Rezumat:
Am văzut recent spectacolul Eu, mama si…pisica la Teatrul în Culise, spectacol în care joacă Radu Catană, Grațiela Popa și Claudia Ene. M-am bucurat enorm că am revăzut-o pe scenă pe Claudia, actriță pe care o știu din 2015 de când am văzut-o în spectacolul – Diamante si Narcotice. Ce mi se pare fascinant este faptul că îți dă impresia că timpul a trecut pe lângă ea, pentru că pare același suflet tânăr adolescentin care abia a terminat liceul și se înscrie în anul I la UNATC. Spectacolul este regizat și coordonat de Mihai Bădoi, care a răspuns recent la câteva întrebări în anul care tocmai s-a încheiat. Dar suficient cu introducerea, să povestim puțin despre spectacol.
➡ Începutul
Spectacolul începe pe o muzică care te duce cu gândul la Rock FM și apare actorul Radu. Primele minute sunt un fel de monolog în pantomină, pentru că avem un actor care aparent se mișcă anacronic pe scenă, care își caută sensul existenței. Să fiți atenți la acele gesturi pentru că vor fi ciclice, pentru că totul în viață e un cerc cu început și sfârșit care intră într-o buclă aparent infinită a lui Moebus.
➡ Dialogul dramatic
Apare al doilea personaj, mama lui Radu, personaj interpretat magistral de Grațiela Popa. Nu mă gândeam vreodată că cineva se poate transforma la 180 de grade. De la Clinica Sinucigașilor la o femeie care ascunde alcoolul în sticle de Palmolive și Dero, care iubește mugurii de sativa și indica, care ascultă AC&DC la maxim în Vamă, cred că a fost de departe cea mai wild transformare. Am văzut în ultimul an multe spectacole cu actori de la teatrul în Culise, dar pe niciunul nu l-am simțit transformat atât de radical. Felicitări Grațiel că ai scos demonul din tine și ai dat tot ce ai mai bun pe scenă.
Da, spectacolul este cu un pic de umor amar, cu rock, cu alcool ascuns, cu iarbă fumată în living, cu o pisică ușor psihopată, cu o tânără un pic nimfomană, da, toate aceste elemente colorează scena și timpul, dar…
➡ Intersecția de emoții și conștientizări
Spectacolul, dincolo de momentele în care râzi, ascunde de fapt o dramă care e de actualitate și azi. Relațiile toxice construite în anii comunismului și cum acele relații își arată colții și ecoul sinistru și azi. Da, pentru că acele cifre cu natalitate forțată din anii 70-80, acei decreței născuți de femei și bărbați care alegeau să fie împreună ca să fie în rândul lumii, să primească joburi pentru validare în societate, să facă copii ca să primească apartamente conform standardelor sociale, toate aceste mizerii decrepite au transformat și transformă și azi destine.
Pentru că în acei ani ideea de a crește un copil era egal cu a educa un copil, iar ecourile sinistre ale acestei fraze își arată toxicitatea și otrava în prezent. Pentru că traumele psihice asupra unui copil pot afecta la fel de mult ca actele de violență. Un copil dacă n-a fost bătut niciodată de părinți, sau a fost lovit cu palma sau cureaua doar când mințea sau venea cu note mici de la școală, nu înseamnă că nu are traume.
Un copil crescut mereu sub ,,lovitura,, unor cuvinte precum – prostule, boule, semeni prost ca tac-tu, idiotule, nu esti in stare de nimic, nici curvele nu o sa stea cu tine, si alte mizerii de acest fel, se va simti invalidat si toata viata va fi condamnat la o viata mizerabila pentru ca daca propria lui mama il considera un prost, cum poate lumea sa il vada altfel, cum poate el sa se vada altfel. Un copil care i-a fost frica de tatal lui cand era copil, va creste cu un sentiment de indiferenta cand va deveni adult si toate traumele din copilarie se vor vedea.
E ca un copac care e legat si schingiuit. El va creste schingiuit, sau daca e tinut in intuneric va creste cu frunze care nu vor fi verzi pentru ca nu cunosc clorofila. Momentul cand Radu izbucneste si are dialogul lui de sinceritate fara bariere fata de mama lui e unul dintre cele mai emotionante momente din spectacol. Un moment atat de puternic ca toata sala s-a oprit ca si cand cineva a apasat butonul freeze. Nu va spun nimic din acel fragment, nu vreau sa fiu spoiler, dar e un moment la fel de adanc precum adancimea din Groapa Marianelor.
Apoi avem acel capitol din viața unei femei sau din viața unui bărbat care întâlnește un bărbat sau o femeie care au avut șansa să crească firesc, să fie educat firesc și încep o relația și celălalt încearcă să acopere craterele și golurile de sens din copilărie. Și e greu pentru că oricum încerci asta, acel suflet e marcat cu cicatrici și orice faci, le poți vindeca dar nu le poți face să dispară.
➡ În loc de final
Ce vreau să spun este că dincolo de nevoile primare din piramida lui Maslow, orice OM are nevoie de mult mai mult, și cu atât mai mult cu cât e copil. Dacă în natură animalele își educă puii să supraviețuiască, să vâneze, să trăiască, părinții de azi ar trebui să își educe copiii să simtă, să înțeleagă, să se dezvolte pentru că informațiile pe care le primesc din mediul în care trăiesc, energia pe care o simt, acea energie îi va modela așa cum modelează mâinile tale un vas de lut. De tine depinde dacă acel copil va avea un suflet coerent sau un suflet diform. Pentru că pentru suflete NU există proteze. Dacă ai un suflet șchiop de sens, de stimă de sine, de inteligență emoțională, chiar dacă a primit toată mâncarea, toate hainele, toate capriciile formale, el va fi un om defect pe viață.
Nu e un spectacol simplu dacă îl privești dincolo de personaje, de replici, de efecte de scenă. Și nu știu câți dintre voi o să aveți curajul să coborâți adânc în copilărie și să puneți întrebările de un milion de puncte? – ,,Mamă, ai fost fericită cu tata? L-ai iubit? Ați făcut dragoste sau v-ați culcat împreună doar ca să faceți copii? Știi ce e plăcerea? Dacă l-ai iubit la început și vă certați după ce m-ați născut te-ai gândit să divorțezi? Te-ai gândit să nu lași energia toxică din relația voastră să nu se răsfrângă asupra mea?'” – Sunt curios câți dintre voi o să adresați aceste întrebări…
Vă recomand spectacolul, un spectacol ca o introspecție, ca un duș rece.
Foto credit: Teatrul In Culise
