Uncategorized

Cand nu stii cum sa impresionezi, incearca cu niste bijuterii altfel

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Călătoresc foarte des cu avionul între Roma şi Bucuresti, iar fiecare călătorie este un prilej de a intra in contact cu o mentalitate românească ce se încăpăţânează să rămână închistată într-o ramă extrem de strâmtă care miroase, de la o poştă, a idiotenie asimptotica.

Am ajuns în aeroport ceva mai repede decât ar fi trebuit. Pe ecranele informative scria că check-in-ul pentru cursa Roma-Bucuresti avea să se desfăşoare la biroul numărul 242. Mă îndrept într-acolo. Check-in-ul nu începuse încă, dar la 242 era o coadă de abia o cuprindeai dintr-o privire. Bun, încerc să gândesc logic. Ştiam foarte bine că check-in-ul se va face la două birouri şi nu la unul singur.

La 241 se făcea check-in-ul la o cursă spre Grecia, aşa că eu m-am pus la biroul 243. De unul singur şi respectând linia galbenă. La 242, linia galbenă nici nu se mai vedea. Oamenii stăteau buluc începând chiar din faţa biroului. Am stat aşa, de unul singur la coadă, cam 20 de minute, timp în care de la coada cealaltă mi se aruncau priviri pline de compasiune, unele, şi pline de superiortate altele.

Nu stiu la ce se gandea turma de ovine, bovine cu doua picioare, eu ma gandeam la surioarele mele, la tot felul de accesorii de bijuterii , la drumul de peste doua ore care ma astepta pana la aterizarea in aeroportul din Ciampino.

Întâmplarea face că exact cu 2 ore înainte de plecarea cursei, vine un angajat al aeroportului care avea să se ocupe de aceste proceduri şi, culmea se pune la biroul 243 unde eram eu singur. Deja lumea de la 242 începea să se uite cu invidie. După 10 minute de pregătiri, domnul spune că se poate începe check-in-ul, moment în care toţi cei din faţă de la coada 242 au sărit să se pună în faţa mea, având în vedere că eu stăteam la linia galbenă, cam 2 m în faţa ghişeului. Evident, nu am să tac, aşa că i-am invitat, politicos, pe toţi să se pună în spatele meu pentru ca eu eram ocupat cu gandurile mele, la culorile pe care aveam sa le aleg pentru margele si accesorii ca doar se apropia Sf. Gheorghe si era ziua surioarei mele Georgiana 🙂

Românaşii au început să vocifereze, că ei stau de la ora 8 în aeroport etc, dar am rămas impasibil, mai ales că şi domnul de la check-in i-a invitat şi dânsul să e pună în spatele meu, asigurându-i în acelaşi timp pe toţi că va veni foarte curând cineva şi la 242. Prin urmare am fost primul care am făcut check-in-ul, dovedindu-mi-se că instinctul cozii este este încă foarte profund înrădăcinat în mentalul colectiv românesc, după sloganul “noi stăm la coadă, noi nu gândim”.

Dar continuarea acestei povestioare cu alta ocazie!