Rezumat:
Brendan Fraser: „The Whale a fost una dintre cele mai importante experiențe ale vieții mele!”. Filmul The Whale a fost pentru mine un manifest, o experiență beyond the silver screen și din punctul meu de vedere e cel mai bun rol jucat până azi de actorul Brendan Fraser.
Pentru că filmul nu e povestea unui bărbat gay obez până la morbiditate, care cântărește aproape o jumătate de tonă și mănâncă compulsiv kg de carbohidrați și grăsimi nocive, filmul e povestea unei societăți morbide și obeză de obtuză care sub pretextul iubirii creștine propovăduiește mizerii și inepții atât de încremenite în dogme vechi de sute de ani.
O societate care crede că singura formă de adevăr și fericire e iubirea dintre un bărbat și o femeie, o familie creștină unde ei merg la biserică și se roagă pentru Paradis și orice e în afara acestei matrici inepte e ostracizat și înlăturat ca o tumoare, ca un cancer, când tocmai aceste doctrine prozelite provoacă cancer și moarte.
Eu nu spun că el e perfect, eu nu spun că persoanele gay sunt perfecte, eu nu spun că ateii sau agnosticii sunt perfecți, eu spun că toți oamenii au un ADN imperfect și faptul că ești heterosexual și mergi creștinește la biserică nu te face superior în niciun fel și nu îți dă dreptul să judeci pe nimeni pentru lucruri care nu îți fac rău în mod direct.
Filmul vorbește despre nevoia de confirmare a unor părinți religioși de a impune singurul lor adevăr obtuz asupra copiilor lor și dacă aceștia aleg altă credință sau se îndrăgostesc de o persoană de același sex sunt alungați din familie, din societate, din comunitate. Iar dacă alegi să crezi în tine, în karma, în energii, în filme, în Nimic, societatea va încerca să te salveze și să îl aducă pe Iisus în viața ta.
Filmul e greu de privit pentru că e greu să privești radiografia și autopsia unei societăți obeze și disfuncționale. Pentru că aici nu e vorba doar de America Bigotă, de Europa bigotă și prozelită sau de România incremenită în trecut și dogme. Lumea arată așa, o lume care te învață că adevărul e determinat de numărul celor care cred în el iar restul trebuie alungați sau sufocați cu inepții până când aleg să își pună singuri capăt zilelor.
Și eu am fost crescut în doctrina unui singur adevăr, o lume unde tot ce nu era cum dorea biserica era păcat, unde puteai orbi dacă te masturbai, unde ardeai în Iad dacă spălai rufe duminica.Paradoxal, văd în continuare și nici nu m-am transformat în Grill. Mai mult decât atât, cred că ura viscerală a unora dintre noi față de atei, agnostici, gay, lesbiene și alte persoane care nu vor să se căsătorească, care nu vor să li se impună dogme e doar la ei.
Pentru că dacă Dzeu ar fi preocupat să curețe lumea de păcătoși, de atei, ar putea să o facă oricând, precum Thanos în franciza Marvel.
Filmul nu e ușor de privit pentru că vorbește despre religie în forma ei obtuză și viscerală. E un paradox că vorbim de bullying la nivel de școli, dar ne facem că nu vedem bullyingul celor mulți asupra celor diferiți, care trăiesc diferit, care iubesc diferit, care simt diferit.
Pentru că The Whale e povestea tuturor celor care există diferit de ce în jurul lor, și vorbesc aici de oamenii sănătoși mental, care fac lucruri potrivit dorinței lor și au atât ei cât și cealaltă persoană discernământ. Pentru celelalte fapte abominabile avem Codul Penal. Pentru incest, zoofilie, necrofilie, pedofilie și alte infracțiuni deviante. Pentru restul, avem doar Ura unora dintre voi pentru că The Whale este un film despre disprețul pe care îl manifestă unii dintre noi față de tot ce nu pot înțelege. Nu e un film ușor de văzut dar merită văzut!
