Rezumat:
Pentru început, vă rog să-mi evidenţiaţi principalele caracteristici prin intermediul cărora putem identifica existenţa unei Sfere Publice Europene.
După cum bine știm, conceptul de sferă publică a fost lansat de către filosoful german Jürgen Habermas în 1962, în cartea Strukturwandel der Öffentlichkeit. Untersuchungen zu einer Kategorie der bürgerlichen Gesellschaft. Autorul consideră sfera publică o reţea dispersată de dezbatere prin intermediul căreia cetăţenii, conectaţi prin instrumente de comunicare socială, formează curente de opinie, în încercarea de a găsi cele mai bune soluţii pentru rezolvarea unor problemelor comune.
Extinderea conceptului la nivelul Uniunii Europene a avut loc în contextul unei ample dezbateri cu privire la relaţia dintre UE şi cetăţenii săi (începută de la jumătatea anilor ’70). Chiar Habermas a dezvoltat propria concepţie cu privire la sfera publică europeană, înţelegând prin aceasta „o reţea comunicaţională care depăşeşte graniţele naţionale şi care este specializată în dezbaterea problemelor relevante”.
Thomas Risse propune şi o serie de indicatori pe baza cărora să putem recunoaşte sfera publică europeană atunci când ne-am confrunta cu o astfel de realitate. Risse nu vorbeşte atât de mult despre sfera publică europeană în sensul de ideal normativ, cât despre „comunicarea dincolo de graniţele statului-naţional”. Pentru a putea vorbi despre aceasta din urmă, este nevoie ca problemele supuse atenţiei să fie comune, să fie discutate simultan şi în aceleaşi cadre de referinţă, de interpretare. Mai ales cel de-al treilea criteriu este important, deoarece, pentru a evita neînţelegerile în comunicare, este nevoie de cadre comune de referinţă, structuri comune de înţelesuri, scheme interpretative comune, chiar dacă răspunsurile sau reacţiile în cadrul respectivelor scheme interpretative ar fi puternic divergente.
În plus, cei care se exprimă în sfera publică ar trebui să fie conştienţi unii de prezenţa celorlalţi (ceea ce reprezintă o aprofundare a ideii de observare reciprocă, în sensul de conştientizare a existenţei altor sfere publice). Ei trebuie să se recunoască drept participanţi legitimi la dezbatere; mai precis, cei care se exprimă într-o sferă publică europenizată nu ar trebui să îi trateze pe ceilalţi, din alte sfere publice europenizate, drept „străini”, sau drept participanţi de rang inferior, de mână a doua. La aceste două condiţii se adaugă şi cea a participării active în sfera publică, a exprimării unui evantai de opţiuni cât mai divers, astfel încât să se respecte diversitatea opţiunilor, precum şi diversitatea celor care le exprimă.
În ce măsură dimensiunile Sferei Publice sunt determinate de reglementările activităţilor de lobby la nivel european?
După cum se subliniază într-un studiu tematic publicat recent de către Institutul European din România şi coordonat de profesor universitar Simina Tănăsescu, modelul european al lobby-ului vizează grupuri de interese multiple şi nu exclusiv entități private care derulează activități de lobby pentru clienți contra cost. Uniunea Europeană a preferat să acorde prioritate transparenței decizionale a instituțiilor sale şi să le protejeze de influențe potențial nefaste, care nu ar respecta o competiție liberă, deschisă şi egală în materie de influență asupra proceselor politice de natură decizională. Modelul european concepe lobby-ul în dimensiunea mai largă a transparenței decizionale şi a dialogului social.
Din acest punct de vedere, activităţile de lobby contribuie, prin natura lor, la consolidarea infrastructurii sferei publice europene. Ne referim în particular, la observaţia că sfera publică creează „un cadru pentru comunicare şi pentru participare la acţiunea colectivă, cadru în care diversele identităţi şi interese sunt deopotrivă reflectate şi remodelate” (C. Calhoun).
Deci, sfera publică nu numai reflectă varietatea de interese şi de identităţi ale celor care se exprimă în interiorul său, ci le construieşte, le modelează în mod activ şi, în acest fel, serveşte şi o funcţie de integrare. O parte din aceste interese sunt reprezentate de activităţile de lobby, ale căror principii de reglementare la nivel european pot fi circumscrise cu uşurinţă designul-ui normativ al sferei publice europene.
Care sunt asemănările şi deosebirile dintre Sfera Publică Europeană şi sferele publice naţionale?
La capitolul asemănări, se impune să menţionăm importanţa covârşitoare acordată dezbaterii civilizate, argumentate şi raţionale cu privire la problemele comune, fie ca sunt naţionale sau europene. Mai mult decât atât, subiectul ambelor sfere publice este, după cum sugerează însăşi terminologia, publicul, în calitatea sa de purtător de opinie publică; pe cale de consecinţă, sfera publică, fie naţională, fie europeană, este un creuzet de formare a opiniei.
Principiul de bază îl reprezintă spiritul critic. De asemenea, rolul comunicării la nivel naţional şi european nu poate fi subliniat îndeajuns: numeroşi autori preiau conceptualizarea habermasiană a sferei publice drept spaţiu comunicaţional sau infrastructură comunicaţională. Înţeleasă drept „o comunitate comunicaţională” (T. Risse) sau „un teren deschis unde au loc schimburi comunicaţionale, compus din fluxuri de comunicare şi discursuri care permit difuzarea înţelesurilor şi semnificaţiilor intersubiective” (Trenz), sfera publică presupune un locus în care cetăţenii discută probleme de interes public.
În sfârşit, sfera publică poate funcţiona în condiţiile în care există acele garanţii cu privire la libertatea de întrunire şi libertatea de exprimare; în acelaşi timp, este foarte important contextul cultural, „antrenamentul” anterior al publicului în ceea ce priveşte argumentarea raţională, respectarea punctelor de vedere contrare, disponibilitatea la ascultarea şi asimilarea altor puncte de vedere.
La nivel naţional, sfera publică este esenţială pentru funcţionarea unei societăţi, deoarece, aşa cum relevă Habermas, aceasta trebuie privită în strânsă legătură cu alte procese şi fenomene, precum obţinerea legitimităţii, formarea opiniei publice, asigurarea unei reprezentativităţi a poziţiilor. Puterea legitimă se obţine într-o manieră discursivă, critică, raţională, rolul comunicării, al dezbaterilor şi deliberărilor pe probleme de interes general fiind esenţial.
La nivel european, nu este vorba despre o simplă extrapolare sau extindere a conceptului de sferă publică la un spaţiu geografic mai mare, ci mai degrabă despre deschiderea fluxurilor de comunicare dintr-o sferă publică naţională către alte sfere publice naţionale, delimitate de graniţele statului naţional. De aici rezultă o serie de diferenţe specifice. Pentru a rezuma o amplă dezbatere, concepţia pe care o propune Habermas referitoare la sfera publică în contextul Uniunii Europene este cea a europenizării sferelor publice naţionale, a transformării structurale a dezbaterilor publice naţionale.
Consideraţi că există o Sferă Publică unitară la nivel european, sau, dimpotrivă, există o diversitate de sfere publice la nivelul Uniunii Europene? (În cazul în care există o Sferă Publică Europeană, vă rog să-mi precizaţi momentul care marchează “naşterea” acesteia.)
După cum am anticipat în răspunsul anterior, modelul sferei publice heavy (supranaţionale) mai poate fi găsit sub formă oarecare doar în documentele oficiale ale Direcţiei pentru Comunicare a Comisiei Europene. Potrivit lui Thomas Risse, în jurul acestei probleme s-a creat o „înţelepciune convenţională”, potrivit căreia nu putem vorbi despre o sferă publică europeană autentică deoarece nu există o limbă comună pe care să o vorbească şi să o înţeleagă toată lumea, nu există un sistem media paneuropean, nu există o perspectivă europeană comună, nu există o identitate comună, această identitate comună fiind o precondiţie pentru emergenţa sferei publice europene.
Dar problemele sunt cu totul altele. Sfera publică supranaţională, heavy, este o sferă publică irealizabilă în contextul particular al UE, marcat de atâtea divergenţe, decalaje şi chiar contradicţii. Chiar presupunând că ar fi realizate anumite precondiţii pentru apariţia unei sfere publice paneuropene, cum ar fi un sistem media paneuropean, acestea nu ne-ar folosi prea mult; indiciile sferei publice europene ar trebui căutate în altă parte: în calitatea interacţiunilor dintre cetăţenii europeni, în similitudinea criteriilor de relevanţă şi de interpretare a evenimentelor. Și, mai presus de orice, în similitudinea de interese.
Având drept reper dezbaterea generată de criză refugiaţilor sirieni, consideraţi că aceasta ilustrează o evoluţie a Sferei Publice Europene?
Criza refugiaţilor (nu doar sirieni) este doar cea mai recentă (şi probabil nu ultima) dintre crizele care au zguduit UE în ultimii ani. Deşi mulţi experţi în integrare europeană subliniază, pe bună dreptate, că Uniunea a progresat şi a devenit mai unită tocmai prin depăşirea crizelor, cred că acum asistăm la o situaţie mult diferită de toate experienţele istorice trecute. Mă refer în special la adâncirea continuă, sistematică şi progresivă a faliilor dintre: nordul şi sudul Europei, vestul si estul continentului, dintre statele creditoare şi statele debitoare, ori dintre statele care acceptă cotele de refugiaţi şi cele care s-au pronunțat împotriva acestei abordări.
Tendinţa de divizare la care asistăm în prezent face ca sfera publică europeană să devină un deziderat tot mai îndepărtat prin acţiunea a două mecanisme. Primul dintre ele este cel al revenirii la conceptul de interes naţional. Interesul naţinoal este tot mai frecvent perceput ca fiind în opoziţie cu deciziile luate la nivel european, ceea duce la acumularea tensiunilor și nemulțumirilor populare şi ascensiunea partidelor populiste şi extremiste. Dificultăţile de integrare a refugiaţilor nu duc, din păcate, la dezbateri comune decât la nivelul pur instituţional.
La nivelul sferelor publice naţionale, căutarea unui cadru de referinţă similar în vederea identificării unor soluţii comune este primită cu ostilitate mocnită. Desigur, această criză pare a fi una europeană, dar răspunsurile venite din sferele publice naţionale sunt particulare, locale, nicidecum europene, au în vedere protejarea interesului naţional prin respingerea abordărilor venite de la Bruxelles sau prin acceptarea, dar cu profunde resentimente, a cotelor de refugiaţi stabilite.
Al doilea mecanism este accentuarea unui „autism” comunicaţional regional şi a lipsei de solidaritate (ambele accumulate în timp): pentru cetăţenii din statele mai stabile şi prospere din nord, criza economică este exclusiv problema sudului sărac; pentru statele occidentale, criza din Ucraina nu evocă aceleaşi amintiri dureroase şi aceiaşi fiori de teamă ca pentru statele din imediata vecinătate a Rusiei; nu în ultimul rând, pentru statele mai puţin “atractive” din punctul de vedere al refugiaţilor, această criză este strict problema Germaniei, Franţei sau a statelor care reprezintă puncte de intrare în UE.
În concluzie, dezbaterea generată de criză refugiaţilor sirieni ilustrează mai degrabă o involuţie, decât o evoluţie a sferei publice europene. Cum am spus, ceea ce lipsește cel mai mult Uniunii Europene este comunitatea de interese. Percepțiile privind interesele geopolitice, de exemplu, privind securitatea și amenințările de securitate diferă foarte mult în funcție de locația de pe harta continentului european: cum am spus, refugiații sunt problema „altora”, criza monedei unice este problema „altora”, criza din Ucraina este problema „altora”. Nu există, la nivel european, o solidaritate de interese și de percepții privind aceste interese.
Care sunt principalele frame-uri pe care le regăsim în mass-media statelor europene în raport cu criza refugiaţilor sirieni şi a spaţiului Schengen?
Voi răspunde la această întrebare în urma observațiilor personale, întrucât cercetarea riguroasă pe acest subiect este încă într-un stadiu incipient. Consider că, până acum, putem distinge două frame-uri principale în raport cu criza refugiaţilor sirieni şi a spaţiului Schengen. Primul frame este cel al interesului umanitar, care prezintă drama refugiaţilor, ilustrează gradul de teroare experimentat de aceştia, pericolele traversării Mediteranei şi noile dificultăţi în momentul ajungerii pe pământ european.
Este o abordare care face mult apel la emoţie şi imagini cu impact asupra publicului. Cel de-al doilea frame este cel al insecurităţii, al pericolului pe care valul de refugiaţi îl provoacă: sunt evocate vulnerabilităţile şi breşele de securitate ale frontierelor UE, dificultăţile de integrare a refugiaţilor, riscurile legate de infracţionalitate şi terorism, costurile de natură financiară şi riscul de destabilizare a societăţilor pe care refugiaţii le ţintesc în număr mare. În secundar, UE este portretizată ca slabă, vulnerabilă şi sfâşiată de interese disjuncte.
În ce măsură preluarea de către mass-media statelor din Uniunea Europeană a copilului sirian înecat la ţărmul Mediteranei evidenţiază existenţa unei Sfere Publice Europene?
Preluarea de către mass-media statelor din Uniunea Europeană a imaginii copilului sirian înecat la ţărmul Mediteranei evidenţiază nu atât existenţa unei sfere publice europene în sensul hard al termenului, cât un nivel de deschidere (europenizare orizontală) a sistemelor media din diversele state membre către evenimente care au loc în alte zone ale UE.
Nu trebuie însă să acordăm acestei transmisiuni virale o semnificaţie excesivă; caracteristicile unei bune ştiri de presă sunt acealeşi peste tot în lume, iar o imagine cu un asemenea potenţial emoţional, vizual şi de captare a atenţiei nu avea cum să fie ignorată. Mai degrabă trebuie să fim atenţi la tipul de cadraje mediatice care însoţesc preluarea pozei – aici este cheia evaluării gradului de europenizare a sferelor publice naţionale.
Ar fi interesant un studiu comparativ transnaţional în acest sens pentru a discerne în ce măsură abordările diverselor media naţionale reflectă structuri comune de înţelesuri, scheme interpretative comune, dacă iau în considerare interesul comun european, dacă mizează pe apelul la argumente ori la emoţii şi senzaţionalism.
Material realizat de Vladimir Adrian Costea
