Divertisment

Angelina Jolie revine pe marile ecrane în „Maleficent II”

Filmările pentru „Maleficent II” – care le are ca protagoniste pe Angelina Jolie şi Elle Fanning – au început la Studiourile Pinewood şi în câteva locaţii din Marea Britanie. Noua producţie Disney vine în continuarea filmului din 2014, care s-a bucurat de un succes impresionant în rândul spectatorilor. Jolie, câştigătoarea unui premiu Oscar şi a trei Globuri de Aur, intră din nou în pielea personajului zânei misterioase şi întunecate, iar Elle Fanning o interpretează iar pe prinţesa Aurora.

 

Celor două actriţe li se alătură şi Michelle Pfeiffer, în rolul reginei Ingrith, precum şi Chiwetel Ejiofor, Ed Skrein, Robert Lindsay şi Harris Dickinson în rolul prinţului Phillip. Filmul este regizat de Joachim Rønning, cel care a regizat şi „Piraţii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar”, iar scenariul este realizat de Linda Woolverton („Alice în Ţara Minunilor”, „Frumoasa şi Bestia”), Micah Fitzerman-Blue şi Noah Harpster. Jolie nu joacă numai rolul unui personaj-cheie în noua poveste, ci este şi producătoarea filmului, alături de Joe Roth.

 

Firul poveştii continuă după câţiva ani de unde ne-a lăsat primul film „Maleficent”, în care spectatorii au aflat cum şi de ce a ajuns zâna să fie unul dintre cele mai de temut personaje din Universul Disney, şi cum a ajuns să o blesteme pe micuţa Aurora. „Maleficent II” explorează relaţia complexă dintre zâna întunecată şi Aurora, în încercarea lor de a proteja creaturile magice din ţinut.

Fără categorie

Imbraca acum haina SuperEroului tau in stil IndyDraw!

photo-20120712-002323La IndyDraw personajele tale preferate prind viata, artistii nostri le deseneaza manual in diverse stiluri folosind tehnologii moderne, iar rezultatul final este unicat.

Fiecare dintre noi are un personaj preferat. Din desenele animate, dintr-un film care ne-a ramas in suflet ori vreun cantaret sau sportiv etc. Daca iti doresti sa fii tu in locul lui Superman, Batman, Bilbo, Gollum, Iron Man, Loki, Thor, Captain America, Hulk ori Hawkeye sau poate ti-a placut Elsa, Maleficient, Cat Woman sau Black Widow, aceasta dorinta se poate materializa acum! IndyDraw ii deseneaza, manual, pe oricare dintre ei, ii inlocuieste fata si armonizeaza totul cu chipul tau! Devii astfel Superman-ul familiei tale si in imagini, iar posterul cu tine va fi cel privit de copilul/prietenii tau/tai.

Citește în continuare „Imbraca acum haina SuperEroului tau in stil IndyDraw!”