Rezumat:
[yasr_overall_rating size=”large”]
Nascuta pe 5 noiembrie 1984, Mihaela Pereanu alias Miki s-a remarcat in copilarie printr-o sensibilitate aparte fata de literatura, fotografie si poezie. A castigat o multime de premii de literatura nationale si internationale in vremea cand era o eleva a liceului de Informatica din Petrosani.
A urmat apoi facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, sectia Comunicare si Relatii Publice, iar in prezent este mandra cu statutul de jurnalist freelancer, care isi castiga existenta scriind articole pentru presa din strainatate din state precum Canada, Statele Unite sau Marea Britanie.
Reporter: PunkandProud, content and photography. Un produs 100% Miki Pereanu. De ce tocmai acum?
Miki: Mai bine mai tarziu decat niciodata. Tocmai acum pentru ca e momentul sa iau fotografia in serios. Primii pasi au fost facuti – dupa joaca cu primul DSLR, investitia in cateva “scule” si prima expozitie, e momentul sa dau curs insistentelor unor oameni dragi care sunt de cativa ani buni in domeniu, asa ca iata blogul!
Reporter: Cum ti-a venit ideea acestui nume si ce inseamna el pentru tine?
Miki: Oricat de bizar ar suna, ideea de Punk and Proud mi-a venit in timp ce ma lasam de bunavoie spalata pe creier intr-o corporatie. Noi astia, “artistii”, nu prea avem ce cauta prin multinationale, iar cand accidentul se produce si aterizam prin ograzile lor, suntem aratati cu degetul cand ne manifestam o dara de demnitate. Imi aduc aminte ca odatqa am fost criticata pentru ca in loc sa beau ceai la plic am luat de acasa un ceainic si un fierbator electric si mi-am facut un ceai clasic, asa cum mi-l facea bunica odata.
Reporter: Si totusi, care e legatura dintre cultura punk si fotografie in viziunea ta?
Miki: Lucrurile se leaga pe parcurs, asa ca va trebui sa urmaresti in ce fel. Punk-ul nu merge dupa un model anume, nu are patern-uri, iar fotografia nu impresioneaza daca e o copie a ceva ce a mai fost facut. Acesta e numitorul comun de la care porneste un lung sir de observatii, trairi si atitudini “altfel” captate in clipe inramate.
Reporter: Ce fel de fotografii vei posta pe acest blog?
Miki: Voi incerca sa pun in imagini ceea ce observ si simt. Unele cutremura, altele inmoaie. Atata timp cat reactia este alta decat “mda, urmatoarea…!” inseamna ca am reusit. Nu am pretentia si nici nu-mi doresc sa fiu placuta de toata lumea. Prin urmare, refuz sa-mi cer scuze daca viziunea mea despre realitate ar putea deranja obrajii pudrati ai victimelor modei, dansul ritualic al pastilelor de club, orbecaiala activista ori curcubeele unicornilor roz.
Reporter: Vei incerca si e-commerce sau e doar un site de show-off?
Miki: Site inca nu e, dar ma bate gandul sa-mi fac. Nici show-off n-as zice ca e. Punk and Proud isi propune altceva decat “uite, lume, ce pseudo-grozava sunt eu. Admira-ma!”, iar cu afirmatia de mai inainte cred ca am exclus si e-commerce din ecuatie. In schimp, definitia pe care am dat-o blogului Punk and Proud este urmatoarea: “Pictures, posts, views, notes, arguments and Life. All outside the box.” Cred cu tarie in ea si ma voi stradui s-o demonstrez, in timp ce-i rog pe nationalistii ofuscati ca nu scriu in romana sa pastreze rosiile pentru salate:)
Reporter: Cu ce echipamente lucrezi si de ce?
Miki: Camera Nikon D9 – Obiective Nikon 18-105 si Nikon 70-300 cu filtre Hama UV HTMC 67mm pe amandoua
Blitz SD900 si un trepied de care nu pot spune ca sunt multumita.
Ocazional imi mai bag nasul prin studioul lui Narcis Virgiliu, unde ma lafai printre impresionant de multe echipamente si decoruri. Tot lui trebuie sa-i multumesc ca mi-a facut capul patrat sa fac cursuri foto si sa-mi creez un blog doar pentru fotografii. De ce Nikon? Pentru ca-mi place. Sunt de parere ca oricine e pe cale sa dea o caruta de bani pe echipament foto (de la un DSLR mai de Doamne-ajuta, la cele mai complicate sisteme de lumini) se gandeste intai sa se documenteze. Intreaba, cauta, compara, apoi alege varianta care i se pare potrivita in raportul calitate-pret-posibilitati de achizitie.
Reporter: Un mesaj pentru tinerii care vor sa se apuce de fotografie:P
Miki: Dupa ce am trecut de momentul uimirii ca telefonul mobil are camera foto (VGA la vremea respectiva) si mi-am cumparat primul DSLR cu banii pusi la ciorap timp de un an, am fost atat de incantata de achizitia mea incat am inceput sa ma comport ca un turist japonez. Fotografiam oricand, oricat, orice: frunze, pisici, gandaci, flori fete sau copaci. Apoi am inceput sa gandesc. Sa-mi respect aparatul. Sa ii cunosc toate functiile. Sa fiu selectiva. Sa incerc sa fiu originala. Tot antrenamentul acesta aduce multe sperante si dezamagiri. Atata timp cat reusesti sa ii faci pe ceilalti sa vada lumea prin ochii tai si sa-si fi dorit sa vada ei primii lucrurile asa, te poti considera fotograf. Datoria ta fata de tine este sa incerci sa incepi sa colorezi altfel lumea pe care o vad ei cu ochii lor:)
[yasr_visitor_votes size=”large”]
