Înainte de a povesti experienta mea cu acest spectacol regizat de #CristiBajora pe textele lui #StefanCaraman va las introducerea acestui spectacol asa cum a găsiți pe site. Am un motiv pentru care fac asta 🙂
„Ce mai înseamna astăzi dragostea, în această epocă a vitezei, a internetului, a Tinderului, a Facebook-ului și a Whatsapp-ului? Spectacolul acesta pune pe masă o temă foarte actuală: love today nu mai este ce era love yesterday, idealul de iubire fiind mult mai greu de atins. Anti Love Story spune chiar șase povești de iubiri ale momentului, așa cum le trăiesc astăzi oameni cu istorii și vârste diferite. Probabil pe aceeași bancă pe care a stat și Forrest Gump, poate chiar în același parc, 12 suflete trăiesc intens variate tipuri de dragoste și ne arată cum influențele exterioare și presiunile sociale conturează modul în care ajungem să ne comportăm în relațiile cu cei pe care îi iubim.
Iar la final… „Life is like a box of chocolates. You never know what you’re gonna get.”
Spectacolul – Omul cu o Singură Aripă de la Teatrul În Culise este un spectacol care nu se vede, se trăiește. Spun că #AmTrait în loc de #AmVăzut pentru că spectacolul e o poveste disruptivă despre viață. La primul contact crezi că povestea de pe scenă e o poveste SF cu elemente de absurd care te duce cu gândul la #Rinocerii semnată de Eugen Ionesco.
Pe 24 și 25 septembrie, școala de actorie TeenMedia Academy organizează evenimentul aniversar „Treisprezece ani și un carusel de emoții”, care celebrează pasiunea pentru teatru și dezvoltare personală prin două producții realizate alături de absolvenții cursurilor de actorie din cadrul școlii. Astfel, spectacolele ”Omul cu o singură aripă” și ”Spre ne îndreptăm, România?” vor avea premiera în acest weekend aniversar și se vor juca pe scena Teatrului În Culise (str. Alecu Russo nr. 12).
Pe Tina Țifescu am descoperit-o din spatele scenei, din Culise cum s-ar spune, în cadrul spectacolului – Clinica Sinucigașilor (cu Dorin Enache, Grațiela Popa, Ionuț Iftimiciuc, Alex Vlad, Patricia Ionescu, Adrian Pantelimon, Tina Țifescu, Adrian Luican) de la Teatrul In Culise, o piesă care m-a dus cu gândul la melodia „Don’t Let the Sun Go Down on Me”.
Spectacolul Clinica sinucigașilor a împlinit recent aproape 8 ani. Și nu e deloc întâmplător faptul ca am așteptat atat ca să vad acest spectacol. Asa cum un single malț de excepție are nevoie de minim 5 ani ca să fie maturat în butoaie de stejar de pinot noir, bourbon sau madeira, tot așa și pentru acest spectacol am așteptat să se matureze, iar azi , toți actorii care dau contur acestui spectacol au ajuns la paroxismul perfecțiunii.
De ce m-a impresionat acest spectacol? Pentru că sinuciderea e mai complexă decât credem noi, iar actul sinuciderii uneori, în unii oameni e mai mult decât un gest dramatic în sine. Da, din păcate suntem martori ai unor oameni care nu mai găsesc sens în existenta lor și aleg acest final în atâtea forme.
Dar mai exista o categorie de oameni care își fac sepukku în gând, care se sinucid intrinsec conștient sau inconștient.
Care mor la 26, 36, 46 de ani și sunt îngropați abia la 80, 90 de ani. Care aleg sa trăiască pe pilot automat fără sa mai simtă nimic din nimic, precum niște cyborgi ca-n Terminator.
Clinica sinucigașilor, dincolo de Comedie și de jocul excepțional al actorilor enumerați mai sus, este o lecție despre sensul existentei umane. Asa cum spunea și Albert Camus, cea mai mare provocare a omului modern este sa își găsească sensul pentru că lipsa de sens duce uneori la gesturi ireversibile.
Spectacolul are și elemente din absurdul kaftian din cartea Procesul, mai ales când viata și moartea personajelor se tranzacționează precum NFT-urile sau opere de artă obscure. CLINICA scoate in față 4 oameni, pentru ca viața are 4 coordonate. Ne naștem, trăim și murim și peste toate exista Timpul.
Pentru ca realitatea are 4 dimensiuni: LUNGIME, LĂȚIME, ÎNĂLȚIME și Timpul.
Pentru că la final plecăm din această lume între 4 scânduri iar în arta manipulării avem tehnica celor 4 pereți.
Piesa este ciclică pentru că personajele pleacă de pe scenă în ordinea în care au intrat.
Recomand acest spectacol pentru că o să lase multe semne de întrebare și multe semne de reflecție. Iar în acest spectacol apare Tina cu vocea ei și vibe-ul ei atipic, un suflet, un om cu o…poveste.
