Atelier de Idei, Idei cu emotii, Social, Tineri

Teatrul În Culise: Omul cu o singură Aripă, un spectacol despre alienare și singurătate

Spread the love
Spectacolul – Omul cu o Singură Aripă de la Teatrul În Culise este un spectacol care nu se vede, se trăiește. Spun că #AmTrait în loc de #AmVăzut pentru că spectacolul e o poveste disruptivă despre viață. La primul contact crezi că povestea de pe scenă e o poveste SF cu elemente de absurd care te duce cu gândul la #Rinocerii semnată de Eugen Ionesco.

Doar că spectacolul regizat de Cristian Bajora e o antiteză la absurdul lui Eugen Ionesco pentru că acolo toți oamenii devin rinoceri numai unul scapă, aici toți oamenii aparent sunt normali numai unul se naște cu o aripă. Avem o epopee cu acest personaj aparte, această „StrutoCamilă” fantasmagorică nici om, nici pasăre, nici bărbat, nici înger și spectacolul ne poartă prin drama lui, de la agonie la extaz.
Piesa nu e neapărat o comedie, dar Flavia Colonel are un rol de îți întoarce anxietatea și depresia pe dos și te face să râzi cu energie și forță. De fapt toată sala a fost în extaz de fericire la momentele ei 🙂
Dar, dincolo de lucrurile vizibile și palpabile de pe scenă, spectacolul mai ascunde ceva, un sens mai puțin strident.
Așa cum omul cu o singură aripă se ascundea „la vedere” la circ unde crea impresia că totul e un număr de iluzionism, spectacolul mai ascunde un mesaj.
Este vorba de căutarea sensului existenței pentru unii dintre noi. Oamenii cu o singură aripă sunt de fapt oamenii care sunt dincolo de „firescul” din Univers. Tot Universul este creat sub conceptul dualității. Materie – Antimaterie, Lumina-Intuneric ( oricât de rapid ar călători lumina la capăt o va aștepta întotdeauna întunericul), Viața-Moarte, vis-realitate.
Inclusiv atomul e creat din nucleu și electron, structura de ADN are 2 catene, focul nu poate sa ardă fără oxigen iar apa pe Terra n-ar exista fără gravitație.
Practic, niciun destin nu e creat pentru sine, iar #OmulCuOSinguraAripa e o alegorie a singurătății până la alienare, pentru că la final, Omul cu o singura aripă sfârșeste măcinat de absurdul propriei sale existențe. Pentru că așa cum nu poți zbura cu o singură aripă, nu poți să-ți găsești liniștea când simți că ai doar o aripă. Și ce e paradoxal că deși acești oameni pot fi recunoscuți de la distanță că ei caută ceva, nu spun niciodată – ,,Am o singură aripă. Mai e cineva ca mine?”.
Pentru că acești oameni care caută și se caută nu se vor găsi….niciodată. De ce? E întrebare la care nu pot să vă răspund dar sper să se mai joace acest spectacol. Merită.
Felicitari Diana Dumbrava pentru prestația de pe scenă, Felicitări Cristina Apostol pentru curajul de a juca rolul pe care l-ai jucat, Felicitări Adrian Luican pentru energia cu care ai interpretat personajul din armată, îți vine uniforma ca turnată, Felicitări Tina Țifescu că ai avut grijă de colegii tăi de pe scenă să primească mâncare așa cum ești grijulie și cu ai tăi copii de la școală, Felicitări Mihai Badoi pentru rol și felicitări tuturor actorilor care au făcut acest spectacol să fie o poveste atemporală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.