Am descoperit la #UnTEATRU, un spectacol precum o anamneză a unei societăți bolnave și disfuncționale la nivel world wide nu doar la nivel de România, și o să înțelegeți de ce. Spectacolul se numeste – ,,Și nu ne-a mântuit nimeni” și e format din…povești.
Avem povești care apar precum piesele de puzzle și care sunt legate de relații mai mult sau mai puțin de rudenie.
Avem un soldat care suferă de sindromul post-traumatic (tulburarea de stres post-traumatic – PTSD) după misiuni succesive in Irak, Afganistan și care descoperă acasă după ani de absență o soție alcoolică și o adolescentă rebelă, un soldat care crede că merită respect și adorat pentru că e sniper și a ucis atâția oameni în misiunile de luptă și tratează și viața de acasă ca pe un câmp de bătălie, un soldat care ascunde o dramă, pentru că soția lui a devenit alcoolică din cauza lui, a absențelor lui iar fata lor, are o replică care smulge din tine dincolo de ADN adevărul crunt.
Rezumat:
➡ Povești cu oameni care se ascund după povești să nu li se citească durerea din suflet
,,Da, am mințit și v-am mințit pentru că doar poveștile m-au ajutat să mă răzbun pe un tată absent care atunci când venea se lua de mine și mă trata ca pe soldații lui și pe o mamă alcoolică care a ajuns alcoolică din cauza ta, ca să suporte gândul că te poți întoarce oricând acasă mutilat„‘
Soldatul e jucat ireprosabil de #AlexGavriliu, actor alături de care am avut onoarea să lucrez în timpul unor filmări pentru Lecții de Viață de pe PRO TV.
O altă poveste mult mai dramatică și cu ecouri world wide este povestea surorii soldatului care a trăit coșmarul unei tentative de viol în parcarea unui mall și din cauza incidentului soțul ei, nu doar că a devenit posesiv și o urmărește peste tot pentru că se consideră vinovat că n-a fost atunci lângă ea deși era în parcare dar n-a putut interveni rapid, dar o consideră pe EA responsabilă, iar discursul grobian și misogin este cu atât mai tragic pentru că un astfel de mindset generează dramele de care auzim prea târziu din țările unde regimul taliban și musulman radical transformă femeile în sclave și bucăți de carne.
,,Tu ești de vină că aveai rochia aia scurtă. Tu n-ai învățat până acum că de asta ne-a dat nouă DZEU acel ceva ca să se vadă când ni se scoală și suntem excitați ca voi să puteți fugi„‘
Altfel spus, acea justificare mizerabilă că femeia violată e de fapt ,,agresorul,, pentru că excită bărbatul. Și dacă nu poartă un sac negru tern pe ea și i se vede părul este ucisă cum s-a întâmplat în Iran.
Cum spuneam piesa Nu se vrea o comedie de relaxare, chiar dacă sunt momente în care râzi de alte povești, și nici nu se vrea moralizatoare, vrea să îți arunce în față drame și traume pentru că așa zisa ,,normalitate,, din jurul nostru e doar o agonie a unui cancer care transformă idei precum familie, iubire, relații, respect în tumori urât mirositoare și purulente.
Mai avem povestea unui dealer auto care e mai mult plecat de acasă și care nu mai înțelege nimic din mindset-ul fetei sale de 17 ani. Un moment în care înțelegem cruzimea unui adevăr legat de această prăpastie între generații și nu doar la nivel de acces la tehnologie ci la modul în care înțeleg ei realitatea.
Pentru că vom observa pe parcursul spectacolului că mulți ,,părinți'” de pe scenă confundă ideea de a crește un copil cu ideea de a îl educa, de a îl asculta, de a îl înțelege.
,,Deci spune-mi și mie cum să mă înțeleg cu tine că nu pricep nimic din planeta asta unde trăiești tu. Îmi dai șah mat la cal, nu pricep. Pe vremea mea luptam să am ce să mănânc alături de familie, aveam o singură pereche de blugi din Turcia iar tu pentru că ai tot confortul din lume inventezi probleme. Spune-mi ce e cu tine?‘”
Și în această mini recenzie nici măcar n-am surprins 1% din spectacol și din povești. Vă las să îl descoperiți și voi.
