Rezumat:
Tu nu poti sa-mi invalui cerul,
cu praf de stele si rugina.
Tu nu poti sa-mi oferi voalul,
de trandafiri fara spini.
Tu nu poti sa cauti in privirea mea,
miezul noptii nedormite.
Doar eu aud cuvintele scrise,
de maini ce voiau sa le tina pe ale tale.
Doar eu ma avant in inima naturi,
dar singura,ca tu nu intelegi.
Doar eu imi vand irecuperabil inocenta,
in schimbul unor vorbe,poate goale.
Picaturi de apa se preling pe corpul meu,
soptind gingas vorbe de amor.
Catifeaua n-are cusur,dar tu ii schimbi sensul,
parand neslefuita.
In rasaritul si apusul discului solar,
ma ingrop in sperante si holograme.
As fi dansat zambind printre flori si iarba,
dar calc pe nisip incins si cioburi.
Alaturi de tine ma simt rupta de viata,
de tot ce iubesc.
Sufletul tau imi respira sub piele,
si iar ma simt pustiita.
si iar ma mint singura.
Cu blesteme aruncate-n van,ma arunc,
intr-o prapastie fara sfarsit.
Soarele ce prinde viata…..Luna de moare….
simt acelasi lucru ca mine.
E prea multa liniste in jurul meu,
dar tu zbieri fara incetare.
Imi furi esenta vietii mele marunte,
ma lasi visand si tremurand.
Cad pietre in loc de flori,oglinzi sparte,
cuvinte jignitoare.
O furtuna dezlantuita de stanci si pietre,
nu se va opri pentru secunde.
Ma simt pierduta,deconectata,
atat de uitata…
Nu ma aude nimeni cand strig cu disperare,
spre ranile mele fara leac.
Iti aud huluielile de scelerat,frustrat si ignorant,
ma cuprinde o furie desantata.
Puneti buzele pe picaturi de sange,
lasati sufletul sa reinvie.
In crucea noptii,am sa ma imbaiez razand nebuneste,
la lumina stelelor arzatoare.
AUTOR: Dora Koslov
