Atelier de Idei, Divertisment, Idei cu emotii, Tineri

Supernove la #TIFF2022 cu premii la Cannes, Berlin sau Veneția, vin la Cluj-Napoca. Deja s-au pus primele abonamente in vanzare

Premiate la Berlinale și aplaudate la Cannes, recompensate cu distincții importante la San Sebastián și apreciate de juriul de la Veneția, primele titluri confirmate anul acesta în selecția oficială TIFF marchează revenirea pe marele ecran a unora dintre cei mai apreciați cineaști ai momentului. Între 17 și 26 iunie, spectatorii vor avea ocazia să le urmărească la Cluj-Napoca, în premieră în România, la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania

Începând de astăzi, cinefilii pot achiziționa în avans abonamentele #TIFF2022, disponibile în ediție limitată pe www.tiff.ro 

Direct de la Berlinală, unde a intrat în istorie ca prima peliculă în limba catalană recompensată cu Ursul de Aur, vine la TIFF 2022 Alcarràs (r. Carlei Simón) povestea emoționantă a unei familii de cultivatori de piersici, pe cale să piardă totul. Filmul va fi distribuit în România de Bad Unicorn. Great Freedom (r. Sebastian Meise) aduce în premieră la Cluj o poveste puternică din Germania postbelică, despre un tânăr care ajunge după gratii în mod repetat din cauza orientării sale sexuale, plasată în afara legii. Filmul a făcut furori în 2021 la Cannes, unde a fost distins cu Premiul Juriului Un Certain Regard. 

Citește în continuare „Supernove la #TIFF2022 cu premii la Cannes, Berlin sau Veneția, vin la Cluj-Napoca. Deja s-au pus primele abonamente in vanzare”