Fără categorie

Delirium – Foileton

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

In camera intunecoasa,aceeasi camera intunecoasa,in care zaceam de mult timp,atat de mult timp incat pierdusem sirul zilelor,batea un vant rece care m-e trezit. Voiam sa ma acopar cu ceva,fiindu-mi foarte frig numai in camasa pe care o purtam de cand eram in acel loc. O camasa ce fusese candva alba,iar acum era invechita de timp,rupta,subtiata si murdara.

Incercam sa ridic capul dar nu puteam,privirea imi era incetosata,ochii ii puteam deschide numai pe jumatate. Capul si corpul ma dureau ingrozitor. Abia zaream in ceata… Cu gesturi mecanice,ca un robot,am inceput sa imi pipai corpul prin tesatura subtire a camasii. Ceva ca o taietura umeda se simtea sub degetele mele reci. O teama nefireasca si foarte intensa deja pusese stapanire pe fiinta mea.

Tremurand de teama,cu greu incercam sa imi adun ultimele puteri sa ma pot ridica din pat pentru a ma privi in cioburile ramase de la o oglinda veche si prafuita ce zaceau pe masa de langa pat. In mintea mea ma intrebam cuprinsa de teama „Oare ce mi s-a intamplat? Ce mi-ar putea arata cioburile de oglinda cand am sa ma privesc in ele? Oare mai sunt intreaga,sau … ? ” Si am inceput din nou sa tremur cuprinsa de si mai multa spaima. Imi era foarte frica,da,de ceea ce mi s-ar fi putut intampla in acel loc. Ani la rand tortura tinuse loc de tratament. Credeau ca in felul acesta ma vor readuce la „normalitate”. Cu corpul tremurand de teama si de durere,m-am apropiat tot mai mult,cu pasi mici,de masa din camera,intrebandu-ma in continuu daca mai sunt intreaga.

In acel loc unde eram inchisa se intamplasera si inca se intamplau multe orori. Zeci de oameni aflati pe mainile unor scelerati in halate albe dar mereu murdare de sange erau supusi la tratamente oribile greu de descris in cuvinte.

Auzisem,in momentele in care inca mai eram lucida si puteam sa ies din incaparea in care eram acum inchisa in permanenta,ca o tanara din camera alaturata fusere groaznic torturata iar cand si-a revenit in simtiri corpul ei era brazdat de o taietura imensa,cusuta in graba. Trezindu-se,cand a intrebat ce s-a intamplat cu ea de ajunsese in asemenea hal,drept raspuns a primit o intepatura in brat si o replica seaca urmata de un ras monstruos „Ai devenit donatoare!Chiar tu ai acceptat asta!Somn usor!”

Gandul ca mi s-ar fi putut intampla si mie aceeasi grozavie ma speria tot mai mult dar nu puteam reactiona pe deplin. Durerea din corpul meu slabit era din ce in ce mai ascutita. Simturile si ochii mei nu isi revenisera. Nu inca…

Si totusi,ce era cu acea durere puternica ce parca imi sfasia intreg corpul? Sprijinindu-ma de masa,am luat in mana un ciob de oglinda si il plimbam usor de-a lungul meu incercand totusi sa descopar de unde venea acea durere. Deodata,observ ceva prin ruptura camasii. Privirea-mi incetosata se chinuia sa desluseasca o imagine cu contur rosiatic.Cu degetele reci si aproape amortite am inceput sa palpez mecanic.
Ceea ce simteam,semana tot mai mult cu gandul ce ma ingrozea si nu imi dadea pace deloc. Cu ciobul de oglinda intre degete am facut cale intoarsa inspre fereastra de langa pat. La lumina razelor lunii ce patrundeau prin geamul murdar,l-am apropiat de mine asa cum era,prafuit si murdar. Era singurul ce mi-ar fi putut arata ceva ce ma umplea de ganduri negre tot mai mult.

De vazut,vedeam tot in ceata,oricat de mult ma straduiam sa vad clar. Am inceput sa imi masez usor ochii sperand ca voi putea vedea mai bine. Aveam nevoie sa vad ce se intampla cu mine,de unde durerea aia care devenea tot mai ascutita,tot mai sfasietoare. Masam incet si indepartam mana.Din nou masam si din nou indepartam. Parca incepeam sa vad un pic mai bine. Dar durerea…durerea era crunta,era ca un foc ce ma mistuia cu totul. Si din nou imi masam incet pleoapele inchise,sperand ca voi putea totusi sa vad clar.

Si da,incepeam sa vad un pic mai clar…”Trebuie sa nu mai vad deloc in ceata! Ochii mei trebuie sa vada limpede,acum,mai mult ca oricand!”,imi spuneam in sinea-mi.Iar corpu-mi slabit tremura de durerea ce il macina.

Ochii mei vedeau mai clar. “ACUM! ACUM TREBUIE SA AI CURAJ SA VEZI ADEVARUL DESPRE DUREREA CE NU ITI DA PACE!”,soptea o voce in interiorul meu.

Cu gandul aflarii adevarului,dar si cu o teama puternica in mine,mi-am asezat din nou ciobul de oglinda in fata corpului. Tremurand din toate incheieturile am indepartat cu gesturi usoare camasa,lasand loc pielii dezgolite. In lumina slaba a lunii,ce razbatea prin ochiul de geam luminand si ciobul de oglinda,mi se arata in fata ochilor oroarea ce avea sa ma marcheze pentru tot restul zilelor.

O taietura imensa,inca sangeranda,imi brazda o parte a trunchiului,cusatura cu multe noduri facand-o sa semene cu un ranjet grotesc ce parca imi soptea mut ceea ce nici in cele mai groaznice cosmaruri nu mi-am putut inchipuii. Imaginea infatisata atat de brutal in fata ochilor mei inca incetosati un pic,m-a paralizat pentru cateva momente. Nu mai puteam avea absolut nicio reactie. Intepenisem strangand in mana acea bucata de oglinda prafuita…

By Otilia Bercaru