Atelier de Idei, Idei cu emotii, Social, Tineri

Redacția Biz se mută în 2023 o săptămână în Franța, pentru o nouă ediție Biz World

Biz începe în forță anul 2023 cu o ediție specială realizată în Franța. La finalul lunii ianuarie, întreaga echipă editorială a revistei Biz își va stabili, timp de o săptămână, cartierul general în Paris. De aici, vom realiza Biz Franța, primul număr al revistei Biz din anul 2023. Orașul Luminilor și al iubirii este un important centru de business pe plan global, iar echipa Biz îl va revizita în 2023, în cadrul proiectului Biz World, care a făcut înconjurul lumii și a aterizat deja în 12 țări de pe trei continente.

„Pentru Biz, fiecare început de an este special. De 12 ani, în ianuarie ne mutăm redacția într-un hub care are impact de business la nivel global, dar și asupra României. Descoperim mereu oameni extraordinari, companii cu amprentă globală și ne întoarcem cu povești fascinante despre țara pe care o vizităm. La fel va fi și Biz Franța, care va fi realizat din țara unde arta, cultura și gastronomia se împletesc armonios cu businessul”, a declarat Marta Ușurelu, Owner Biz.

Citește în continuare „Redacția Biz se mută în 2023 o săptămână în Franța, pentru o nouă ediție Biz World”

Atelier de Idei, Divertisment, Idei cu emotii, Tineri

TIFF2022: Câștigătorii campaniei #PovestitorulDeFilm se întâlnesc la CLUJ cu experții World Wide TikTok 

Sute de creatori de conținut pasionați de cinema au acceptat provocarea Festivalului Internațional de Film Transilvania și s-au înscris în challenge-ul #PovestitorulDeFilm, organizat în parteneriat cu TikTok. Competiția de pe platformă a strâns peste 250 de milioane de vizualizări. Câștigătorii, care vor trăi o experiență completă la festival, vor fi prezenți la Cluj, pe 24 iunie, pentru un eveniment de premiere la care vor participa reprezentanți TikTok din Europa și din România, dar și profesioniști din industria cinematografiei. 

Juriul format din Cătălin Ionuț (creator de conținut cu peste 2 milioane de urmăritori), Mara Oprea (actriță și creator de conținut) și Carol Ionescu (actor) a analizat toate clipurile înscrise și a decis că premiile ediției vor merge către Beatrice Ungureanu și Denisa Dudeanu. Ambele participante au dat dovadă de creativitate în utilizarea instrumentelor de editare puse la dispoziție de platformă și au reușit să povestească, într-o manieră originală, filmele și serialele lor preferate, fără a dezvălui titlurile acestora. 

Citește în continuare „TIFF2022: Câștigătorii campaniei #PovestitorulDeFilm se întâlnesc la CLUJ cu experții World Wide TikTok „

Atelier de Idei, Idei cu emotii, Social, Tineri

Femei la puterea superlativ la evenimentul BIZ – Extraordinary Women

Vino si tu pe 5 septembrie la Palatul Bragadiru la evenimentul iconic al toamnei cu focus pe femeile de business si nu numai, cu impact autohton si international – Extraordinary WOMEN.

Evenimentul iti aduce aproape nume precum: Ana Morodan – Online Entrepreneur, Monica Tand – Blogger, Nicolai Tand – Founder, “La Cantine de Nicolai”, Uca Marinescu – Explorer, Steliana Moraru – Board Member & Head of Marketing, Global Women in Tech, Sandra Bendre – Blogger & fashion Instagrammer, Patricia Luiza Blaj – Entrepreneur & Journalist, Monica Tamaș, Marketing Leader Home & Personal Care, Unilever SCE, Ștefan Chirițescu, Head of Strategy Kubis & Centrade Group, Ruxandra Vodă, Corporate Communications Director, Telekom Romania, Petronela Rotar – Scriitor & Blogger, Tania Fântână – Nutritionist si Sorina Fredholm – Health Coach & Yoga Instructor.

Evenimentul este organizat de catre Revista BIZ.

Citește în continuare „Femei la puterea superlativ la evenimentul BIZ – Extraordinary Women”

Atelier de Idei, Tineri

Cum ar fi sa calatoresc la Antipozi?

Am fost in Bulgaria ca blogger de calatorie cu al meu #jurnaldecalatorie online. Am fost prin noiembrie 2015 la Veliko Tarnovo. Dar acum m-am hotarat sa fac lucrurile altfel. M-am hotarat sa merg tocmai la Antipozi. Am accesat site-ul si rubrica Oferte circuite turistice 2019 si…am descoperit Australia. Australia este o tara ce ocupa in intregime continentul cu acelasi nume, insula Tasmania și alte insule mai mici. Este cea de-a sasea tara in lume dupa marime, ocupand aproape 8.000.000 de km2. Australia este cea mai mare tara din Oceania.

Citește în continuare „Cum ar fi sa calatoresc la Antipozi?”

Atelier de Idei, Social

The Iconic Estate – Imaginea iconica a tot ce e mai bun din vin

THE ICONIC ESTATE s-a lansat oficial, în cadrul unui eveniment de mare amploare, desfășurat la Palatul Ghica Tei, și a declarat promisiunea de a oferi experiențe speciale, unice și memorabile pentru consumatori, păstrând istoria și dezvoltând în permanență branduri atractive. Producător, exportator și importator selectiv de vinuri liniștite și spumante, THE ICONIC ESTATE întregește Alexandrion Group, lider de piață în producția și distribuția de vinuri și băuturi alcoolice din România, iar începând cu 2017 singurul producător de single malț din țară.

Citește în continuare „The Iconic Estate – Imaginea iconica a tot ce e mai bun din vin”

IT&C

Romania face pasul spre IoT prin Sigfox

Sigfox, lider mondial în furnizarea de servicii pentru tehnologia IoT (Internet of Things), se lansează astăzi în România prin partenerul local Simple IoT. România se alătură astfel celor peste 60 țări ale rețelei care beneficiază de folosirea în masă a tehnologiei IoT.

Sigfox, companie franceză înființată în 2010, este rețeaua IoT cu cea mai mare creștere la nivel global în ceea ce privește piețele acoperite, gama variată de aplicabilitate și numărul de producători de dispozitive dedicate. În prezent, prin extinderea în cele 60 de țări, Sigfox va deservi nevoile de conectivitate IoT pe teritorii cu populație însumată de peste 1 miliard de oameni.

Citește în continuare „Romania face pasul spre IoT prin Sigfox”

Fără categorie

BLAXY RESORT – Luxul pe care il meriti la preturi pe care ti le permiti

[yasr_overall_rating size=”large”]

13178001_10207955124968957_1957527579049253068_n

La doi ani de la debutul lucrărilor și la un an de la deschiderea oficială a complexului în sistem de proprietate periodică, dezvoltatorii Blaxy Premium Resort & Hotel anunță inaugurarea serviciilor hoteliere în cadrul resortului din localitatea 23 August – Olimp și funcționarea acestora în paralel cu proprietatea periodică.

➡ 540 de camere deja finalizate în cele 3 tronsoane ale resortului

Din cele 7 tronsoane planificate cu un total de peste 900 de apartamente de tip studio (condo), dezvoltatorii Blaxy Premium Resort & Hotel au inaugurat deja 3 tronsoane, cu un total de 540 de camere. Dintre acestea, o parte au fost deja contractate în regim de proprietate periodică și o parte vor fi închiriate în regim hotelier, începând cu sezonul 2016. Camerele disponibile sunt cu vedere la mare sau cu vedere la Lacul Tătlăgeac, au o suprafață de aproximativ 32 mp și includ un pat dublu și o canapea extensibilă.

Citește în continuare „BLAXY RESORT – Luxul pe care il meriti la preturi pe care ti le permiti”

Fără categorie

Romania pe harta lumii intr-un regal BIZ la GALA VALORI de ROMANIA

[yasr_overall_rating size=”large”]

Echipa revistei Biz organizează si in acest an Gala Valori de Romania, cel mai prestigios eveniment al anului, o gala de excelenta care recunoaste si premiaza personalitatile si brandurile reprezentative pentru Romania in 2016. Gala are loc pe 20 aprilie la Athénée Palace Hilton, incepand cu ora 19:00.

Foto Gala VR

Romania are si a avut mereu valori, oameni si branduri, care au reusit sa se impuna la nivel international. Fie ca sunt artisti din arta si cultura, top manageri din companii multinationale sau antreprenori, creativi sau sportivi, ori designeri, arhitecti si inventatori, romanii care au reusit sa se impuna in anul 2015 in lume, vor fi prezenti la Gala Valori de Romania!

Citește în continuare „Romania pe harta lumii intr-un regal BIZ la GALA VALORI de ROMANIA”