Rezumat:
THE ICONIC ESTATE s-a lansat oficial, în cadrul unui eveniment de mare amploare, desfășurat la Palatul Ghica Tei, și a declarat promisiunea de a oferi experiențe speciale, unice și memorabile pentru consumatori, păstrând istoria și dezvoltând în permanență branduri atractive. Producător, exportator și importator selectiv de vinuri liniștite și spumante, THE ICONIC ESTATE întregește Alexandrion Group, lider de piață în producția și distribuția de vinuri și băuturi alcoolice din România, iar începând cu 2017 singurul producător de single malț din țară.
“The Iconic Estate este membru al Alexandrion Group. De-a lungul anilor, grupul nostru a făcut achiziții de succes, integrând cultura și adoptând filozofia noastră de business. Îmbunătățim și dezvoltăm, atât procesele, cât și portofoliul, dar respectăm întotdeauna istoria și patrimoniul entităților care se alătură. Prin urmare, am integrat operațiunile Halewood începînd din iunie anul trecut, respectând moștenirea sa, deoarece vinurile produse de acesta de-a lungul anilor au fost bine primite de piață și au fost premiate în mai multe competiții internaționale, fiind primul producător de vinuri din România care a primit medalia de aur la „Concours Mondial de Bruxelles”.
Alegerea noii identități a fost un proces care ne-a ajutat să definim aspirația noastră în business. La Alexandrion, viziunea noastră este să împărtășim momente speciale alături de consumatorii noștri. Inspirați și ghidati de pasiunea și de experiența noastră, promitem să oferim branduri atractive consumatorilor noștri. Alegând numele „The Iconic Estate” simtim că ne ținem această promisiune: Să fim “Iconic” – emblematici, inovativi și să aducem entuziasm consumatorilor noștri., a declarat Stelios Savva, Director General Alexandrion Group.
„Valorile care definesesc The Iconic Estate sunt: calitatea, istoria, inovația și atitudinea fără compromisuri; apreciem integritatea, loialitatea și comportamentul responsabil. Ne mândrim cu produsele, oamenii și principiile noastre familiale și respectăm, în egală măsură, consumatorul, partenerii și mediul înconjurator. Aceste valori le trăim și le regăsim în acțiunile noastre din fiecare zi.
Cum inovația este una dintre valorile The Iconic Estate, ca urmare a trend-urilor identificate cu privire la preferințele shopper-ului și consumatorului, pe parcursul urmatoarelor luni vom aduce atribute noi produselor existente și vom extinde portofoliul cu noi produse și linii de brand. De asemenea, vom demara acțiuni de comunicare și promovare 360 de grade pentru a ne asigura de o interacțiune constanta și intensă cu shopper-ul si consumatorul nostru.” a declarat Marinela Popescu, Director de Marketing Alexandrion.
În seara de 23 Mai, la Palatul Ghica Tei invitații au făcut cunoștință cu oenologul The Iconic Estate, Lorena Deaconu Stoian, și s-au bucurat de o experiență specială de food and wine pairing. Pașii le-au fost ghidați de Ana-Maria Vrînceanu, somelier acreditat în România, cu formare Wine and Spirits Education Trust nivelul 3. Pairingul a fost realizat cu 3 vinuri din portofoliul The Iconic Estate: vinul alb degustat a fost Hyperion Pinot Grigio, cel rosé, Prahova Valley Merlot și cel roșu, Hyperion Fetească neagră.
THE ICONIC ESTATE, membru al Alexandrion Group, este producător, exportator și importator selectiv de vinuri liniștite și spumante. Compania deține instalații de producție și depozitare, trei linii de îmbuteliere, depozit cu temperatură controlată și pivnițe subterane. Vinăria din Tohani, Gura Vadului, are una dintre cele mai mari pivnițe din regiunea Dealu Mare și o capacitate de procesare de 5000 tone de struguri pe an, fiind produse aproximativ 3,6 milioane de litri de vin anual, reprezentând aproximativ 5 milioane de sticle. An de an, vinurile produse au fost premiate în diverse competiții internaționale, cea mai de notabilă fiind cea pentru primul producător român medaliat cu aur, pentru Prahova Valley Special Reserve Pinot Noir 1999 la Concours Mondial de Bruxelles în anul 2002.
THE ICONIC ESTATE vinde vinurile sale în mai mult de 40 de țări din întreaga lume și a devenit al doilea cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România. Aproximativ 40% din producția anuală este vândută în străinătate, principalele piețe de export fiind: Marea Britanie, Estonia, Germania, Letonia, Polonia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Danemarca, SUA, Republica Cehă, Israel, Japonia, China, Thailanda, Singapore, Taiwan, Mexic, Finlanda etc .
THE ICONIC ESTATE detine peste 255 ha de podgorii într-una dintre cele mai fertile regiuni viticole din România, care asigură o parte semnificativă a strugurilor folosiți pentru obținerea vinurilor excepționale, Dealu Mare- o regiune similară cu două celebre regiuni vinicole europene: Piemonte în Italia și Bordeaux în Franța.
Calitatea vinurilor, valoarea, rafinamentul și distincția lor fac din THE ICONIC ESTATE unul dintre cei mai buni producători români de vin, care au valorificat potențialul și diversitatea viticolă a țării prin vinurile producție proprie: Rhein Extra, Hyperion, Neptunus, Kronos, Rhea, Theia, Colina Piatra Albă, Byzantium, Prahova Valley, Floare de Lună, Floarea Soarelui, La Umbra, La Crama și altele.
Pivnițele Rhein & CIE Azuga, parte din THE ICONIC ESTATE sunt cea mai veche locaţie unde se produce, fără întrerupere de la înființare (1892) și până în prezent vinul spumant după o metoda tradițională din Franța. Casa Regală a României apreciază vinurile din pivnițele noastre pentru calitatea lor superioară, numind THE ICONIC ESTATE furnizor oficial pentru vinurile liniștite și spumante.