Atelier de Idei, Idei cu emotii, Social, Tineri

Bogdan George Apetri: „Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu actori la început de drum pe care să-i lansez”

Legenda foto: Eu și Bogdan Apetri fotografie realizată luni 20 iunie 2022 la Cluj, în Piața Unirii TIFF2022

Notă de început. În puținul timp pe care l-am avut la dispoziție la Cluj în cadrul TIFF2022 am avut șansa să stau de vorbă cu regizorul Bogdan George Apetri. În urma discuției am realizat un interviu. Interviul a avut loc luni, 20 iunie 2022.

Țin să precizez acest aspect pentru că am discutat și despre filmul MIRACOL după cum o să vedeți, iar  Miracol, cel de-al treilea lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri, a obținut Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de post-producție), oferit de Cinelab România. Filmul merita acest premiu și sunt fericit pentru Bogdan. Dar să vedem interviul, un interviu precum un balsam, sau un ulei pentru trup si suflet.

Citește în continuare „Bogdan George Apetri: „Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu actori la început de drum pe care să-i lansez””

Atelier de Idei, Idei cu emotii, Social, Tineri

DAN CHISU – 5 MINUTE si un film care o sa genereze polemici si controverse

Filmul „5 Minute / 5 Minutes Too Late”, scris și regizat de Dan Chișu, cu Mihai Călin și Diana Cavallioti în distribuție, va avea premiera mondială în competiția celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de la Varșovia, care se va desfășura în perioada 11 – 20 octombrie 2019.

La festivalul din Polonia, „5 Minute” va concura pentru Warsaw Grand Prix, în valoare de 100.000 de zloți (23.000 de euro), premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 10.000 de zloți, și premiul special al juriului, în valoare de 5.000 de zloți. În 2009, evenimentul a fost recunoscut de Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film (FIAPF) ca festival internațional, alăturându-se Cannes, Veneția, Berlin, Locarno, San Sebastian, Karlovy Vary, Tokyo, Moscova, Mar del Plata, Montreal, Shanghai, Cairo, Goa și Tallinn.

Citește în continuare „DAN CHISU – 5 MINUTE si un film care o sa genereze polemici si controverse”