Într-o vară în care Bucureștiul cel mai probabil va fierbe la propriu, dar pare adesea secătuit de sensuri profunde, scena Teatrului Național „Ion Caramitru” se transformă, la mijloc de iulie, într-un spațiu de întâlnire cu propriile noastre povești. Două producții teatrale semnate de nume sonore din noul val al dramaturgiei și regiei românești contemporane aduc în centrul atenției teme atât de actuale, încât devin inconfortabile: familia, singurătatea, nevoia de iubire, dar și mecanismele prin care ne autoamăgim. „Ce avem noi aici?” de Lia Bugnar și „Antiportret de familie”, piesă scrisă de Ștefan Iancu și regizată de Alex Bogdan, sunt mai mult decât spectacole de teatru. Sunt oglinzi. Uneori crude, alteori ironice, dar întotdeauna sincere.

Ce (mai) avem noi aici?

Programat pe 14 iulie, ora 20:00, în Sala „Ion Caramitru” a TNB, spectacolul „Ce avem noi aici?”, semnat de Lia Bugnar, continuă linia autoreflexivă a autoarei – aceea de a înveli adevăruri incomode în straturi de umor bine dozat. E o comedie care îți stârnește râsul, dar îți lasă și o piatră pe inimă.

Carmen Tănase, o actriță cu o prezență scenică puternică și versatilă, joacă rolul unei mame hiperprotective, o figură deloc rară în imaginarul românesc. Într-o epocă în care granițele între grijă și control devin tot mai greu de trasat, personajul său se conturează între tragicul posesivității materne și comicul situațiilor exagerate. În contrapunct, Marius Manole, cu magnetismul său inconfundabil, dă viață unui fiu captiv între loialitatea față de mamă și dorința de libertate. Întregul conflict atinge o tensiune amuzant-amară odată cu apariția personajului interpretat de Maria Obretin, o femeie frumoasă, sinceră până la limită și adusă în poveste din zona fabuloasă a anunțurilor matrimoniale.

Piesa funcționează ca un carusel de emoții, în care publicul râde, dar simte că râsul nu e gratuit. Pentru că, dincolo de glume, se profilează un comentariu dureros despre singurătate, nevoia de validare, relații simbiotice și incapacitatea multor oameni maturi de a se rupe de trecut. „Ce avem noi aici?” e, în fond, o întrebare dublă: adresată scenei, dar mai ales spectatorului. Ce avem, în relațiile noastre? Ce păstrăm, ce repetăm, ce nu mai vrem să vedem?

Un antiportret în rame groase

Pe 15 iulie, ora 20:00, tot în Sala „Ion Caramitru”, Teatrul Național București găzduiește premiera spectacolului „Antiportret de familie” – debutul dramaturgic remarcabil al actorului Ștefan Iancu, o voce tânără cu o maturitate surprinzătoare în analiza resorturilor psihologice ale unei familii aparent obișnuite. Sub bagheta regizorală a lui Alex Bogdan, cunoscut mai ales din zona comediei televizate, dar din ce în ce mai prezent în teatrul serios, textul capătă suflu scenic, nerv și ritm.

Distribuția este una de forță: Emilia Popescu, Marius Manole, Raluca Aprodu, Ștefan Iancu, Alin Florea și Cătălina Mihai – fiecare contribuie cu un strat de autenticitate la un tablou în care nimeni nu e inocent, dar toți sunt – într-un fel – victime.

Povestea se desfășoară în sufrageria unei familii românești. Decorul pare liniștit, dar atmosfera e încărcată. Tensiunea plutește ca într-un film de Woody Allen – și nu întâmplător, piesa e comparată cu stilul ironic și autocritic al cineastului american. În același timp, limbajul e local, recognoscibil: ironia e românească, umorul are un aer caragialesc, iar certurile par extrase direct din viață.

Tatăl – deși absent fizic – e personajul care domină structura piesei. El este „fantoma” care provoacă conflictele, cel în jurul căruia se țes resentimentele, frustrările și adevărurile nespuse. Fiecare membru al familiei are o relație diferită cu această absență și fiecare înfruntă o oglindă în care nu prea vrea să se uite.

Într-o lume teatrală adesea populată cu povești hiperbolizate, „Antiportret de familie” oferă un realism subtil și percutant. E vorba despre familie, dar nu în sensul cald și reconfortant. Ci despre familie ca instituție care poate deveni un spațiu al alienării, al neînțelegerii și al tăcerii toxice. Un „antiportret” care ne întreabă dacă ne mai recunoaștem în fotografia de grup a propriei vieți.

Teatru de vară cu miez

Ceea ce le unește pe cele două producții – dincolo de proximitatea calendaristică – este dorința de a pune în scenă adevărul. Nu adevărul idealizat sau înfrumusețat, ci acela brut, disonant și inconfortabil, dar profund uman.

Prestige Art Production, compania care susține aceste evenimente, propune publicului nu doar două seri de teatru, ci și două exerciții de introspecție. Distribuțiile – în care actori deja celebri se împletesc cu talente emergente – sunt garanția unui joc de calitate, care respectă publicul și provoacă mintea. Într-un climat cultural în care spectacolele ușurele sau comerciale par să domine, astfel de propuneri artistice devin necesare.

Un mesaj care transcende scena

„Ce avem noi aici?” și „Antiportret de familie” nu sunt spectacole doar despre personaje. Sunt despre noi toți. Despre cum căutăm iubirea în locuri greșite. Despre cum părinții pot iubi greșit. Despre cum familiile pot deveni labirinturi. Și despre cum râsul poate fi o formă de terapie.

Cei care aleg să meargă la Teatrul Național în serile de 14 și 15 iulie nu vor primi doar divertisment. Vor primi povești. Adevărate. Care le pot lăsa un zâmbet. Sau o întrebare. Sau o amintire.

Bilete disponibile pe ProTicket