Fără categorie

World Ride 2016, prima expeditie in doi pe motor in jurul lumii

Spread the love

[yasr_overall_rating size=”large”]

florin diana moraru world ride 2016

Daca nu ati auzit de World Ride 2016 pana acum, o sa tot auziti de acum incolo . Florin si Diana urmeaza sa plece pe 23 mai intr-o calatorie in jurul lumii pe motor, calatorie care va dura aproximativ 2 ani, va insuma peste 90.000 de kilometri si 5 continente si vor strange si cateva recorduri mondiale, printre care prima calatorie in cuplu pe motor in jurul lumii.

Diana Moraru world ride 2016

World Ride 2016 este un proiect 100% romanesc, independent si nascut din pasiunea celor 2 pentru motociclism, pentru cultura si pentru tara. Florin si Diana pleaca in aceasta calatorie dupa 100 de ani de la finalizarea cu succes a primei expeditii romanesti in jurul lumii… pe jos! Scopul lor este sa promoveze imaginea Romaniei peste tot unde calatoresc si vor arbora cate un steag in fiecare oras pe care il vor traversa. Pentru ca ne-a impresionat nu doar visul lor, ci si faptul ca il transforma in realitate, am stat de vorba cu Florin Moraru despre provocarile si satisfactiile unui asemenea proiect.

florin moraru diana moraru worldride 2016

Cand si cum s-a nascut acest proiect ambitios?

Proiectul? L-as denumi mai degraba un nou stil de viata. Proiectul a inceput sa ma framante de prin 2007, s-a accentuat cand am citit povestea lui Dumitru Dan, primul om si primul roman care a facut turul lumii pe jos, dar pentru ca nu am avut persoana potrivita langa mine in acel moment l-am pus intr-un sertar si l-am lasat acolo pana de curand. In iarna lui 2014, in timp ce ma uitam cu logodnica mea, Diana, la un show tv despre expeditii in jurul lumii, ne-am uitat unul la celalalt si din priviri ne-am inteles, cuvintele au fost de prisos. Din pura inertie am spus in acelasi timp „hai sa pornim in jurul lumii”. Apoi am inceput sa ne documentam intens despre fiecare tara si continent pe care urma sa le strabatem, trasee, documente, vaccinuri, obiceiuri, etc.

Cum ai ales brandul de motocicleta, sau, altfel spus, cum stii ca motocicleta aleasa de tine va putea sa faca fata la atatia mii de km?

Nu pot sa spun ca am ales-o eu ci mai degraba stilul de viata a impus modelul. Am calatorit o perioada foarte mare pe sportive dar din cauza pozitiei incomode la drum lung, atat pentru mine dar mai ales pentru Diana si problema bagajelor m-a determinat sa aleg o motocicleta touring, destinata calatoriilor lungi. Nici acest gen de motocicleta nu a fost chiar ce ne doream noi. Este foarte buna pe sosea, dar aventura adevarata incepe abia atunci cand se termina drumul, asa ca ne trebuia un enduro-touring, o motocicleta care sa ne asigure atat confortul cat si posibilitatea de a aborda orice traseu, pe sosea cat si off-road si asa am ajuns la BMW 1200gs.

Diana moraru-worl-ride-2016

Motocicleta noastra este produsa in 2005 si are aproximativ 103.000 de km parcurisi, care par multi, dar sunt kilometri facuti in conditii normale, deci motorul este in parametri normali.

De ce crezi ca brandurile ar trebui sa investeasca in acest proiect?

Sunt atat de putine proiecte serioase sau curajoase in ultima vreme, iar oamenii s-au cam saturat de acelasi cancan-uri. E cazul sa vedem si altceva, sa facem si altceva. E un proiect major: vom traversa 5 continente, ne-am propus sa stabilim cateva recorduri mondiale si sa arboram Drapelul Romaniei in peste 90 de tari. Nu cred ca e o chestie care se intampla in fiecare zi, mai ales ca intreaga expeditie va fi realizata de un cuplu obisnuit, pe un motor, fara asistenta, asa cum vedem in show-urile de la tv. Asocierea cu un astfel de proiect nu poate decat sa le aduca un plus de credibilitate si de imagine, dupa parerea mea, dar si recunostinta noastra, pentru ca ne acorda incredere. Despre asta este vorba, pana la urma.

4. Daca tu ai fi manager intr-o companie multinationala si as veni eu la tine pe motocicleta sa-ti propun acest proiect, ce ai vrea sa auzi de la mine?

Daca as fi in aceasta postura, mai mult ca sigur te-as intreba daca pot sa te insotesc in expeditie. Banuiesc ca fiecare om de marketing si manager vrea sa stie si cum evolueaza proiectul si cam ce se intampla cu investitia lui, evident. Traim in secolul in care lucrurile gratuite nu mai exista, toata lumea urmareste un profit, un interes. Daca cineva ar veni la mine cu un proiect de genul as vrea sa stiu cata publicitate pot obtine si pe ce durata, iar daca la inceput sunt sceptic, as oferi o sansa interlocutorului de a ma convinge, apoi as face o investitie minima care poate creste mai tarziu. Vom fi pe drum cel putin 2 ani, avem nevoie de sustinere pe toata perioada!

Problema e ca majoritatea oamenilor din companiile pe care le-am contactat pana acum nu ne-au oferit nici macar sansa de a sta de vorba fata in fata despre proiect.

5. Banuiesc ca nu o sa mergi singur in aceasta aventura, aceasta expeditie. Te-ai gandit deja la un coechipier?

Asa e, nu voi merge singur in aceasta expeditie, coechipierul meu este chiar iubita mea. Persoana care de fiecare data m-a sustinut si a indurat alaturi de mine atat reusita cat si esecul. Diana a incalecat prima oara pe motocicleta ca pasager in ziua in care ne-am cunoscut si de atunci am „chinuit-o” prin tara si prin Europa pe ploaie, frig sau caldura extrema. De fiecare data cand opream sa facem plinul sau sa luam o pauza prima ei grija era daca eu sunt ok si daca pot sa mai pilotez.

Ce iti poti dori mai mult? Eu cred ca suntem echipa perfecta. Ne intelegem din semne, avem grija unul de altul si amandoi ne dorim cam aceleasi lucruri. Si ca o paranteza, dupa ce am chinuit-o 70.000 de km ca pasager pe Hayabusa am avut si eu ocazia sa merg pasager pe propriul motor, nu mai mult de 6 km. Si acum ma intreb cum a reusit sa reziste Diana intr-o pozitie asa incomoda pe motocicleta fara sa spuna nimic?

6. Ce tara iti doresti sa vezi mai mult si de ce?

Nu pot sa nominalizez o singura tara, sunt mai multe cele dupa care tanjesc. In ordinea in care le vom tranzita sunt Rusia, Coreea de Sud, Japonia, Peru, Brazilia, Australia, Egipt. Toate cam din acelasi motive : istorie, cultura si civilizatie, iar pentru oa parte din ele nutresc si o slabiciune din perspectiva sportului. Sunt practicant de arte martiale iar Rusia, Japonia, Brazilia sunt tari care au peste 2000 de ani de istorie in tehnici de lupta si autoaparare.

7. Un mesaj pentru oamenii care lucreaza in companii. Incearca sa-i emotionezi, sa te sustina in demersul tau temerar. 

Oamenilor care lucrati in companii… glumesc! De emotionat, nu o sa incerc sa emotionez pe nimeni, insa as vrea ca intr-o pauza sa avem macar oportunitatea de a le prezenta proiectului in toata amploarea lui. Acum am ajuns in faza in care am rezolvat cam tot ce tinea de noi, iar problema majora a ramas banii de carburant si pentru traversarea oceanelor cu vaporul, de pe un continent pe altul. Asta inseamna ca sustinerea ar trebui sa vina si cu o componenta financiara. Noi suntem dispusi sa ii sustinem la randul nostru prin promovarea lor pe tot parcursului expeditiei, atat pe site, Facebook, cat si prin locurile in care trecem.

Noi ne vom continua planul, indiferent daca avem sau nu sprijinul celorlalti. Va fi mai greu, dar ce rost are sa ai vise, daca nu faci nimic ca sa ti le implinesti?

[yasr_visitor_votes size=”large”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *