Am văzut „Moarte la Teatrul de Revistă” într-o seară specială – prima mea vizită la Teatrul Bulandra, într-o sală arhiplină, la scurt timp după ce văzusem un alt spectacol chiar la Teatrul de Revistă. Contrastul a fost puternic, iar punerea în scenă realizată de Teatrul Stela Popescu a reușit să mă atingă profund. Deși titlul nu are legătură directă cu vreo moarte propriu-zisă, încărcătura emoțională a spectacolului, tensiunea subtilă și melancolia care însoțesc fiecare gest și replică au făcut ca experiența să fie una cu adevărat memorabilă.
„Moarte la Teatrul de Revistă” nu este doar un spectacol, ci o meditație emoționantă asupra efemerității artei, a conflictului dintre trecut și prezent și a crizei identitare prin care trece teatrul contemporan. Gabriel Sandu reușește, printr-un text inteligent și o regie atentă la detalii, să creeze un univers unde nostalgia, absurdul și autoironia se împletesc într-un mod captivant.
Povestea are loc într-un teatru de revistă aflat în declin, unde un regizor tânăr este adus în ultimul ceas pentru a reinventa spectacolele și a salva instituția de la uitare. Din această premisă simplă se dezvoltă un adevărat caleidoscop de stări – de la comic la tragic, de la grotesc la tandru – în care fiecare personaj își caută locul, sensul și vocația într-o lume artistică ce pare să nu-i mai recunoască.
Unul dintre punctele forte ale producției este felul în care îmbină elemente clasice de revistă – dans, muzică live, costume extravagante – cu teme profund contemporane, precum pierderea relevanței, burnoutul creativ sau tensiunile dintre generații. Coregrafia este fluidă și plină de expresivitate, completând perfect tensiunile dramatice ale scenelor.
Actorii livrează prestații memorabile, reușind să umanizeze arhetipuri și să aducă vulnerabilitate unor personaje care, în alte contexte, ar fi putut părea doar caricaturi. Este un spectacol care cere implicare din partea publicului, dar răsplătește cu generozitate pe cei care acceptă să intre în această lume.
„Moarte la Teatrul de Revistă” nu oferă răspunsuri ușoare, dar ridică întrebări necesare despre supraviețuirea artei într-o societate grăbită și pragmatică. Este un omagiu adus unei epoci apuse, dar și un avertisment lucid despre riscul de a uita de ce urcăm, de fapt, pe scenă.
Acest articol a fost scris de Vlad Macarie, pasionat de cinema, co-fondator Cinefilia.ro și unul dintre colegii noștri. De menționat că este prima sa recenzie a unui spectacol de teatru și sperăm că este prima dintr-un șir lung de cronici viitoare.
#teatru #spectacolteatru #recenzieteatru #recenziiteatru #recenziispectacol #cronicateatru #teatrulstelapopescu #presainlugi #luciandinu
