Fără categorie

INTERVIU: Lorena Lupu, trollul feeric al literaturii de azi

Spread the love

lorena lupuPentru internautul de rând, blogul actriţei scriitoare Lorena Lupu e ca o floare carnivoră: te ademeneşte, te încătuşează şi te devorează. Şi nu în ultimul rând, te racolează de cititor / spectator pentru cărţile şi spectacolele ei, care oferă acelaşi umor dezlănţuit, aceeaşi spontaneitate relaxată, aceeaşi personalitate seducătoare, tot ce iubim noi, care o citim pe ea. Pe Lorena

De ce ai ales să îţi faci blog?

Nu mergea nimic interesant la televizor în seara aia. Glumesc. Pur şi simplu, în 2006, când am debutat ca scriitoare, mi s-a recomandat să îmi fac şi blog, să ţin legătura cu publicul meu. Şi aşa s-a ajuns în faza în care nu toată lumea mi-a citit cărţile dar o grămadă de lume mă opreşte pe stradă să-mi spună că îmi citeşte blogul.

Te consideri om cu blog sau bloggeriţă?

Mă consider om cu o mie de preocupări printre care, nu neapărat în top 10, e şi un blog.

De unde atâta poftă să vorbeşti atât de colorat?

lorena lupuNu e nici o poftă, e pur şi simplu reacţie. Prostia umană e dublată de atât de multă insistenţă, aroganţă şi nevoie de a agasa, încât unicul mod de a o combate sunt morţii de mamă. Ştii proverbul ăla cu „fereşte-te de idiot că te trage la nivelul lui şi te bate cu experienţă?” Am ales să mă cobor voluntar la nivelul idiotului şi să-l bat eu cu experienţă.

Care a fost articolul cel mai citit, comentat, share-uit, iubit, înjurat, cu cele mai multe reacţii?

Un articol în replică de la un text pe catchy, unde un prichindel se lamenta că trebuie să-i plătească sucul iubitei când iese cu ea în oraş, deşi şi iubita vrea să-l vadă. Pe scurt, genul de bărbat care te face să te întrebi: merită să-mi pescuiesc leşul de pe canapea, să mă pun la patru ace şi să mă transform într-o prezenţă feerică, ca după aia să facem nota de plată fifty – fifty? Când Netflix e chiar lângă mine? Nooope.

Şi am scris un text acid, în care am precizat că, din punctul meu de vedere, un tip care vrea să marcheze la poarta uneia, dar are pretenţia să-şi plătească ea consumaţiile, ar face bine să-şi taie ştii tu ce şi să şi-o bage ştii tu unde, ca să nu mai deranjeze aiurea fetele de la Netflix. Textul ăla a făcut vreo 1.000 de likes şi 300 de shares pe Facebook de la femei, şi a încasat cele mai oribile înjurături, vreo 400, de la bărbaţi. Şi atunci am decis să-mi reconsider orientarea sexuală. Nu mă mai uit decât la femei.

lorena lupuSpune trei lucruri pe care le urăşti la tine şi trei de care eşti super mândră?

Urăsc ocazionala delăsare, faptul că îmi plac dulciurile şi faptul că pierd prea mult timp pe net. Iubesc faptul că am scris cărţi bune, că fac spectacole memorabile şi că, fie că relaţia cu mine e de câteva zile sau de câţiva ani, oamenii nu o uită niciodată.

Dacă ai avea puterea să ştergi cu mintea blogurile din social media, ziarele din presa scrisă, televiziunile şi posturile de radio, care ar fi primele chestii care îţi vin în minte?

Îmi cer scuze, mi-am uitat nazismul acasă. E loc sub soare pentru oricine şi nu le plătesc eu lumina, tiparul şi hostingul, deci nu am nici un drept să mă bag. Fiecare cu a doamnei mame din dotare, ca să zic aşa.

Ce gânduri ai despre tine în această vară, pe unde te vezi?

În sala de repetiţii, dansând flamenco pentru noul proiect de teatru-dans „Aficionados” cu colegul meu de distribuţie Florin Chiriţescu şi tot în sala de repetiţii, lucrând la stand-up comedy-ul cu care o să bântui cârciumi. O să-i zic „Trollywood”, după numele blogului. Pe scurt, în sala de repetiţii.

Un mesaj pentru cititorii tăi?

Nu bateţi cuie-n geamuri!

0 gânduri despre „INTERVIU: Lorena Lupu, trollul feeric al literaturii de azi”

  1. 🙂 Principala condiţie ca să marchezi este să arunci/şutezi/dai cu crosa şi ce o mai fi. Sincer nu am auzit de nimeni care să marcheze cu sucul! 🙂 Dar poate am rămas eu în urmă!
    Ce să spun interviul e haios, deşi un pic cam scurt! 😛

  2. a si eu cred ca o ai mica Inastosnioshment :)) vrei sa te mai si lauzi ? Interviul e despre Lorena nu despre trolli dar voi urmariti peste tot ca capusele ceapa voastra de gaozuri netede…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *