Atelier de Idei, Divertisment, Social, Tineri

Actorul Radu Gabriel semnează regia celei mai noi producții a Teatrului Godot, Godot Love Station

Spread the love

Premiera Godot Love Station, în regia cunoscutului actor Radu Gabriel, are loc la Palatul Bragadiru. O colecție de comedii scurte ce explorează conceptul de 10 minute plays, Godot Love Station prezintă publicului 6 actori în 16 personaje, într-un cadru de poveste – sala de spectacole a Palatului Bragadiru.

Actor, profesor de teatru și regizor, Radu Gabriel semnează regia Godot Love Station, cea mai nouă producție a Teatrului Godot, ce își anunță premiera oficială la Palatul Bragadiru, joi, 25 august, ora 20:00.

După succesul înregistrat de spectacolul „Hotel Godot”, echipa de tineri actori a Teatrului Godot propune o nouă seară de „10 minute plays”, un format ce prezintă o serie de piese scurte, cu final neașteptat, în grandioasa sală de spectacole a Palatului Bragadiru.

Iubirea, eterna poveste – mereu la fel, mereu altfel. O mireasă răpită de la altar, o iubire perfectă într-o sală de așteptare, un jaf armat pus la cale de niște (ne)pricepuți, un divorț cu năbădăi și alte istorioare amuzante, într-o colecție de comedii scurte, cu personaje spumoase și o cascadă de situații trăznite.

„Godot Love Station” prezintă 6 actori în 16 personaje, o cavalcadă de situații comice în care rolurile se schimbă precum capriciie iubirii, cu: Ana Radu, Vlad Brumaru, Andrada Fuscaș, Ana Maria Pop, Vladimir Purdel, David Drugaru.

„Godot Love Station” – un hohot de ras si un grăunte de candoare.

Următoarea reprezentație va avea loc miercuri, 31 august, de la ora 20:00.

Un palat eclectic aflat in inima Bucureștiului, Palatul Bragadiru invită pasionații de teatru, artă și enologie să se bucure de experiență culturală completă, atât prin producțiile independente de teatru contemporan, cât și prin expoziția de artă permanentă BulevART, sau degustarea unei selecții impresionante de vinuri românești, din regiunea viticolă Dealu Mare.

Teatrul Godot. O experiență culturală aristocratică, intr-un palat cu aer interbelic din inima Bucureștiului.

Biletele au fost puse în vânzare atât pe site, cât și pe platformele partenere – Bilete.ro, Iabilet și Eventbook.

➡ GODOT LOVE STATION

Regia: Radu Gabriel
Scenografia: Maria Ordean
Sound design: Ștefan Rădulescu
Distribuția: Ana Radu, Andrada Fuscaș, Ana-Maria Pop, Vlad Brumaru, Vladimir Purdel, David Drugaru.

***

În vara anului 2021, Teatrul Godot, unul dintre cele mai iubite și cunoscute teatre independente din București și-a mutat sediul într-o clădire istorică aproape de centrul Bucureștiului – Palatul Bragadiru. În vara anului 2022, Teatrului Godot i se alătură în acest demers cultural,  Bucharest Jazz Orchestra, The Great Hill și BulevART, formând, începând cu această vară ceea ce pe viitor va fi cunoscut drept un hub cultural Bucureștean de referință – The Great Hill Society Club. Astfel, muzica, teatrul, expozițiile și vinul vor crea la Palatului Bragadiru un loc în care oamenii se vor întâlni atât pentru artă, cât și pentru degustările inedite a peste 60 de etichete de vin românesc originar din regiunea viticolă Dealu Mare, puse la dispoziție pentru pasionații de enologie si frumos.

Mai multe informații găsiți pe site-ul teatrulgodot.ro, dar și pe paginile de social media @teatrulgodot, @palatulbragadiru, @thegreathillsocietyclub & @bucharestjazzorchestra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.