Actualitate, Social

Premiile Constantin Brâncoveanu Diaspora au fost decernate la PARIS

Ajunse la cea de-a III-a ediție, Premiile Constantin Brâncoveanu Diaspora au fost decernate miercuri seară la Paris. Festivitatea de decernare, organizată de Fundația Alexandrion, a fost găzduită în sediul Ambasadei României din Franța. Cei peste 200 de oaspeți au fost primiți într-o atmosferă elegantă, iar printre aceștia s-au numărat oameni de cultură, diplomați, miniștri din Guvernul Francez și reprezentanți ai Ambasadei.

“Premiile Constantin Brâncoveanu pentru Diaspora sunt dedicate românilor care nu mai locuiesc în țară, dar prin munca și succesele lor fac România mândră. Până acum am avut deja ediții în Londra și Munchen, iar acum am ajuns la Paris. Este un eveniment dedicat românilor din Franța și cetățenilor francezi care au legături strânse cu România și cultura română și franceză.”, a declarat domnul Stelios Savva, prim-vicepreședintele Fundației Alexandrion în deschiderea evenimentului.

Citește în continuare „Premiile Constantin Brâncoveanu Diaspora au fost decernate la PARIS”