Într-o lume mereu în viteză, unde promiscuitatea și violența au înlocuit dragostea de frumos, de artă, două tinere încearcă să schimbe paradigme, să aducă emoții și să revitalizeze o muzică din palatele și castelele de dinioară – Virineia Pârnău și Ioana Demetra Gârleanu. Ceea ce urmează să citiți acum nu are legătură cu nimic din lecturile obișnuite. Citiți, lăsați pe fundal să cânte un vals sau o romanță și apoi o să înțelegeți altfel aceste rânduri…
➡ Prolog – Virineia și Ioana, povestea din spatele poveștii
Virineia
”Drumul meu către muzică a început încă dinainte să apar pe lume datorită părinților: tata este preot paroh în biserica din satul meu de baștină, iar mama conduce corul bisericii. De când eram foarte mică stăteam la slujbe pe fereastra bisericii lângă mama care cânta și dirija, iar eu asimilam totul fără să conștientizez. Mama a fost cea care m-a îndrumat să merg la școala de muzică, chiar dacă eu îmi doream să fac pictură. Mă gândesc oricărui copil îi plăcea să deseneze la acea vârstă, iar mama a încercat să-mi satisfacă dorința și m-a luat într-o excursie la școala de pictură. Intrăm noi într-o sală imensă cu tot felul de schițe, sculpturi, rame, mama îmi tot arăta ce schițe îi furau atenția, iar mie mi s-a împietrit privirea pe o vioară din capătul sălii. Eram foarte incântată să văd o vioară în realitate, chiar dacă aveam deja un pian acasă, nu pot să îmi explic acum ce m-a fascinat atât de mult la vioara aceea, parcă era din altă lume pe fundalul acelor sculpturi și tablouri care doar imitau realitatea. Așa am ajuns să studiez la Școala de Muzică pentru copii din Orhei.
Acolo am avut-o ca profesoară de dirijat și canto pe doamna Larisa Untilă, iar pianul l-am studiat cu directoarea școlii – doamna Galina Năstase. Apoi am urmat studiile muzicale la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău unde am studiat dirijatul cu profesoara Tatiana Daniță.
Doamna Tatiana a avut un rol foarte important în drumul meu de cântăreț pentru că anume ea m-a îndrumat să studiez cu regretatul profesor Vladimir Vichilu. Am avut cele mai frumoase și interesante ore de canto cu domnul Vladimir și cu pianista corepetitoare doamna Inna Deleu. Ei doi formau o echipă perfectă, toți studenții clasei lor eram foarte încântați de lucrul pe care îl făceam acolo, eram o adevărată familie. Domnul Vladimir mi-a fost apropiat ca un bunel, vorbeam ore în șir la telefon când reveneam de sărbători acasă, iar doamna Inna mereu ne sfătuia să mergem la concursuri. Ne trimitea mereu materiale suplimentare să ascultăm interpretări bune, tot felul de articole pentru studiu. Datorită lor m-am înscris facultativ la canto, astfel încât am studiat la două specializări în egală măsură – canto și dirijat coral.
Tot ei m-au îndrumat să-mi urmez studiile aici la București, iar acum am fericita ocazie să o am ca profesoară pe distinsa soprană Iulia Isaev care este un pedagog extraordinar și cu care avem relații foarte calde. Acum studiez la ciclul de masterat în ultimul an, iar pe tot parcursul anilor de studii doamna Iulia Isaev la fel ne îndrumă să mergem la concursuri și recitaluri pentru a căpăta experiența care este foarte prețioasă în devenirea unui artist.
Vorbind de concursuri – am tot participat la concursuri încă de pe băncile școlii, iar cele mai frumoase rezultate le-am avut în ultimii ani: premiile I-i la concursurile „Emil Pinghiriac”, „Dan Cumpătă” și „Ada Ulubeanu” în 2018, iar apoi în 2019 am obținut premiul I-i și premiul special „Emil și Georgeta Pinghiriac” la concursul internațional „Remember Enescu” în 2019. În primul an de facultate s-a montat în universitate la noi opera „Elexirul Dragostei” de G.Donizetti unde am avut ocazia să particip fiind în cor, dar aveam și un mic rol – eram una din cele patru vivandiere ale lui Belcore.
Cu acest spectacol regizat de domnul Ștefan Neagrău am fost atunci la Festivalul Operelor Independente în Iași, unde am luat împreună Marele Premiu. De asemenea am participat vara trecută în proiectul Icon Arts unde s-au făcut o serie de masterclass-uri și concerte. Acolo am primit ca premiu special două bilete la Festivalul Enescu – cel mai superb cadou la care puteam visa în vara aceea.
După acest proiect o parte din participanți am fost invitați la Festivalul de Operă din Sibiu. Acolo eram împlicați în proiectul „Take an Opera Break” care presupunea să cântăm în locații absolut neașteptate pentru a populariza opera. Am cântat în aeroport, am cântat în spitale, în centrul Mercedes, în primărie – i-am molipsit pe toți de operă. Iar punctul culminant al acestui proiect a fost Gala de Operă la Filarmonica din Sibiu, unde acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat am cântat sub bagheta maestrului Vlad Conta. De asemenea chiar luna trecută am participat la Concursul Internațional „Georges Enesco” la Paris.
Desigur că opera nu este singura mea pasiune, îmi place mult muzica rock și metal și ador să călătoresc. Îmi plac mult limbile străine, am o pasiune aparte pentru rusă, engleză, italiană și germană și ador să cânt la chitară, chiar dacă încă nu am una și încă nu prea știu să cânt, oricum îmi place.”
Ioana
”M-am născut în urmă cu 23 de ani, la Iași. Pesemne că spiritul moldav m-a făcut să manifest, încă din vârstele fragede ale copilăriei, pasiune către balet mai întâi, iar mai apoi, să descopăr că aceasta s-a clădit pe receptivitatea și dragostea pentru muzica clasică. Astfel încât povestea din Lacul Lebedelor și cea a Spărgătorului de nuci, era de fapt chemarea către muzica lui Ceaikovski, a urmat mai apoi Mendelssohn, Chopin, iar mai apoi, când deja eram în clasele primare, l-am descoperit pe Bach.
Pianul a fost de-a lungul a 14 ani, unul dintre prietenii dragi sufletului meu. Nu a fost un drum ușor, dar îm tot acest timp au fost și numeroase satisfacții, atât pe plan profesional, cât și pe plan emoțional. Cea mai importantă realizare pe care pot spune că am avut până acum, este acea legătură spirituală care se crează între interpret și ascultător, iar aceasta o vom regăsi în starea ei pură în sălile de concert, sau în locurile în care muzica este live.
Cred cu tărie că muzica poate fi un liant puternic între oameni, însă acest deziderat nu poate fi realizat fără ca muzicianul să nu se implice, să-și dorească să transmită, dincolo de note și măsuri muzicale, sentimente și stări. În aceste vremuri, avem nevoie de muzică, de multitudinea trăirilor pe care aceasta le oferă cu generozitate, de paleta de nuanțe sufletești, pe care o desfășoară auditoriului.”
➡ Cum a început povestea acestui concept artistic – Romanțe rusești pentru pian și voce?
Virineia: La noi în conservator pianiștii au un examen de acompaniament unde trebuie să învețe cum să acompanieze un cântăreț. Pentru ei examenul este obligatoriu, iar pentru noi nu, de aceea colegii noștri de la pian veneau mereu cu propuneri să cântăm împreună. În semestrul în care pianiștii au în programul de studiu muzica rusească am cântat cu foarte mulți colegi, și chiar atunci discutam cu o prietenă ce frumos ar fi să unim toate aceste romanțe într-un singur concert. Dar eram abia anul doi atunci și nu aveam curajul să fac acest lucru, cred că nici nu puteam să rezist să cânt un concert întreg. Așa că ideea a rămas într-un sertar acolo departe. Între timp ne-am împrietenit cu Ioana, și cântând la niște examene împreună ea mi-a propus să facem un recital împreună. Eu sunt din Republica Moldova, acolo datorită cunoașterii limbii ruse noi avem acces direct la tot ce înseamnă cultură rusească, mulți dintre profesorii de acolo erau ruși – niște oameni extraordinari de la care am învățat enorm. Iar Ioana mi-a mărturisit că are o pasiune aparte pentru compozitorul rus Serghei Rahmaninov. Așa a apărut ideea de a face acest recital, aveam ambele același gând, iar când Ioana mi-a propus să organizăm un recital eu i-am venit în întâmpinare, spunându-i entuziasmată că îmi doream de foarte mult timp același lucru. Era și după perioada mai grea a pandemiei și ne era foarte dor să cântăm live. Pentru a depăși bariera lingvistică la recitalul de la Casa Rusă am pregătit pentru fiecare ascultător un mic program de sală care cuprindea și traducerea fiecărei romanțe, iar la începutul recitalului i-am îndemnat pe fiecare să arunce o privire peste traduceri chiar în timpul interpretării pentru a intra mai ușor în „filmul” și în „povestea” fiecărei romanțe în parte. Le mulțumim mult Casei Ruse din București pentru găzduirea acestui recital și pentru primirea caldă!
Ioana: Acest concept artistic s-a născut din pasiunea mea pentru muzica romantică. Am avut șansa să o cunosc pe colega mea Virineia Pîrnău, în cadrul facultății și am descoperit afinitatea ei pentru acest tip de muzică. Astfel, după ce am cântat împreună, am avut ideea de a repeta experiența și de această dată, de a bucura și un public. În ceea ce privește partea de acompaniament, am fost fascinată de felul în care un compozitor precum Serghei Rachmaninov, reușește să îmbine extraordinar cele 2 elemente (pianul și vocea).
➡ Cum ați făcut selecția compozitorilor ruși?
Virineia: Când am ales repertoriul intenționat am evitat toate „hit”-urile care am observat că se cântă repetitiv peste tot. Sunt cânteva romanțe extraordinare care au devenit foarte cunoscute în România, însă repertoriul muzicii vocal-camerale rusești este cu mult mai bogat de atât. De aceea când am ales repertoriul am „cules” cu atenție cele mai frumoase romanțe dintre cele care nu se cântă aici. Când ascultam lucrările de care nu știam nici eu, și găseam ceva foarte frumos – aveam sentimentul unui copil care colecționează scoici și pietricele frumoase la mare și aleargă entuziasmat să arate tuturor ce „frumusețe” a găsit. Exact așa mă simțeam când alegeam cu Ioana repertoriul, și exact așa m-am simțit și la concert: am arătat tuturor colecția frumoasă de muzică rusească. De asemenea în multe din versurile romanțelor m-am regăsit personal, iar atunci când la audiția unei din romanțe am început să plâng fără să-mi dau seama am zis că „sigur o cântăm pe asta!”.
Ioana: Deși este imposibil ca într-un singur recital să prezentăm toți compozitorii de origine rusă, a trebuit să-i alegem pe cei care au reprezentat cel mai bine perioada romantică, care au reușit să se remarce prin scriitura de acest tip și să aducă ceva nou acestui curent stilistic. Am făcut o selecție de piese reprezentative ale fiecărui compozitor în parte care de asemenea, ne-au fascinat încă de la prima audiție a acestora.
➡ Cu ce se diferențiază muzica clasică rusească față de muzica clasică franceză, italiană, germană?
Virineia: Muzica rusească a avut un drum aparte în istoria muzicii. Datorită lui Glinka și grupului celor cinci muzica rusească s-a inspirat foarte mult din folclor, iar după cum știm bine cu toții în muzica tradițională se ascund cele mai veridice sentimente, în spatele unor versuri pot sta cele mai reale întâmplări și cele mai vii trăiri. A apărut apoi și genul de romanță orășenească în care s-a păstrat această tendință de a cânta despre trăirile vii ale sufletului uman, de „a-ți pune sufletul pe tavă”. Rușii sunt foarte expresivi, simt în profunzime totul, este foarte ușor să observi acest lucru dacă citești câte ceva din literatura lor. Uneori sentimentele sunt atât de intensificate încât ai senzația că te depășesc, dar spre deosebire de muzica altor culturi, ele sunt intensificate foarte mult în profunzimea lor.
Ioana: Muzică profund romantică, accentul se pune pe dramatismul exagerat, conține numeroase descrieri poetice ale naturii sau ale unor locuri tainice. Față de muzica franceză, spre exemplu, cea rusă este mai liberă în ceea ce privește trăirile interioare, acest lucru servind tocmai sentimentelor de tumult interior și lamentare.
➡ Ce planuri aveți pentru perioara următoare legate de acest concept pe care l-ați realizat împreună?
Virineia: Ne dorim foarte mult să arătăm cât mai multor oameni această „colecție de scoici” care chiar merită admirată. Eu îmi doresc foarte mult ca muzica rusească să ajungă la inimile oamenilor, și cred că ar fi foarte frumos să cântăm și în alte orașe ale României.
Ioana: Am dori mult să continuăm proiectul „Seara de romanțe rusești” pentru ca publicul de toate vârstele să aibă oportunitatea de a descoperi live, frumusețea muzicii din Estul Europei, care este definită prin lirism și trăiri.
➡ Cum arată o zi din viața voastră?
Virineia: O zi obișnuită din viața mea ar însemna obișnuitele cursuri de la facultate, un timp pus aparte pentru studiu și repetiții și poate câteva ore de lucru la școlile private de muzică unde predau canto și pian copiilor. Uneori către finalul unei zile obișnuite se suprapune și mersul la spectacolele Operei Naționale sau la concertele Ateneului Român.
Ioana: O zi din viața mea este plină de muzică. Aceasta include predarea pianului în cadrul unor școli de muzică, audierea lucrărilor de muzică clasică din toate timpurile și nu în ultimul rând, studiul individual, atât al pianului, cât și canto.
➡ Ce vreți să faceți dupa terminarea studiilor?
Virineia: După terminarea masteratului voi studia și mai intens pentru a putea să-mi urmez drumul pe care l-am ales. Nu visez neapărat la o carieră solo, din totdeauna mi-a plăcut să fiu parte a echipei, de aceea voi depune tot efortul ca într-o zi să devin parte din trupa unui teatru de operă.
Ioana: Din punct de vedere profesional, îmi doresc ca acompaniamentul să devină o mare parte din timpul pe care mi-l dedic instrumentului, și totodată, să continui dezvoltarea personală prin rafinamentul interpretativ, punând în valoare muzica, cât și soliștii pe care îi vor urma.
➡ Stiu ca tu Virineia ai realizat un soundtrack pentru un scurt metraj. Poti detalia conceptul? Ai un link video ?
Virineia: La noi în Da, am compus coloana sonoră pentru un film de scurt metraj. Este vorba întâi despre cartea „Pușulicu, veteran de război” – un roman psihologic bazat pe evenimente reale și care urmărește viața d-lui Zdrențea Flore scrisă de Octavian M. Leucuța. Zdrențea Flore este unchiul lui Octavian, care pe baza acestei cărți a început să realizeze o serie de scurt metraje. Octavian mi-a propus să compun o coloană sonoră pentru cel de-al doilea scurt metraj al seriei „Io pă pămîntu’ romînesc nu mai calc pînă’i lumea!”. Era ceva nou pentru pentru mine, chiar dacă mai cochetasem în copilărie cu compoziția, niciodată nu m-am luat în serios. Iar când mi-a propus Octavian să realizez soundtrack-ul pentru acest scurt metraj am acceptat chiar cu incertitudinea lipsei de experiență din plăcerea de a crea și din pasiunea pentru muzica de film.
➡ Știu că vrei să te implici și ca actriță în acest proiect cinematografic. Care sunt provocările?
Virineia: La noi în Da, pentru al treilea scurt metraj al seriei deja a apărut trailerul în care m-am filmat alături de Octavian. Se numește „Молоко есть?” (rusă pentru „Este lapte?”) în care acțiunea filmului prezintă umanitatea dintre doi oameni din tabere inamice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectul este încă în desfășurare, acum urmează realizarea fimului propriu-zis pentru care căutăm finanțare. O experiență nouă mereu este o provocare, și chiar dacă noi suntem pregătiți și pentru partea teatrală a unui spectacol muzical, totuși maniera jocului în fața unei camere este alta. Acest lucru l-am simțit și am încercat să îl învăț cu ajutorul regizorului la filmările trailerului. Abia aștept filmările care urmează, îmi place mult să îmi depășesc propriile limite.
➡ Un mesaj pentru cititori
Virineia și Ioana: Vă invităm cu drag la următoarele recitaluri pentru a descoperi sufletul rusesc alături de noi! Sperăm ca această întâlnire să aibă loc cât mai curând!
