Mi s-a întîmplat zilele trecute să fiu treaz, să fiinţez la o oră mai mult decît lugubră pentru sitlul meu de viaţă: 6 dimineaţa! Circumstanţa făcea ca să mă aflu pe străzi, pe la Romană, pe un frig grozav pentru o zi de aprilie. După tabiet, mă îndrept spre un chioşc de ziare că să-mi iau presa de dimineaţă, să o savurez la o cafea ieftină într-un fast-food de prin zonă, în aşteptarea începerii zilei propriu-zise (cursuri, redacţie, chestii).Cum arareori bîntui pe străzi la ore aşa matinale, am rămas puţin surprins să văd o coadă à la ‘89 în faţa unei simple tonete de presă. Aproape că îmi venea să-l întreb pe insul din faţa mea dacă astăzi se dă hîrtie igienică sau conserve de peşte. Coada era una sănătoasă, de vreo zece persoane cel puţin. Îmi zic: moooamă, da’ ce cumpără lumea la ziare, frate! Mă uit peste rînd şi aud persoana din capul cozii, o mamaie măturăreasă, cum îi cere vînzătorului „şepte cărţi, maică“. Nu iau în seamă chestiunea asta. Următorul la rînd, un puhav lucrător la drumuri şi poduri, cere paişpe cărţi. Un altul, zece. Şi aşa toţi ăştia de la coada la care mă aşezasem cereau cîte ‘nşpe cărţi. Băi nene, ce-or fi alea „cărţi“, de le cere orice zgîrie-brînză? O fi dat peste noapte cultura-n popor şi eu nu eram la curent? Mai că mă simţeam incult şi dobitoc, pe deasupra, că nu cumpăr cîte două biblioteci, de care-or fi ele, în fiecare dimineaţă… Citeste aici continuarea
Autor: Alecsandru-Gabriel Ban