Uncategorized

Petru Stratulat – Pentru ca teatrul e mai mult decat un hobby, e o reflectie a EU-lui! FOTO si VIDEO

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Pe actorul in devenire – Petru Stratulat – l-am cunoscut in urma campaniei Blogal Initiative – Se cauta actor pentru IubitaFizica…Mi s-a parut un om de bun simt, modest si care n-a vrut sa-mi raspunda la provocare pana cand nu s-a terminat campania pentru ca eram si eu implicat in ea…Mi-a spus intr-o zi asa: Nu vreau sa se interpreteze…Vorbim dupa concurs…Am apreciat si l-am apreciat pentru atitudinea lui…Tocmai din cauza asta va recomand sa mergeti pe 9 februartie la Teatrul de Arta la piesa REFLECTION! Informatii suplimentare gasiti aici!

Dar sa descoperim impreuna cine e…PETRU…

BOGDAN: Stiu ca esti actor intr-o trupa de teatru neconventionala. Povesteste putin despre acest proiect.

Petru: Da, este o trupa intr-adevar neconventionala ce practica o arta prea putin intalnita in Romania. In afara, aceasta este foarte apreciata, dar, incet-incet, Romania afla de artistii papusari si de ce pot face ei. Lightwave Theatre Company a luat fiinta anul trecut dupa ce regizorul acesteia a fost selectat sa reprezinte Romania la World Puppet Carnival in Indonezia. A avut nevoie de mine, initial, pentru a atrage fondurile necesare, timpul fiind extrem de scurt. Nu am ajuns la Jakarta, din pacate, dar am mers mai departe. Au mai aparut doi colegi in companie, am avut SHOW-URI la tv si totul a mers de la sine. Ma explorez prin intermediul Lightwave. Ah, era sa uit, am fost din nou selectati sa reprezentam Romania la World Puppet Carnival 2014, in Thailanda, de aceasta data 🙂

BOGDAN: De ce ai ales teatrul ca mod de expresie?

Petru: Sincer, nu l-am ales eu. E un cliseu, stiu. Practic, vorbesc foarte serios, el m-a ales pe mine prin intermediul Cristinei Ion, regizorul companiei. M-a vazut curios in privinta unei marionete si m-a observat in timp ce interactionam cu aceasta. Cand am determinat-o sa mearga normal pe parchet, Cristina m-a intrebat daca am mai facut asta, caci asa ceva, am inteles atunci, poti face dupa ce te invata cineva, pentru ca nu e prea usor pentru un novice. A vazut un potential si a dorit sa mi-l cultive, iar eu ii sunt recunoscator…

BOGDAN: Ai un dramaturg care te-a inspirat de-a lungul carierei tale?

Petru: Nu pot vorbi inca de o cariera. Sunt la inceput de drum si invat continuu. Nu este usor sa te ridici la nivelul colegilor tai mult mai experimentati, dar sunt mandru ca fac parte din acest grup. Fiecare are rolul sau bine determinat in armonia companiei de teatru si de la fiecare iau cate ceva.

BOGDAN: Care este piesa ta de teatru preferata si de ce?

Petru: Imi aduc aminte de un spectacol in care l-am vazut pentru prima data pe Ovidiu Niculescu, Hotelul dintre Lumi. Am trait fiecare secunda alaturi de personajul sau. Am plecat din sala Teatrului Mic incapabil sa articulez vreun cuvant. Am tacut pana acasa. Toata actiunea avea loc in timpul comei in care se afla Niculescu. Inca viu, dar pe jumatate mort, exista undeva intre lumi alaturi de alte personaje aflate in situatii similare. Acolo, s-a legat o relatie de iubire intre el si o suferinda. Finalul spectacolului a fost unul…superb.

BOGDAN: Ce fel de public vine la spectacolele tale?

Petru: Hai sa le spunem noastre, caci e vorba de efortul unui grup. Am avut doar doua pana acum. Momentan jucam Reflection, urmeaza si Iubitafizica la primavara. Revenind la Reflection, am observat in sala foarte multi tineri, oameni care doresc sa cunoasca arta papusariei, iubitori de non-verbal, curiosi, zambitori. Mi-ar placea sa vad si persoane in varsta de la care sa aflu cu ce asociaza ceea ce observa pe scena, avand o vasta experienta de viata.

BOGDAN: Daca viata ar fi o scena, cum te simti de cele mai multe ori, papusa sau papusar?

Petru: Asta e o intrebare dificila. As vrea sa bravez si sa spun ca as fi papusarul care manipuleaza din umbra, dar stim cu totii ca, de cele mai multe ori, nu suntem altceva decat niste papusi. Cine anume ne manipuleaza… Depinde de situatie. Uneori chiar noi pe noi.

BOGDAN: Povesteste o experienta amuzanta din timpul spectacolelor Lightwave Theatre.

Petru: Ti-o voi relata pe cea mai recenta. Am jucat Reflection la Clubul Taranului pe 27 ianuarie. La repetitii, uitam de fiecare data sa las un scaun pe scena. Personajul meu are nevoie de unul. Mi-am zis ca e ok atat timp cat nu uit la spectacol sa fac asta, ceea ce s-a si intamplat. Pana la momentul scaunului, l-am privit din culise cum statea asezat langa o masa, din fericire liber, si am creat un plan in minte cum sa-l iau din sala pentru a-l aduce pe scena. Ai zice ca e un scaun banal, cat poate fi de greu? Ei bine, scaunele de la Clubul Taranului nu pot fi apucate pentru ca spatarul acestora nu are maner si sunt si destul de grele. Nu uita, mana stanga manuieste mana stanga a papusii, cea dreapta capul. In mana stanga aveam palma personajului si doar trei degete libere pentru a apuca obiectul. Am coborat in public, am luat scaunul respectiv, l-am tarat pe scena, asa cum ar fi facut-o personajul, si am salvat situatia. Aveam oricum un plan B, in cazul in care primul ar fi esuat. Intotdeauna am un back-up 🙂

In final…un video cat o mie de cuvinte…