Rezumat:
„De ce tocmai tu?” este o piesă pe care orice tânăr trebuie s-o vadă. Da, e musai!
Orice tânăr care e plin de întrebări fără răspunsuri, care nu înțelege de ce destinul lui e fix pe dos decât își plănuiește sau de ce i se întâmplă tocmai lui anumite lucruri, așadar, toți, fără excepție!
Această piesă este despre ea, poetă, cu bolile și neliniștile ei și despre el, pictor, cu viziunile și neajunsurile lui. Ea nu vrea să se atașeze de lucruri trecătoare și crude, motiv pentru care iubește florile artificiale și minciunile. El vrea să trăiască simplu, natural, vulcanic, fără nicio restricție.
Neavând de ales, ajung să trăiască sub același acoperiș, care, în final le amestecă tensiunile și sentimentele până ajung la cel mai frumos punct: îndrăgostirea. Cum altfel să iubească doi artiști dacă nu până la nebunie și înapoi? Pentru că tinerețea e totuna cu neliniști, neînțelegeri, situații care te depășesc și te iau prin surprindere, deși tu încerci, pe cât posibil, să acționezi cât mai corect, fără însă să-ți scape vreo emoție netrăită. Pentru că dacă nu le trăiești când îți ies în cale, nu le mai trăiești deloc. Iar când lucrurile par să se așeze, să devină teoretic liniare, scenariul e dat peste cap, iar toată piesa compromisă.
De ce acum, de ce s-a întâmplat așa, de ce tocmai tu?
Aici fiecare își răspunde în funcție de valorile pe care le regăsește în el. Norocul, dracul, soarta, Dumnezeu, tu, eu… nu știu cine e mai vinovat, dar dacă s-a întâmplat, atunci înseamnă că trebuia să se întâmple. Piesa asta îți reamintește că tot ce contează în viață este clipa. Exact asta! O piesă în care te redescoperi total, de la nebunie la dor, de la dorințele la neîmplinirile cu care ești dator să îți transformi viața într-o artă, doar ca să rămână în amintirea cuiva.
Închei aceste cuvinte referitoare la ce mi-a transmis frumusețea asta de piesă, spunând doar că mă bucur de Natalie Ester de fiecare dată când am ocazia prin postările ei comice de pe Facebook. Dar pe scenă, jucând, n-am văzut-o niciodată până acum.
Pot spune doar că o actriță atât de naturală, de capabilă de a stârni cele mai intense emoții, de jovială și de talentată, n-am mai văzut de mult timp. Chapeau! Asadar, fuga la Teatrul Rosu!
Articol scris de Raluca Cojocaru
