Atelier de Idei, Idei cu emotii, Tineri

Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, omagiați la Premiile Gopo 2022

Spread the love

Doi dintre cei mai valoroși actori din România,  nume de referință pentru lumea filmului și a teatrului, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț vor fi onorați la cea de-a 16-a ediție a Premiilor Gopo cu Premiul pentru întreaga carieră. Cele două personalități vor fi premiate în cadrul evenimentului care celebrează performanțele creatorilor români din domeniul cinematografiei, organizat pe 3 mai, la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale’’ din București, și transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro. 

Cu o carieră artistică impresionantă, care se întinde peste șase decenii și jumătate, Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanți actori de film, teatru și televiziune din România. S-a născut în București, la 10 februarie 1933, a debutat pe marele ecran în 1956, în lungmetrajul Mândrie (Marius Teodorescu), iar în 1964 a cucerit publicul în rolul magistral din Pădurea spânzuraților (r. Liviu Ciulei). Generații întregi de cinefili l-au admirat în Moromeții (r. Stere Gulea, 1987), în producțiile regizate de Lucian Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Prea târziu, Terminus Paradis, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Tertium non datur), în filmele lui Dan Pița (Tănase Scatiu, Dreptate în lanțuri, Faleze de nisip, Omul zilei), sau în lungmetraje recente și foarte premiate precum Medalia de onoare (r. Călin Peter Netzer, 2009), Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu, 2013 – film pentru care a obținut un alt Premiu Gopo) sau Aferim! (r. Radu Jude, 2015). Celor peste 70 de roluri pe care le-a interpretat cu măiestrie în film, li s-au alăturat, de-a lungul carierei, alte 200 de personaje cărora le-a dat viață pe scenele teatrelor din România.  

Între anii 1991 și 1996 a fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, care în 2008 i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Printre numeroasele premii și distincții oferite legendarului actor de-a lungul carierei sale se numără Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2017). Figură majoră a culturii române, dar și o voce puternică a societății civile, Victor Rebengiuc a participat la Revoluția Română, iar apoi, de-a lungul anilor, s-a implicat activ în modelarea societății românești.

Pentru performanțele excepționale de pe scena teatrului, a fost recompensat cu nenumărate Premii UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal, cu Premiul pentru întreaga activitate în 2003, iar în 2014 cu cel pentru Excelență. Festivalul Internațional de Film Transilvania i-a acordat în 2004 Premiul de excelență pentru întreaga carieră. 

,,Un diamant al teatrului și filmului autohton’’, așa cum este adesea descrisă de presa din România, actrița Mariana Mihuț s-a remarcat în lumea cinematografiei încă de la debutul său din Pădurea spânzuraților (r. Liviu Ciulei), prima sa apariție pe marele ecran alături de Victor Rebengiuc, partenerul său de viață și de scenă încă din 1965. Și-a descoperit pasiunea pentru actorie în copilărie și a ales să-și urmeze visul, devenind chiar din primii ani ai carierei una dintre cele mai apreciate apariții de pe scena teatrului. Farmecul său aparte, talentul cu care fusese înzestrată și pasiunea pentru munca sa artistică i-au asigurat un drum încununat cu succese. 

Exponentă de marcă a generației de aur a actoriei românești, a interpretat roluri memorabile în filme precum De ce trag clopotele, Mitică? (1981) și Balanța (1992), ambele în regia lui Lucian Pintilie, Cei care plătesc cu viața (r. Șerban Marinescu, 1989), Capcana (r. Manole Marcus, 1974), Ultima frontieră a morții (r. Virgil Calotescu, 1979), Cel mai iubit dintre pământeni (r. Șerban Marinescu, 1993), Diminețile unui băiat cuminte (r. Andrei Blaier, 1967),  Profetul, aurul și ardelenii (r. Dan Pița, 1978), Un echipaj pentru Singapore (r. Nicu Stan, 1982), Fructe de pădure (r. Alexandru Tatos, 1983), Nunta mută (r. Horațiu Mălăele, 2008) sau Tatăl fantomă (r. Lucian Georgescu, 2011), unde a încântat publicul într-o apariție episodică alături de Victor Rebengiuc. Mița Baston din filmul De ce trag clopotele, Mitică? va rămâne, probabil, unul dintre cele mai reușite personaje feminine din întreaga noastră cinematografie. 

În teatru, Mariana Mihuț a dat viață unui număr impresionant de personaje remarcabile, pentru care a fost recompensată cu distincții importante. Palmaresul său include cinci Premii UNITER pentru interpretare, dar și Premiul de Excelență, acordat în 1997, și Premiul pentru întreaga activitate (2018). În anul 2000 a fost decorată cu Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii.

Un omagiu adus activității lor artistice impresionante, Premiile pentru întreaga carieră, oferite de Apa Nova – o companie Veolia, le vor fi înmânate actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, în cadrul Galei Premiilor Gopo 2022. Evenimentul va avea loc pe 3 mai și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro. Lista completă a nominalizărilor este disponibilă online și poate fi consultată pe website-ul evenimentului: https://premiilegopo.ro/nominalizari

În așteptarea evenimentului, iubitorii de film de pretutindeni sunt invitați să se alăture campaniei UNIȚI PRIN FILM, trimițând 2 euro printr-un SMS cu textul FILM, la 8840. Toate fondurile obținute în cadrul campaniei vor fi distribuite către profesioniștii din industria ucraineană de film cu ajutorul Coaliției Internaționale pentru Cineaști aflați în situații de Risc (ICFR).

***

Premiile Gopo 2022 sunt organizate de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.

Finanțat de: Ministerul Culturii

Cu sprijinul: Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara, Babel Communication

În parteneriat cu: Primăria Municipiului București prin ArCub.

Sponsori principali: Apa Nova – o companie Veolia, Banca Transilvania, Cellini, Promenada

Mall București, Promenada Mall Sibiu

Sponsori: Aqua Carpatica, IQOS, Conceptual Lab by Theo Nissim

Parteneri: BlackCab, Domeniile Averești, Domeniile Sâmburești, Reea, Ginissima, GETT’S Salons, Pop Cola

Servicii profesionale: PWC

Parteneri media principali: VOYO, PRO CINEMA

Parteneri media: ROCK FM, Libertatea, ELLE, VIVA!, A List Magazine, Radio România

Cultural, Cinemap, Zile și Nopți, Films in Frame, Decât O Revistă, IQAds, Urban.ro, Life.ro,

The Woman, Revista BIZ, Hot News, Cover Stories, LiterNet, Movie News, All about Romanian Cinema

(AaRC).

Partener monitorizare: mediaTRUST

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.