimul contact sexual a avut loc în ultimele 3 luni; dintre acestia, peste 70% au declarat că relatiile sexuale au avut o frecventă de minim 2-3 ori pe săptămână, iar unul din sase (17%) a avut doi sau mai multi parteneri în acest interval de timp.

* Dintre tinerii care au avut relatii sexuale în ultimele 3 luni, sapte din zece (69%) au fost expusi cel putin o dată riscului contractării unei boli cu transmitere sexuală prin practicarea unei relatii neprotejate. Mai mult, unul din patru (25%) n au folosit prezervativul în relatia cu ultimul partener pe care l-au avut.

* Fiecare al cincilea tânăr (19%) care si-a început viata sexuală a declarat că a avut în ultimele 12 luni contacte sexuale ocazionale, cu persoane mai putin cunoscute. Dintre acestia, fiecare al treilea (37%) a avut cel putin o dată o relatie sexuală ocazională neprotejată (nu a folosit prezervativul).

* Achizitionarea de prezervative în cazul tinerilor care doresc acest lucru ridică încă probleme de jenă – 15 % dintre tineri consideră să este rusinos să ceri prezervative la magazin sau la farmacie. Aproximativ 52% dintre tineri declară că nu au avut niciodată în ultimele 12 luni prezervative la ei.

* Pe fondul informării deficitare, o pondere semnificativă dintre tineri manifestă tendinte discriminatorii vizavi de persoanele cu HIV. Elocvent, 39% dintre tinerii intervievati nu ar fi dispusi nici măcar să ia masa cu o persoană infectată cu HIV/SIDA, iar 34% consideră că unui profesor infectat cu HIV ar trebui să i se interzică să mai predea la scoală.

Proiectul Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România este implementat de un parteneriat între Fundatia Tineri pentru Tineri si alte 4 organizaţii neguvernamentale (Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii – ARPS, Asociaţia Română Anti-SIDA – ARAS, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA – UNOPA, Fundaţia „Alături de Voi” România– ADV România) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – CNCD.

Proiectul este finantat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin Mecanismul Financiar SEE (Spatiul Economic European), fiind un proiect individual în componenta granturi, aria „Sănătate şi ocrotirea copilului” şi reprezintă materializarea unui parteneriat extins între organizaţii şi instituţii ce au ca misiune implicarea în problematica HIV/SIDA.

Cum sa mai comentezi asa ceva!? Cum!? Le vezi pe fetele de liceu imbracate de discoteca ca si cand ar poza pentru playboy, iar daca le vorbesti grobian despre sex te fac nesimtit si animal. Paradoxal e faptul ca fetele sunt cele care sunt mai iresponsabile potrivit datelor acestui studiu…

Adevarul e ca educatia sexuala in scolile din Romania s-a facut in batjocura…Nu pot sa uit cand eram elev in clasa a -VII-A si a venit cineva de la Minister la noi cu niste pliante cu un prezervativ vorbitor…Era desenat ca o mascota muppet…Nu asa se face educatia…Nu sustin SEX+UL…Nu sunt ahtiat dupa el…Nu mi se pare moral sa faci SEX precum animalele fara sa ai si un fundament sentimental…Dar nu asta e discutia acum…Nu vreau sa vorbesc de etica, de morala, de religie si spirit civic…Vreau sa privim realitatea in ochi….Nu o sa putem sa oprim tinerii sa nu se lase dusi de valul de hormoni, dar cel putin putem sa le vorbim si sa-i consiliem…Care parinte dintre voi i-a cumparat fetei sau baiatului o cutie cu prezervative??? Care profes0ara de biologie, fiind diriginta la o clasa de a-X-a a vorbit cu un ONG sau o fundatie care sa vina in clasa sa imparta prezervative!?? Nu stim decat sa pozam in pudibonzi, sa fim ipocriti si sa-i invatam si pe tineri sa fie ipocriti…Nu prin banarea canalelor xxx ii oprim sa faca sex neprotejat ci prin comunicare….

Rusine noua ca ne facem ca nu vedem rusinea lor, rusine noua ca ne e rusine de noi insine si de instinctele noastre! RUSINE! RUSINE! RUSINE!

BOGDAN DARADAN

0 gânduri despre „Peste 15% din adolescentii romani declara ca le este RUSINE sa ceara prezervative!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *