Atelier de Idei

Si…gandurile mele tricolore s-au inaltat in eter! FOTO si VIDEO

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

In ultima perioada am fost prins in mai multe proiecte si sunt prins in continuare in mai multe proiecte…Dar joi, 27 martie, mi-am facut timp pentru mine si pentru tara mea -Romania…Alaturi de fratii mei de la Actiunea2012 si nu numai am dansat Hora Unirii la fantana de la Universitate si am lansat lampioane tricolore spre eter…

Vremea a fost racoroasa, vantul a batut si el in anumite momente mai tare decat de obicei, dar caldura celor care au participat la eveniment si entuziasmul a sters intr-un fel, orice urma de tristete…

Am vazut televiziuni care au scris ca n-am fost multi…Poate ca asa a fost…Dar dintre cei care au fost, va garantez ca au fost cei care conteaza, cei care inteleg ca Romania e pregatita sa-si primeasca fratii si surorile acasa, e pregatita de Unirea pe care unii dintre noi o asteapta de atata timp, ideal pe care o parte dintre noi l-au primit ca pe o stafeta de la parinti, de la bunici…

Pentru cei care nu stiu, la aceeasi ora, in alte 40 de orase din tara si din Basarabia s-au inaltat lampioane tricolore…

Au rasunat ca un ecou glasurile romanilor in puncte precum: Alba-Iulia, Arad, Pitești, Bacău,  Bălti , Botoșani, Brăila, Bârlad, Brașov, Buzău, Călărași, Reșița, Cluj-Napoca, Chișinău, Galați, Giurgiu, Târgu-Jiu, Petroșani, Iași, Drobeta Turnu Severin, Târgu-Mureș, Nisporeni, Orhei, Balș, Ploiești, Zalău, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Tulcea, Râmnicu-Vâlcea, Vaslui, Adjud, Aleșd, Craiova, Urziceni, Oradea, Bistrița, Petroșani si Piatra Neamț.

Am fost placut surprins de cat de mica e Romania Mare pentru ca m-am revazut cu romani de aici si dincolo de Prut…Una dintre surprize a fost Iulia Modiga de la InfoPrut pe care n-am mai vazut-o de la intalnirea din 2011 de la Cernauti…

Mi-a povestit ca are interdictie de a pasi in Bucovina din Ucraina, ca n-are dreptul sa calce pamantul romanesc de la Cernauti, i-am povestit si eu despre abuzurile autoritatilor care te obliga, daca esti roman sa ai la tine 300 de euro cash si sa declari din timp scopul vizitei, durata, adresa unde vei dormi si persoana care te va gazdui…

Dar sa lasam lucrurile amare deoparte…M-a bucurat revederea cu Madalina Hrituleac, cu George Simion si Sanda Cojocaru, m-a bucurat momentul inaltarii lampioanelor si m-am bucurat ca al meu lampion s-a inaltat pana in adancul boltei ceresti…Eu sper ca in clipa in care s-a stins, sper ca s-a stins undeva peste Prut si ca a ZBURAT de ACASA…ACASA…!

Inchid acest articol cu un cantec drag mie si sper ca si voua interpretat da un roman din Balti – Dragos Galbur!

Uncategorized

Liliana Mihaela Pereanu: Viata prin fotografii captive in versuri – expuse la PARIS

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
Liliana Mihaela Pereanu este un suflet de artist insolit, nu prin ceea ce face ci prin modul in care combina arta fotografica cu versurile clipelor de ieri, de azi, de nicaieri…Poate fi numita un artist care fotografiaza versuri si randuri din ganduri, sau un poet ce respira versuri prin fotografii instant…Nascuta pe 5 noiembrie 1984, Mihaela s-a remarcat in copilarie printr-o  sensibilitate aparte fata de literatura si poezie…A castigat o multime de premii de literatura nationale si internationale in vremea cand era o eleva a liceului de Informatica din Petrosani…A urmat apoi facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, sectia Comunicare si Relatii Publice, iar in prezent este mandra cu statutul de jurnalist freelancer, care isi castiga existenta scriind articole pentru presa din strainatate  din state precum Canada, Statele Unite sau Marea Britanie. Dar povestea ei de abia acum incepe sa prinda contur si nuante, ca o fotografie rara ce isi dezvaluie valoarea in solutia potrivita…
Reporter: Te-a tentat vreodata sa ai o expozitie cu fotografii inspirate din poezia cuvintelor sau sa scrii versuri privind fotografii?
Mihaela P: “Poezia cuvintelor” – suna bine, desi nu mi-a placut niciodata sa (imi) recunosc aceasta latura pe blogul personal – momentulzero. Poezii nu mai scriu demult, desi ador sa citesc cuvinte insirate armonios de catre altii. De expus am expus o singura data – in Paris. Da, stiu, suna pompos. Imi propusesem sa multumesc locului pentru ca m-a impresionat prea mult ca sa raman doar la stadiul de turist. Am felul meu de a “scrie” in fotografie. Mi-ar placea sa cred ca exista oameni care se uita si printre randuri atunci cand au in fata o “poza”. Mecanismul e invers, asadar, insa promit ca voi si scrie pornind de la o fotografie. Am de unde alege!

Reporter: Cand a inceput pasiunea ta pentru arta fotografica?

Mihaela P: Prin anul doi de facultate mi-am inlocuit pasiunea pentru desen cu cea pentru arta fotografica. Nu mai aveam timp de desen, nu mai aveam bani de materiale (viata de student!) si duceam lipsa de un hobby. Pe vremea respectiva eram cu cineva caruia ii facea placere sa fotografieze oameni si cladiri. Atat de mult mi-a placut ideea, incat am inceput sa pun bani “la ciorap” ca sa-mi pot cumpara un aparat foto. Am reusit pana la urma – dupa doi ani si-un pic, adica la primul job. Am urmat mai tarziu niste cursuri de fotografie, am inceput sa fu solicitata la diverse evenimente, m-am imprietenit cu cateva nume consacrate in arta fotografica romaneasca, si iata cum -usor, usor- am inceput sa respir prin toti porii pasiunea de a fi “pozar”. Nimic iesit din comun. Ma gandesc, totusi, ca principalul motiv pentru care iubesc atat de mult fotografia e acela ca, desi lucrurile si oamenii se schimba, imaginea captata atunci, acolo, in acel mod va ramane la fel. Am sute de exemple de fotografii care ma rascolesc doar cand ma gandesc la ele, chiar daca pe cele mai multe nu le-am imortalizat eu.

Reporter: De ce ti-ai numit blogul momentulzero?

Mihaela P: Observasem o anumita ciclicitate in viata mea: exista un punct unde trebuia sa schimb tot si s-o iau de la capat. Imi schimbam locul de munca, locuinta, partenerul de viata si – cu mici exceptii – cercul de prieteni. Am definit acest punct “momentul zero”. Apoi am inceput sa scriu despre el – farama cu farama. Iata blogul!

Reporter: Pentru ca esti o tanara artista cu blog, ai simtit vreodata ca bloggerii mai vechi au atitudini misogine la ideile sau conceptele tale despre viata si nu numai?

Mihaela P: Misoginismul, ceva mai putin simtitul misandrism, prejudecatile, vulgaritatea, snobismul… TOATE vor avea ceva de spus atata timp cat exista libertatea de exprimare. Nu conteaza canalul de comunicare. Ar trebui sa intru acum intr-o lunga descriere a efectului de turma si cum poate acesta sa inoculeze mintile orgoliosilor chiori care il imbratiseaza ca parere personala. Prefer sa-i las in pace (cu mentiunea ca suntem diferiti si-atat).

Reporter: Crezi ca ne poti impartasi cateva experiente amuzante ce au avut loc in momentulzero?

Mihaela P: Primesc ocazional mesaje de la varii indivizi pe care nu-i cunosc; isi arata aprecierea pentru cutare postare de-a mea pe blog. Ma amuza sa-i vad pe cate unii care incearca din rasputeri sa-mi afle numarul de telefon ca sa ma scoata “la cafea”. Pentru asta avea Sting o vorba de duh: “I don’t drink coffee, I drink tea, my dear”. Consider ca nu sunt cu nimic diferita de ceilalti oameni cu bloguri care izbutesc sa impresioneze intr-un fel sau altul prin ce scriu. “Blogger” – e mult spus. Ar trebui sa scriu cu regularitate, sa-mi fac ceva reclama, sa scot niste bani din asta. Pana la urma, “bloggingul” e o meserie la norma intreaga sau cu program de gravide – cum are “scribul” timp, chef si inspiratie.

Reporter:  Un mesaj pentru cititorii presainblugi

Mihaela P: Am sa ma folosesc de urmatorul cliseu: “spatiul virtual este nelimitat”. Mi-e imposibil sa cred ca dintre voi exista cineva care nu si-a lasat inca amprenta in marea de biti. Scrieti, asadar, cititi si informati-va. E la fel de vital ca aerul fie el imbacsit de smog si “senzational” – cu totii avem filtre.

Interviu realizat de Bogdan Daradan