Atelier de Idei, Idei cu emotii, Tineri

Tina Țifescu: A fi actor e ca și cum ai trăi de mai multe ori

Pe Tina Țifescu am descoperit-o din spatele scenei, din Culise cum s-ar spune, în cadrul spectacolului – Clinica Sinucigașilor (cu Dorin Enache, Grațiela Popa, Ionuț Iftimiciuc, Alex Vlad, Patricia Ionescu, Adrian Pantelimon, Tina Țifescu, Adrian Luican) de la Teatrul In Culise, o piesă care m-a dus cu gândul la melodia „Don’t Let the Sun Go Down on Me”.

Spectacolul Clinica sinucigașilor a împlinit recent aproape 8 ani. Și nu e deloc întâmplător faptul ca am așteptat atat ca să vad acest spectacol. Asa cum un single malț de excepție are nevoie de minim 5 ani ca să fie maturat în butoaie de stejar de pinot noir, bourbon sau madeira, tot așa și pentru acest spectacol am așteptat să se matureze, iar azi , toți actorii care dau contur acestui spectacol au ajuns la paroxismul perfecțiunii.

De ce m-a impresionat acest spectacol? Pentru că sinuciderea e mai complexă decât credem noi, iar actul sinuciderii uneori, în unii oameni e mai mult decât un gest dramatic în sine. Da, din păcate suntem martori ai unor oameni care nu mai găsesc sens în existenta lor și aleg acest final în atâtea forme.

Dar mai exista o categorie de oameni care își fac sepukku în gând, care se sinucid intrinsec conștient sau inconștient.
Care mor la 26, 36, 46 de ani și sunt îngropați abia la 80, 90 de ani. Care aleg sa trăiască pe pilot automat fără sa mai simtă nimic din nimic, precum niște cyborgi ca-n Terminator.

Clinica sinucigașilor, dincolo de Comedie și de jocul excepțional al actorilor enumerați mai sus, este o lecție despre sensul existentei umane. Asa cum spunea și Albert Camus, cea mai mare provocare a omului modern este sa își găsească sensul pentru că lipsa de sens duce uneori la gesturi ireversibile.

Spectacolul are și elemente din absurdul kaftian din cartea Procesul, mai ales când viata și moartea personajelor se tranzacționează precum NFT-urile sau opere de artă obscure. CLINICA scoate in față 4 oameni, pentru ca viața are 4 coordonate. Ne naștem, trăim și murim și peste toate exista Timpul.

Pentru ca realitatea are 4 dimensiuni: LUNGIME, LĂȚIME, ÎNĂLȚIME și Timpul.
Pentru că la final plecăm din această lume între 4 scânduri iar în arta manipulării avem tehnica celor 4 pereți.
Piesa este ciclică pentru că personajele pleacă de pe scenă în ordinea în care au intrat.

Recomand acest spectacol pentru că o să lase multe semne de întrebare și multe semne de reflecție. Iar în acest spectacol apare Tina cu vocea ei și vibe-ul ei atipic, un suflet, un om cu o…poveste.

Citește în continuare „Tina Țifescu: A fi actor e ca și cum ai trăi de mai multe ori”

Divertisment

Bombshell: Scandalul – este o lecție de viață și de actorie.

Ce se întâmplă când ai în distribuție 3, doamne, 3.

3 câștigătoare de Oscar-uri, 3 nominalizări la Oscar, 3 nominalizări la Golden Globes, 3 premii și 3 nominalizări Primetime Emmy și vreo 333 de alte premii și nominalizări. Cu așa distribuție, puteau să aibă orice subiect, orice scenariu, nu ai cum să dai greș.

Bombshell este o poveste reală despre ce s-a întâmplat la Fox News și se întâmplă peste tot la nivel mondial: hărțuire, hărțuire sexuală. constrângere, compromis, carieră, politică, discriminare, sexism. Știu, subiecte grele. stânjenitoare, dar reale.

Fox News era cel mai mare post de știri / televiziune din America de Nord iar Roger Ailes a fost cel care a construit acest imperiu, tot datorită puterii, influenței și viziunii lui, mulți afirmă și confirmă că aportul lui a fost decisiv în câștigarea alegerilor de către Rudy Giuliani ca primar al New York-ului sau Donald Trump ca președinte al S.U.A. Iar în anul 2016 când jurnalista Gretchen Carlson îl dă în judecată pentru hărțuire toată lumea privea la o confruntare dintre David și Goliat.

Dar să revenim la film

Gretchen Carlson (Nicole Kidman), care de la Miss America își construiește o carieră de peste 25 ani în televiziune, și Megyn Kelly ( Charlize Theron)  reporterul care a avut curajul să pună cele mai incisive întrebări, sunt profesionistele, care au fost puse în fața compromisului dar au reușit cumva să-și păstreze integritatea. Kayla ( Margot Robbie) este suma persoanelor care doresc să reușească și să ajungă cumva cât mai sus făcând și compromisuri dar care au și conștiință. Roger Ailes (John Lithgow) este întruchiparea puterii, deținătorul adevărului absolut.  Beth Ailes ( Connie Britton) este partenerul care te susține necondiționat și îți este alături indiferent de situație. Jess Carr ( Kate McKinnon) este suma persoanelor care nu puterea de a-și susține părerile, ideile și deciziile public, ce vor să evite cu orice preț conflictul și controversa plus haita de hiene într-un mediu toxic, volatil dar cumva controlat prin frică, șantaj sau lipsă de atitudine.

Fiecare personaj reprezintă în sine o poveste, fiecare poveste reprezintă o realitate, fiecare realitate am trăit-o sau o trăim și noi. Cumva întreaga distribuție, și datorită experienței. s-au provocat reciproc de a excela și s-au autodepășit, fiecare expresie, fiecare gest avea un rol bine structurat.  Cadrele sunt reprezentative, pe alocuri amestecate cu câteva cadre reale, și conform multor declarații au surprins o mică parte din realitatea Fox News. Filmul este perfect de vizionat la cinema, nu contează dacă știi povestea scandalului, dar dacă ai un pic de atenție distributivă să vezi reacțiile oamenilor prezenți experiența devine completă.

Bombshell sintetizează în aproape două ore un scandal uriaș și povestea reală a unor oameni care au schimbat comunități și societatea în care trăim și problemele cu care ne confruntăm zilnic.

Bombshell a intrat în cinematografe fiind distribuit în România de Vertical Entertainment.

Divertisment

Nicole Kidman, transformare totală, în Capcana, din 25 ianuarie în cinematografe

Filmul care a transformat-o pe frumoasa Nicole Kidman într-o femeie neîngrijită, dependentă de alcool și cu sechele adânci din trecut. 

Prestația ei a fost nominalizată la Globurile de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă

Totul începe atunci când o misiune sub acoperire se termină prost. Ajutorul de șerif, Bell și partenerul său Chris vor mai mult decât scrie în fișa postului doar ca planul nu merge cum ar trebui și Chris este împușcat mortal. Acum, după 16 ani, Silas, ucigașul lui Chris, s-a întors și îi tulbură viața lui Erin Bell. Acțiunea și misterul acestui film m-au ținut cu sufletul la gură până la sfârșitul acestuia. O să vedeți un rol neobișnuit pentru superba actriță, iar unele scene vă vor lăsa mască de a dreptul.

Suntem abia la începutul anului, dar deja pot spune că acest film ridica destul de sus ștacheta prestațiilor.

 

Articol scris de Isabela Petcu.

Acest articol nu este plătit și este distribuit cu drag pentru toți abonații presainblugi.com și nu numai.

Fără categorie

Blue Room – Pentru ca si teatrul poate fi trait pe hartie albastra

[yasr_overall_rating size=”large”]

Teatrul În Culise îți face un cadou îndrăzneț: o comedie psihologic-realistă despre sex și putere – The Blue Room. Regizat de Cristian Bajora, spectacolul se va juca în premieră sâmbătă,  9 ianuarie, de la ora 19:00, în mansarda din Calea Călărașilor nr. 55 (Club La Scena).

The Blue Room mic

The Blue Room este un spectacol despre sex. O prostituată a făcut sex cu un șofer, care a sedus o fată care avea grijă de casă, care s-a înțeles cu un student, care a înșelat-o cu o femeie căsătorită, care a făcut dragoste cu un politician, care s-a îndrăgostit de un model, care a cedat unui scriitor, care a râvnit la o actriță, care s-a lăsat sedusă de un aristocrat, care a fost țintuit chiar de prostituata de la început.

Citește în continuare „Blue Room – Pentru ca si teatrul poate fi trait pe hartie albastra”

Fără categorie

2015 – Anul in care presainblugi e oficial – Cinefila. Sunt invitat la Premiile Bloggerilor Cinefili

Dupa articolele final si inceput de linie despre filmele in blugi ale anului 2014 si filmele in blugi ale anului 2015, bloggerul cinefil alias Marin Apostol m-a provocat la PREMIILE BLOGGERILOR CINEFILI 2015.

Dincolo de tonul amuzant din mail, iata lista nominalizarilor mele, fara link-uri, #spoilere, trailer-ere, sinopsis-uri, cuvinte de legatura si idei, doar FILME, actori, regizori. Daca doriti motivatii din spatele alegerilor cautati pe blog si veti gasi tot ce aveti nevoie sa stiti. Doar poze ca sa mai colorez postarea 😀

 SI…SUNET de TOBE pentru efect!

1. Cel mai bun film

I. Interstellar

II. The Judge

III. Alt Love Building

IV. Gone Girl

V. Kill the Messenger

2. Cel mai bun regizor

I. Michel Hazanavicius – THE SEARCH

II. Christopher Nolan – INTERSTELLAR

III – WOODY ALLEN – Magic in the Moonlight

3. Cel mai bun actor

I. Robert Downey Jr. – THE Judge

II. Denzel Washington – Equalizer

III.  Colin Firth – Magic in the Moonlight

IV. Jeremy Renner – Kill the Messenger

V. Matthew McConaughey – Interstellar


4. Cea mai bună actriță

I. Rosamund Pike – Gone Girl

II. Nicole Kidman – Before I GO to sleep

III. Reese Witherspoon – The GOOD LIE

IV. Jennifer  Lawrence – Serena

V.  Emma Stone – Magic in the Moonlight

5. Cel mai bun film românesc

I. Alt Love Building

II. Cuscrii

III. Q.E.D

6. Cel mai bun film de comedie

I. Horrible Bosses 2

II. Dumb and Dumber To

III. Magic in the Moonlight


7. Cel mai bun film de acțiune

I. Equalizer

II. FURY

III. Transformers – The Age of Extinction 


8. Cel mai bun film dramă 

I. The JUDGE

II. Kill the Messenger

III. The GOOD LIE

9. Cel mai bun horror, SF or fantasy

I. Interstellar

II.  Edge of Tomorrow 

III. X MEN – The day of Future Past

10. Cel mai bun film de animație

I. Penguins of Madagascar

II. ASTERIX si Domeniul Zeilor

III. The Nut JOB

11. Cel mai bun film care nu s-a lansat oficial în România

N-am nimic de adaugat la acest capitol.

12. Cea mai mare dezamăgire a anului.

I. Brancusi din Eternitate

II. ANA

III. PLANSA

Astept sa vad FINALUL :). Cam atat de aici de la Rola de filme in blugi!

Fără categorie

Cadou inainte de Craciun, TOP filme trecute prin blugi! De actiune, de ras, de pus pe ganduri si…de revazut!

Eeee si a venit si clipa mult asteptata! Clipa liniei…Primul an ca blogger cinefil, oficial si neoficial in aceeasi masura, m-am gandit sa fac un cadou cititorilor mei despre cum s-au vazut filmele bune din 2014 pe presainblugi… Si pentru ca vin sarbatorile nu voi vorbi de filme care merita zmeura storcita pentru ca sunt cateva titluri si nu vreau sa stric minunatie de articol pentru ele,  asa ca voi incepe DIRECT cu TOP 5 FILME de – ACTIUNE, COMEDIE, THRILLER si…Creme de la Creme – TOP 5 FILME pe care vreau sa le mai revad anul care vine…

Sa incepem, zic!

TOP 5 ACTION MOVIES

5. X MEN – The day of Future Past – Despre acest film n-am scris pentru ca l-am vazut destul de tarziu in cinema… Cand a aparut eu inca nu eram oficial acreditat ca blogger cinefil… Mai sunt filme la care am fost ca si spectator si am scris dar despre X MEN n-am scris dintr-un singur motiv… M-a dezamagit ca si sequel pentru ca nu-l intelegeam ca si plasare temporala…

Daca filmul anterior cu ei tineri l-am inteles si a avut logica, am aflat de ce-l uraste profesorul X pe Magneto si dusmania dintre ei, la acest sequel n-am inteles logica si argumentul plasarii in timp… Daca ar fi sa ne luam dupa logica filmului temporala, practic, toate seriile cu X men de dinainte ar fi trebuit sa aiba SANTINELE din moment ce proiectul a fost aprobat din 1973 ori X MEN 2001 de exemplu cat si celelalte urmareste mai mult rivalitatea dintre profesorul X si Magneto, dragostea lui Wolverine pentru Jane, NU AVEM santinele…A fost un sequel fortat…Fara logica..

4. Edge of Tomorrow – A fost un film interesant, cu un subiect controversat, un fel de Butterfly effect cu Alieni asa cum am scris in in review… De ce e pe locul 4? Pentru ca eu, ca si spectator, am inteles ideea filmului si cred ca regizorul a exagerat cu atat de multe repetitii… Deja, la un moment dat, totul devenea absurd de redundant…

3. Transformers – The Age of Extinction Un film cu efecte speciale la greu… Un sequel logic cu sens…Un pic cam lung dar justificat pana la urma, iar la modul in care s-a terminat sper sa vina cat de curand si TRANSFORMERS 5. De ce doar pe trei ? Pentru ca, din pacate, au fost filme si mai bune si pentru ca n-am vrut sa diferentiez SF-ul de actiune pentru ca vorbim de actiune pana la urma. Ca avem AKM din 45 sau arme cu laser din viitor conteaza vibratia momentului… Repet, nu am ce sa reprosez acestui film! Doar ca nu e el acela! A fost o experienta fascinanta la cinema, mai ales 3D ,dar nu lasa amprente puternice la nivel de psihic pentru ca e un film interesant, savuros si…atat!

2. FURY  Este intr-adevar un film de actiune, un film despre razboi cu razboi…Povestea filmului, istoria tancului din spatele scenariului si realismul scenelor de razboi n-au cum sa nu te surprinda si sa nu te marcheze, sa nu lase o dara de emotie precum senila unui tanc pe retina ta…E un film care elogiaza razboiul la modul anticalofil, dar o face motivat pentru ca asta s-a intamplat in razboi…De ce nu este pe primu loc !? In primul rand pentru ca nu m-a convins cu Brad Pitt…Mi se parea mult mai logic Tom Hanks din Saving Private Ryan sau chiar Matt Damon…

Cand a fost coptat Brad Pitt regizorii s-au gandit ca a dat bine in alte filme de razboi dar Fury nu a fost pentru el, eu, cel putin asta am simtit.

1. Equalizer – Pentru mine, acest film merita titlul de filmul de actiune al anului 2014 din cel putin doua motive…Unul este prezenta lui Denzel Washington, un actor pe care l-am admirat in toate filmele, inclusiv in productia Colectionarul de Oase unde a jucat demential… Al doilea motiv este subiectul in sine… Equalizer nu e un erou cu chiloti rosii, nu are scut cu stema, nu are puteri SF ca IRON MAN…Pur si simplu este un om simplu care iubeste dreptatea si care face dreptate radical dupa lega talionului… Constructia lui ca personaj este atat de fina si subtila, de la momentele in care lectureaza tacticos carti pana la momentele cand calculeaza la secunda modurile in care adversarii lui vor muri. E rece, e mortal, e Equalizer.

 

TOP 5 Comedy MOVIES

5. Cuscrii – E o comedie romaneasca savuroasa dar pana la un punct…Punctul cand nu mai e comedie…Se transforma din ceva cool de ok, cu replici spumoase, cu contexte de viata parca rupte din realitate intr-o tragi-comedie labartata cu usoare tente de telenovela…Nu inteleg si n-am sa inteleg obsesia regizorilor romani de a face filme bune pe care le lungesc. Daca nu mai ai idei de scenariu lasa-l de 78 de minute dar sa fie cap coada ceva interesant. Acesta este motivul pentru care filmul ocupa doar locul 5. Prea lung si nu la modul bun, pur si simplu ai un moment in care se rupe filmul, te simti in alt film care nu mai e comedie.

4. Pinguinii din Madagascar  O animatie plina de comedie….Am ras copios. Are cateva lacune de logica, chiar daca e animatie dar, in rest este o productie pentru toate varstele. Te amuza, te destinde, te face sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Daca nu avea acele lacune de logica poate urca in top dar sunt cateva sincope care nu se leaga si care n-au reusit sa aduca proiectia pe podium.

 

3. Magie sub clar de Luna   La fel ca si in cazul Transformers, n-am ce reprosa acestui film… Umor de situatie, umor inteligent in comunicare, in replici, in atitudini, totul e bine punctat. Paradoxal, Woodie Allen, un regizor pana acum de neinteles pentru mine, a reusit sa faca din acest film cred ca unica comedie britanica cu adevarat comedie.  Doar ca au fost altele la care chiar am ras cu lacrimi.

 

2. Mai Tantalau, Mai GogomanMai comedie nici ca se putea desi a fost un pic idioata in stilul lor caracteristic… Are multe scene pur si simplu demential de amuzante dar are si scene usor trase de par din punctul meu de vedere…Evident pastreaza stilul, e un sequel dupa 20 de ani care chiar vorbeste despre asta, dar ca un pic prea idioata pentru gustul meu… Practic n-am gustat chiar toate glumele din varii motive… Oricum e pe podium asa ca merita!

 

1. Sefi de Cosmar 2  Nu stiu de altii, dar pentru ca eu, recunosc, n-am vazut primul film, acest sequel mie mi s-a parut genial pentru ca a fost ca si primul 🙂 Probabil am fost singurul din sala care a ras ca un spart, cu gura pana la urechi, cu lacrimi ca emoji din desenele japoneze, a fost si este o experienta dementiala acest film… Replici spuse atunci cand trebuie spuse, momente de-a dreptul idiot de amuzante, multe momente de actiune pura, toate intr-o productie care face toti banii… O comedie de TOP aflata in TOP!

 TOP 5 Thriller Movies

5. Eliza Graves  Ce e demential la acest film este..finalul…Nu finalul final ci scena care precede finalul…E mind blowing pentru ca n-ai fi banuit niciodata cat de inselatoare pot fi aparentele si ca nebunii pot fi deseori mai sanatosi decat oamenii si invers… Practic filmul este un moment caleidoscopic din perspectiva psihologica… Te pune pe ganduri pentru ca acele modalitati de vindecare a nebuniei chiar se foloseau in secolele XIX si inceput de secol XX. Ocupa doar locul 5 pentru ca as fi vrut sa vad si mai puternica latura psihologica dezvoltata. In schimb, de multe ori, avem doar multe scene cu multi nebuni si alte derapaje…

4. Before i go to sleep  A fost si ramane in film care te tulbura si te pune pe ganduri. Daca de problema ei mentala stiam dintr-un film comedie – Primele 50 de intalniri, modul in care e spusa boala si povestea din spatele ei te coplesesc… Pana aproape de final ai si tu acelasi sentiment de haos pentru ca nu intelegi cine este criminalul si de ce personajul feminim inca mai traieste. Sunt putine lucruri pe care le pot imputa acestui film, doar ca au fost altele un pic mai bune. O spun pentru ca urmatoarele doua filme care sunt in top au legatura cu profesia mea de jurnalist si m-au marcat profund atat ca subiect cat si ca abordare.

 3. Nightcrawler Am scris suficient despre acest film, am argumentat atunci de ce mi-a placut, de ce m-a impresionat, de ce te prinde…Pentru ca asta e societatea mediatica in care traim, asta se vinde, asta creeaza audienta, asta dau site-urile de stiri cu burtiere gen shock, breaking news si alte elemente cromatice… De ce nu e mai sus acest film ? Pentru ca, asa cum au mai spus si altii, nu a prins actorul…Subiectul e genial, tema mai actuala ca niciodata dar actorul principal, asa zisul gazetar nu te prinde, e antipatic dinainte de a face ceva. Plus ca urmatorul film de pe locul doi nu numai ca spala pacatele acestei productii dar te pune pe reflectie. Daca in Nightcrawler vedem partea intunecata a mass-mediei, in  filmul urmator intelegem ca societatea in care exista mass-media e si mai intunecata si daca nu te pliezi cu energia negativa a curentului ajungi sa mori pur si simplu…

 

2. Kill The Messenger Si iata, ne apropiem de locul I.  Kill the Messenger vorbeste despre adevarata meserie de jurnalist, adevaratul sens de a fi gazetar. Nu este pe locul I pentru ca ma asteptam la un final ca acela descris in film, inainte sa ajung la cinema am studiat povestea, stiam ce urma sa se intample… E un film care doare pentru ca, daca lucrezi in presa, stii ca esti intre doua mari alternative la fel de neplacute – Vrei sa spui adevarul si numai adevarul – ramai fara job, esti marginalizat, scos din breasla, ridiculizat sau chiar maltratat, torturat sau ucis… Vrei sa traiesti din presa – minti, furi informatii, renunti la emotii, te injectezi cu sange rece si devii hoitar… Sunt  extreme dar sunt reale…

 1. Gone Girl  Am ajuns la locul I…De ce am ales acest film ? Pentru ca eu n-am avut sansa sa citesc cartea si tot filmul m-a tinut ca pe ace…Dureaza aproape 3 ore dar cand se termina n-ai idee de ce a trecut timpul…Esti ca si hipnotizat. Totul te cuprinde si daca esti sau nu intr-o relatie, vei invata de la acest film ca NICIODATA, dar NICIODATA femeile nu sunt ceea ce par a fi. E un film tulburator si inchid acest scurt rezumat cu un mesaj trimis de Odeon Film – Dupa o asa recenzie nu cred ca o sa fie cititor care sa nu vrea sa mearga la film. Am incheiat citatul

 Si…momentul mult asteptat a sosit. TOP 5 filme care merita vazute cel putin de doua ori, filme pe care vreau sa le mai revad in 2015. De ce ? Am scris la momentul lor, acum doar le ofer un mic semn de recunostinta.

TOP 5 FILME pe care TREBUIE sa le vezi macar de 2ORI

5. THE good LIE Un film despre Africa, despre adevar, despre umanitate…Te lasa in lacrimi ori de cate ori de uiti la el…

 

4. The rewrite De ce acest film ? Simplu! Am explicat atunci cand am scris recenzia, nu mai este nevoie sa fiu redundant. Mergeti si o sa intelegeti asta daca nu l-ati vazut pana acum!

3. LOVE BUILDING Acest film chiar am avut sansa sa-l vad de doua ori si asta chiar daca nu s-a lansat oficial. De ce ? Pentru ca e un film asupra careia poti reflecta de atatea ori de cate ori de duci sa-l vezi sau sa-l revezi. De ce? Pentru ca oricare dintre noi se regaseste total sau partial intr-una din povestile de acolo…N-ai cum sa scapi, n-ai cum sa spui ca TU nu esti asa sau TU n-ai facut asa…Toti suntem in LOVE building zi de zi din viata noastra, fie ca recunoastem sau nu.

2. The Judge  Ce ar mai fi de spus despre acest film ? E coplesitor, e mind blowing… Am iesit ravasit din sala de cinema si chiar si acum cand scriu despre el am ochii in lacrimi. Am explicat atunci de ce, ideea e ca filmul merita din timpul vostru iar daca aveti probleme de comunicare cu parintii o sa priviti lucrurile diferit dupa ce o sa vedeti acest film.

 

1. INTERSTELLAR Nu am ales acest film ca sa fiu mainstream.  Am explicat atunci de ce. De mic am vrut sa fiu astronaut iar filmul este fascinant. Am fost olimpic la fizica pe judet si chiar daca multe dintre scene sunt SF si ireale, discutiile personajelor si toata fizica din film te copleseste. In plus, filmul este inca o dovada vie ca TIMPUL nu c0nteaza, ca e atat de relativ si ca singurul lucru mai puternic decat timpul este GRAVITATIA, dar nu doar cu sensul de forta a Universului ci si cu sensul de emotie…Pentru ca asa cum gravitatia traverseaza spatiul si timpul la fel se intampla cu emotiile noastre.

Cam atat pe acest an! Multumesc pe aceasta cale tuturor distribuitorilor pentru frumoasa colaborare si sper sa colaboram la fel de frumos si in anul care vine. Cu respect va salut de aici din BLUGI! Si, in final, un soundtrack – INTERSTELLAR.