În mod normal aș fi fost tentată ca la orice film să mă ghidez după felul în care a fost făcut, să țin cont de toate aspectele și să fiu cât mai critică. Să reușesc să arunc o privire celor prezenți și să fur câte o trăire. Ei bine, Lemonade m-a făcut să uit de toate astea.
Pur și simplu am uitat că sunt într-o sală, a fost ca și când mi-aș fi auzit o prietenă povestind o săptămână din viața ei, m-a provocat să îmi pun întrebări și să îmi ofer singură răspunsuri.
Cum se simte, trăiește și se materializează visul american? De cele mai multe ori noi credem că tot ce se întâmplă ,,afară” este mult mai bine pentru propria dezvoltare decât orice alt drum parcurs în țară. Economic, social, educațional din orice domeniu privești ai un singur răspuns ,,este mai bine afară’’. Cred că este și un soi de gândire colectivă ce nu prea te lasă să supraviețuiești, o neîncredere adunată cu alți factori ce lasă această falsă impresie.
Nu de mult am fost și eu pusă în situația în care a trebuit să mă imaginez într-o altă țara cu alte obiceiuri cu totul și cu totul străină de ce eram eu obișnuită. De asta Lemonade m-a atras, este un mod clar de a arăta o lungă și nesfârșită luptă. Însă mereu am vrut să văd speranță într-o singură dorință și realist vorbim am luat în calcul toate posibilitățile.
Așa am privit și acest film, m-am pus în pielea femeii care își dorește un trai mai bun și nu vede alte riscuri, dar și a persoanei ce este acasă. Am înțeles că visul american, care de cele mai multe ori rămâne la stadiul de dorință. presupune pentru fiecare bătălii diferite ceea ce înseamnă că nu totul este general valabil, multe lămâi din care nu toată lumea face limonadă.
Eu consider ideea visului american doar o iluzie, ca orice lucru pe care îl vrei aici și acum prin mijloace mai puțin sau mai mult la îndemână ție, o încercare gravă de a forța destinul.
Filmul arată lupta unei mame ce își dorește un trai mai bun și care bineînțeles este ghidată de iluzia visului american și lipsită de analiza critică a tuturor efectelor ce pot afecta atât viața ei cât și a copilului ei este silită să se confrunte cu un adevăr neplăcut. Lung metrajul de debut al Ioanei Uricaru, a fost distins cu premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo 2018. Este un tablou perfect pentru cât de mult ne dorim să trăim visul american și câte sacrificii suntem gata să facem. Mara ( Mălina Manovici) va descoperi curând riscurile acestea. Este un fel de Românie prinsă în doua priviri, o luptă pe care toți o duc însă nu toți au curajul ca atinși de succes sau nu să admită și un astfel de traseu, totul se împarte între povești de succes sau povești ce nu au început încă pentru că a lipsit curajul. Din punctul meu de vedere este pur și simplu un adevăr, necosmetizat, nefabricat a încercării unei femei care arată România cu degetul să rămână într-o țară care nu o vrea.
Lemonade, drama, care rămâne cu spectatorul, îl provoacă, intrigă și îi oferă mai multe perspective…restul rămâne de vizionat din 26 octombrie!
Articol scris, cu drag, de Iulia Zidărescu #omulețînacțiune
