Rezumat:
Turneul West meets East 2018 va include patru concerte: la Timișoara (miercuri, 3 octombrie, la Filarmonica Banatul), la Cluj (luni, 07 octombrie, la Auditorium Maximum), la București (sâmbătă, 13 octombrie, la sala Auditorium a Muzeului Național de Artă) și la Pitești (luni, 15 octombrie, la Filarmonică). Toate concertele vor începe la ora 19:00.
Despre muzicieni
Alexandru Tomescu – la vioară. Cariera muzicală fructuoasă a lui Alexandru se construiește de la debutul său, în 1985, în concerte de succes susținute în întreaga lume, în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor maeștri, precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach. Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfășurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte. Alexandru consideră că neconvenționalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovație este cheia pentru a ajunge la publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o stație de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraționale a domeniului forestier. Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în fața publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta. Alexandru s-a alăturat cu mult interes proiectului nostru. Este un profund cunoscător al muzicii lui Enescu și un militant activ pentru promovarea acesteia. Este interesat, asemeni lui Enescu, de muzica Asiei. În pregătirea acestui turneu, Alexandru parcurge drumul străbătut acum 50 de ani de Yehudi Menuhin, care a primit de la Ravi Shankar câteva schițe de partituri, iar muzica au dezvoltat-o exersând și improvizând împreună.
Website: http://www.alexandrutomescu.com
Udhai Mazumdar, la tabla (percuții indiene), este un interpret spectaculos, un artist carismatic și cu priză la public. Discipol al lui Ravi Shankar, alături de care a studiat în vechea tradiție clasică indiană, locuind împreună cu maestrul timp de ani de zile, Udhai a jucat un rol cheie în proiectul nostru – acela de a readuce la lumină muzica lui Ravi Shankar, plecând de la puținele notații muzicale existente. În calitate de compozitor, el va avea ca misiune rescrierea pentru vioară și instrumente indiene a unor îndrăgite piese din repertoriul clasic românesc.
Website : http://www.udhaimazumdar.com/
Rohan Dasgupta, la sitar, este considerat unul dintre tinerii maeștri în devenire, bucurându-se de onoruri precum Premiul Președinției Indiei sau de Bursa Guvernului Indiei. Își reprezintă adesea țara în concerte ale misiunilor diplomatice din toată lumea și este parte din proiecte muzicale internaționale. Rohan se remarcă printr-un stil dinamic și reflexiv și, asemeni lui Ravi Shankar, prin multă deschidere pentru experimente în diverse genuri muzicale.
Website: http://www.rohandasgupta.com/
Bhaskar Das, la bansuri, a emoționat publicul român cu sunetul cald al flautului său din bambus. Descendent al unei mari familii de muzicieni, Bhaskar a primit în dar primul său flaut la vârsta de 4 ani de la maestrul Bholanath Prasanna, profesor al legendarului Hariprasad Chaurasia. A câștigat numeroase premii la concursuri muzicale și a avut onoarea de a concerta în fața primului ministru al Indiei, Narendra Modi, și al Regelui Philippe al Belgiei.
Website : http://www.bhaskardas.in/
Sînziana Mircea va completa echipa de muzicieni, ea simbolizând prezența în proiectul de acum 51 de ani a lui Hepzibah Menuhin, sora lui Yehudi. Sînziana este o tânără pianistă multipremiată, care se afirmă pe scenele din Europa, SUA, China și Japonia, printre care Carnegie Hall New York, St. Martin-in-the-fields Londra, Tokyo Metropolitan Theater.
Website : https://www.sinziana-mircea.com/
Biletele se găsesc pe www.eventbook.ro, www.eventim.ro, www.biletmaster.ro, www.myticket.ro, în librăriile Humanitas și Cărturești, magazinele Germanos, OrangeShop, Vodafone, magazinele Carrefour și stațiile OMV. Biletele pot fi achiziționate, de asemenea: în Timișoara – de la casieria nr. 2 a Filarmonicii, în Cluj – de la Cinema Florin Piersic și în casa de bilete de la Iulus Mall, iar în București – de la librăria Kyralina, de la casieria cinema Elvire Popesco, de la magazinul Muzica și de la casa de bilete a Sălii Palatului.
Evenimentul este organizat de Jazzmine, prin intermediul Centrului Cultural „Rabindranath Tagore”.
Partener: CEC Bank
Sponsori: Dr. Reddy’s, Casa de avocatura Bondoc & Asociații, BRD, Eturia, Organic India.
Mai multe detalii pe www.jazzmine.world.