Ema Popescu: In teatru imi place enorm ideea de aici si acum

În aceste vremuri tulburi când incultura și impostura iau locul onestității și frumosului iar minciuna este folosită în scop de marketing, există tineri care iubesc să simtă și să transmite emoțiile lor pe scenă. Un astfel de om este Ema Popescu care iubește teatrul și a ales să vorbească cu noi despre asta. Să o ascultăm…

➡ Buna Ema. De cand a inceput pasiunea ta pentru actorie?

Buna Bogdan. Atractia asta nebuna pentru actorie a inceput mai devreme decat credeam eu, chiar din anii copilariei. Inainte de a incepe cursurile de teatru si sa merg propriu zis catre aceasta arta a dramaturgiei, pe la varsata de 5-6 ani invatam toate replicile filmelor mele preferate, incepand de la desene animate, de la filmul “Pistruiatul”, de care am fost absolut indragostita in copilarie, pana la mici sketch-uri amuzante de pe net (cum ar fi “Costica dormi ?”) scenete pe care le spuneam prin casa… iar de cele mai multe ori mama era victima perfecta careia eu ii dedicam fiecare rol ca si cum i le-as fi spus fanului meu numarul unu.

Mai tarziu tot cu ajutorul mamei mele, am ajuns… nici eu nu stiu cum, la un curs de teatru. Spoiler: cand eram mica eram extreeem de timida si cu greu am fost convinsa de mama sa merg la acest curs. Partea amuzanta e ca din momentul in care am pasit in acea sala luminoasa, dintr-o cladire veche si prafuita cu o arhitectura ce ma facea sa ma simt ca pe strazile din Centrul Vechi, am avut parte de primul meu moment de “dragoste la prima vedere” cu actoria.

Am iesit cu atat de multa energie si cu o pofta nestavilita de a ma intoarce cat mai repede in acel loc si a descoperi cat mai multe nuante ale acestei arte, incat, atunci am stiut ca ceva din interiorul meu se schimbase. Putin mai tarziu, aveam sa aflu ca acest drum al actoriei indiferent de cat de haotic si intortocheat va fi mereu se va simti ca acasa.

➡ Iti mai aduci aminte primul spectacol de teatru si replica pe care ai rostit-o atunci?

Primul meu spectacol a fost un spectacol colaj pe care l-am avut in cadrul festivalului de teatru Ideo Ideis, unde am avut un rol colectiv (fiind membra unui cor – care era un fel de narator colectiv al intregului spectacol) dar acesta nu a fost un proiect la care s-a lucrat in regim clasic de spectacol, pentru ca a fost construit doar in 2 sau 3 zile.

De aceea, spectacolul pe care il consider primul meu spectacol, a fost “Drum in jos cu ingeri” in regia lui Geo Vișan unde am interpretat 2 roluri, un rol de deputat si rolul unui om al strazii. A fost primul meu proiect de teatru mare si a fost o experienta superba pe care nu o voi uita niciodata. Tin minte si acum emotiile dinaintea spectacolului si dorinta radianta de a intra pe scena din nou dupa primul pas in lumina reflectoarelor.

O replica pe care mi-o amintesc si acum este replica omului strazii, si suna cam asa:

“N-am mai auzit latina vorbita atat de bine de foarte mult timp. Si vrei sa le traduc asta ? Sa le spun asta lor ? Crezi ca ei nu stiu ca au luat-o pe un drum in jos ? Draga mea, uneori e atata rautate in jur incat ma mir ca se mai lumineaza de ziua… Bine, am sa le-o spun cumva…”

➡ Esti atrasa doar de actoria de teatru sau te-ai gandit sa participi si la castinguri pentru diferite roluri in filme romanesti?

Actoria de teatru este preferata mea, dar si proiectele de cinematografie ma atrag enorm. Sunt foarte multe diferente intre cele doua ce tin de mici detalii care creaza o intreaga atmosfera specifica.

In teatru imi place enorm ideea de aici si acum, de prezenta pe care o ai in clipa de pe scena. Iubesc acel tumult de emotii pe care le ai in seara spectacolului; de sunetul imbatator al aplauzelor, de emotia pe care o simti atat pe scena in timpul reprezentarii, cat si in culise, dar  mai ales la final cand cel de-al patrulea perete dintre actori si spectatori s-a daramat iar conexiunea dintre cele doua lumi s-a creat.

Iar la film, imi place intimitatea care se creaza intre actori, imi place cum mimica preia fraiele creativitatii, si cum fiecare detaliu pare sa contureze intreaga scena, intregul sentiment din moment, intregul film creat ca un fara de sfarsit pergament.

➡ Si daca tot vorbim de filme romanesti, ai un film romanesc care ti-a placut atat de mult incat l-ai revazut de cel putin doua ori pana acum?

Da, cum am mentionat si anterior, filmul “Pistruiatul” este filmul meu romanesc preferat, l-am vizionat de cel putin zece ori, si de fiecare data cand il revad imi mai zambeste putin sufletul.

Alte filme romanesti care imi plac enorm sunt seria de filme “Liceeni”; un altul tot din acea atmosfera ar fi filmul “Declaratii de dragoste”; si unul descoperit nu de mult la care am ras cu gura pana la urechi este filmul “Buletin de Bucuresti”.

Nu mai zic de filmele in care au jucat actori precum: Amza Pelea (“Nea Marin Miliardar”), sau filmele regizate de Sergiu Nicolaescu, si o multime de alte nume rasunatoare in teatrul si cinematografia romaneasca.

➡ Daca ar fi sa ai un buget nelimitat, in ce tara ti-ar placea sa joci intr-un spectacol de teatru si ce personaj ai fi?

Mi-ar placea sa joc la Londra intr-un Musical. Visul meu e sa joc in Musicaluri, daca ar fi sa aleg acum un spectacol anume si un rol as alege spectacolul La La Land, unde as juca rolul Miei Dolan.

➡ Daca ai avea sansa sa te intalnesti cu tine din viitor, cea de peste 20 de ani, ce crezi ca ti-ar spune Ema de peste ani celei de azi?

Amm… deci asta ar insemna ca as avea 40 de ani :))

Ema de la 40 de ani i-ar spune Emei de la 20, cu zambetul pe buze: Vezi, ti-am spus eu ca nu ai de ce sa-ti faci griji. Ai viata pe care ai visat-o, poate una chiar mai buna decat iti permiteai tu sa visezi. Dedicarea, munca, perseverenta, si pasiunea dau mereu cele mai frumoase rezultate. :))

➡ Ai un actor, o actrita de la Hollywood care te inspira?

Emma Stone e una din tinerele actrite de la Hollywood care pot spune ca ma inspira. Iar actorul meu preferat de la Hollywood, la momentul actual, e Morgan Freeman pe care-l vad ca pe un maestru in creionarea psihologiei personajelor sale.

➡ Un mesaj pentru cititori. Orice vrei sa le transmiti

Viata e un dar ce ne umple inima de har

Copilul din tine stie sa simta,

Lasandu-si mintea sa inceteze sa-l mai minta

Inima preia fraiele, lasandu-l pe copilul transformat in om fara cuvinte